Ana Ularu: actoria la ora inteligenţei autoexigente

de Mihnea Columbeanu în 27 Iun 2011
Ana Ularu: actoria la ora inteligenţei autoexigente

Cu ceva ani în urmă, mulţi forumişti Cinemagia se întrebau, cu simpatie contrariată, cine ar putea să fie userul "Obvious", o prezenţă constantă şi enigmatică, având la avatar chipul lui Alex din "A Clockwork Orange", care posta mesaje pe cât de frecvente, pe atât de scurte şi dense, punctând percutant şi mereu la obiect, cu un spirit critic nemilos, o ironie tăioasă şi o evidentă competenţă cinematografică şi culturală la nivel general.

Regula care interzicea divulgarea identităţii reale a membrilor fără acordul acestora îl învăluia în mister pe Evidentul profesionist, şi a trecut un timp până când am câştigat îndeajuns încrederea unui alt user de prestigiu, Nae (pe care-l chema şi... Constantin Tănase, iar azi e cunoscut ca unul dintre cei mai talentaţi regizori tineri de film, fiu al veteranului Dinu Tănase), ca să descopăr că era vorba de o actriţă deja bineştiută şi admirată, în pofida faptului că avea doar douăzeci de ani şi era încă studentă la U.N.A.T.C.

Născută în ziua de 26 iunie 1985, ca fiică a unui cuplu de scenografi - tatăl ei, Nicolae Ularu, a semnat decorurile unor filme ca "O lumină la etajul 10" (Malvina Urşianu, 1984), "Rochia albă de dantelă" (Dan Piţa, 1989), "Autor anonim, model necunoscut", (Dan Piţa, 1989) sau "Hotel de lux" (Dan Piţa, 1982), iar mama, Mihaela Ularu, după o bogată activitate ca pictoriţă de costume a mai multor filme de scurtmetraj şi televiziune, a realizat scenografia lungmetrajului "Bună! Ce faci?", (Alexandru Maftei, 2010) - Ana a crescut efectiv în lumea filmului şi a teatrului, ajungând încă din primii ani de viaţă să se identifice cu aceasta. Fără a se rezuma doar la statutul practic de iniţiatori prin forţa împrejurărilor, părinţii i-au fost adevăraţi mentori culturali şi profesionali, punându-şi cu putere amprenta pe formarea viitoarei actriţe - şi nu numai viitoare, căci la doar nouă ani, în 1995, micuţa Ana a debutat în două filme de televiziune, coproducţii româno-franceze: «Meutres par procuration» şi «Passion Mortelle» (ambele de Claude-Michel Rome), iar la şaptesprezece ani a înfruntat marea provocare de a juca rolul titular la Teatrul Mic, în dramatizarea după "Lolita" lui Vladimir Nabokov, alături de două personalităţi majore ale teatrului românesc: regizoarea Cătălina Buzoianu şi marele actor Ştefan Iordache. Amintindu-şi de acei ani formativi şi rolul jucat de părinţii ei, Ana mărturiseşte: "Mama e primul şi cel mai important critic al meu. N-am să uit niciodată senzaţia de a şti că era în sală, la premiera cu «Lolita». Partea haioasă a venit când, la un spectacol cu «Hamlet», mama n-a mai putut intra în sală, şi atunci a intrat în spatele scenei, lângă culise, şi a văzut tot spectacolul de lângă scara de incendiu. Ne-am amuzat, toată distribuţia, s-o avem partener din umbră - de fapt, din contre jour. E de-a casei".

Provocarea dificilă a aceastor contacte cu teatrul i-a consolidat cariera atât de precoce care, ulterior, s-a orientat mai mult pe direcţia filmului. Ulterior celor două filme din copilărie, debutul pe marele ecran s-a produs la vârsta de optsprezece ani, în 2003, cu "Maria", de Călin Netzer. A urmat "Damen tango" (Dinu Tănase, 2004), apoi "Italiencele" (Napoleon Helmis, 2004) - rolul care a adus-o definitiv în ochii publicului, dezvăluindu-i resursele de sensibilitate interioară şi umor inteligent al expresiei, alături de o altă actriţă de marcă a momentului, Mara Nicolescu. Un an mai târziu, împreună cu Ercan Durmaz, Ana Ularu s-a impus şi mai convingător într-un film scurt dar incisiv, "Bucureşti-Berlin", de Anca Miruna Lăzărescu, dovedind o mare capacitate de a-şi combina echilibrat resursele dramatice şi comice - mobilitatea fizionomică din acest rol amintindu-mi nu o dată bogăţia expresivă a Giuliettei Masina şi apetenţa actriţei de a stăpâni personajele de compoziţie - după cum avea să releve şi următorul rol de lungmetraj, Angela din "Hârtia va fi albastră" (Radu Muntean, 2007), o gâsculiţă prostuţă şi senzuală, care cu umor involuntar (al personajului, evident!) punea şi mai mult în valoare tragedia eroului După povestitoarea din scurtmetrajul SF "Afterimage" (Cătălin Leescu, 2007) şi rolul Alexa Iacob din seriaul TV "Cu un pas înainte", Ana Ularu a mai făcut "un pas înainte" şi pe plan internaţional, interpretând-o pe Heather, din "Anaconda 4: Trail of Blood" (Don E. FauntLeRoy, 2009), pentru ca apoi să ajungă, în sfârşit, la cel mai complex şi dificil personaj din cariera ei de până acum: Matilda, din tulburătorul "Periferic" (Bogdan George Apetri, 2010).

Am regăsit în acest rol, evident, disponibilitatea exterioară pe care i-o cunoşteam deja, dar am avut şi surpriza de a-i descoperi o sumă de dimensiuni lăuntrice pe care până atunci nu făcusem decât să i le intuiesc. Sfâşiată şi puternică, tăvălită prin toate scursorile vieţii fizice şi morale dar niciodată învinsă, Matilda s-a impus categric ca unul dintre personajele feminine de antologie ale filmului românesc, iar Ana Ularu confirmă, cu acest rol, că este genul de actriţă totală, capabilă să-şi asume şi să ducă la capăt orice provocări - mai ales pentru că face parte din acea categorie privilegiată care, pe lângă talentul actoricesc autentic, îşi investeşte toate rolurile cu inteligenţă şi cu o autoexigenţă necruţătoare.

 

copyright foto: Saga Film

Părerea ta

Spune-ţi părerea
zeno.marin pe 27 iunie 2011 00:04
Minunat portret Mihnea, foarte "enlighting"!
O actrita tanara si - intuitia imi spune - de mare perspectiva, a carei evolutie m-ai convins sa o urmaresc in viitor. Marturisesc ca sunt un ignorant in materie de cinematografie si in special cinematografie romaneasca (ba chiar am amintiri nu foarte placute de pe vremea epocii tovarasilor cu basca).
Articolele tale insa sunt cu adevarat impecabile, chiar daca sunt aproape "over-engineered" pentru multi dintre noi.
Keep us posted!

smada94 pe 27 iunie 2011 00:17
o actrita tanara cu un talent deosebit
pare sa aiba un viitor destul de bun in industria cinematografiei

Pitbull pe 27 iunie 2011 02:00
@Smada:
Ai perfecta dreptate, cu trei mici precizari:
1) pare sa aiba = sigur are
2) viitor = deja trecut si prezent
3) destul de = foarte

@Zeno:
Multumesc pentru aprecierile frumoase ca de obicei.
O forma mai extinsa a articolului, pe pagina mea de Facebook.
(Nu dau linkul, ca sa nu-mi fie sters comentariul pentru atragere abuziva de trafic.)

mvpsebi pe 27 iunie 2011 02:36
Si totusi, fara prea multa relevanta, trebuie mentionat ca e si foarte frumoasa fata asta. Astept s'o vad in Periferic, necazul lui de film, ca nu se gaseste pe nicaieri deocamdata.
zeno.marin pe 27 iunie 2011 15:55
@Mihnea - probabil ca amintesc un pic de japonezul acela Onoda, care inca mai lupta pentru Imparat la 30 de ani dupa ce se terminase razboiul, insa marturisesc ca inca nu am un cont pe Facebook... Nu stiu cat o sa mai rezist.

@mvpsebi - charming indeed she is! Ochii insa nu sunt reali. Nu exista ochi atat de albastri! Daca ar fi jucat in "Dune" nu mai avea nevoie de trucaje...

xerses pe 27 iunie 2011 16:05
Talentul nu poate sta mult timp in anonimat.
alex_il_fenomeno pe 28 iunie 2011 10:54
sper sa continue cu astfel de filme de exceptie !
so1uffle2 pe 29 iunie 2011 13:32
@ zeno.marin , perfect de acord, un portret foarte "enlighting" !
Sorin87 pe 30 iulie 2011 09:53
foarte frumosi ochii ei albastrii sper sa ajunga departe in cariera sa
Tyybi1 pe 24 august 2012 15:05
Are un talent aparte....si multe filme in continuare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells