Oscar 2012 predicţii: The Iron Lady

Cinemagia a făcut săptămâna trecută primele predicţii legate de filmele cu şanse la Oscar în 2012, într-un articol dedicat principalelor categorii ale celebrelor premii. Cu această ocazie, am deschis o serie de analize ale producţiilor cu şanse la statuetă în 2012. Moneyball, The Descendants, J. Edgar au fost primele producţii analizate.  Astăzi Cinemagia vă prezintă The Iron Lady.

The Iron Lady este un portret surprinzător şi neobişnuit de minuţios al lui Margaret Thatcher (Meryl Streep), prima şi singura femeie prim-ministru al Marii Britanii şi una din cele mai celebre şi influente figuri feminine ale secolului XX. Thatcher a ieşit dintr-un relativ anonimat şi a reuşit să spargă barierele de clasă şi de gen, reuşind ca femeie să se facă auzită într-o lume a bărbaţilor. Filmul este o biografie care pune în valoare mai mult personajul, contextul fiind un fundal. Jucând atât rolul femeii politician neînduplecate cât şi a doamnei în vârstă care îşi rememorează trecutul, Meryl Streep reuşeşte să captiveze. Şi gesturile, şi mimica sunt convingătoare. Filmul reuşeşte să reconstituie postura lui Thatcher în perioada când a condus guvernul Marii Britanii, ţinând cont că fost una dintre cele mai controversate figuri politice ale secolului XX.

Producţia este foarte bine cotată pe rottentomatoes.com, 86 dintre cronicile la acest film fiind pozitive.

David Rooney, Hollywood Reporter: "Publicul care se aşteaptă la o dramă politică fidelă din punct de vedere istoric s-ar putea să fie dezamăgit, însă profunzimea şi detaliile fine ale portretului pe care Meryl Streep îl face Doamnei de Fier sunt pe măsura aşteptărilor".  Lipsit de complexitatea sau profunzimea lui The Queen (Stephen Frears, 2006), alt portret al vieţii de zi cu zi a unei femei din politica Marii Britanii, The Iron Lady investighează mai profund caracterul personajului".

E de menţionat că până la ora actuală Thatcher continuă să aibă susţinători şi detractori, la peste douăzeci de ani distanţă de finalul mandatului ei de unsprezece ani şi jumătate la şefia cabinetului Marii Britanii. Astfel că e previzibil ca filmul să dea naştere la păreri împărţite în rândul publicului. Unii îi vor admira corectitudinea, în timp ce altora asta le va părea timiditate şi indecizie, influenţată mai degrabă de compasiune decât de o detaşare obiectivă.

Mark Adams,  Screen International: "La jumătatea lui The Iron Lady, într-o scenă savuroasă, Meryl Streep dă un discurs pătimaş despre cum acordă mai multă importanţă ideilor decât sentimentelor. Şi totuşi, filmul contrazice declaraţia, acoperind mai degrabă partea superficială a carierei şi a vieţii personale a lui Margaret Thatcher şi mai puţin a deciziilor ei memorabile din viaţa politică. Fără să fie la nivelul lui "The King's Speech", filmul se bucură de o actorie impecabilă (Meryl Streep), chiar dacă aceasta are unele excese comice".

Utilizând clasica tehnică a flashback-ului, scenariul lui Abi Morgan ("Shame") deschide filmul undeva în prezent, când o Margaret Thatcher foarte în vârstă are dialoguri imaginare cu soţul răposat, Denis (Jim Broadbent). La cererea fiicei ei, Carol (Olivia Colman), Margaret se hotărăşte în cele din urmă să renunţe la hainele defunctului, care de opt ani au rămas la locul lor în dulap. Şi făcând asta, îşi rememorează trecutul de la originile modeste ( fiică de băcan în Grantham, scene în care e jucată de "clona" Alexandra Roach), şi până la fotoliu de prim-ministru, între anii 1979-1990).

În timp ce filmele recente despre alte personalităţi britanice (The Queen, The King's Speech) au descris cu succes protagoniştii în momente-cheie istorice, marcate în viaţa publică, regizoarea Phyllida Lloyd (Mamma Mia!) optează pentru o abordare clasică, "abordare care ar trece cu bine drept una retro dacă nu ar fi fost realizată stângace şi şcolăreşte", e de părere criticul de la Screen International.

Nişte flashback-uri o prezintă pe Margaret Thatcher-omul politic, aglomerând episoade importante: candidatura pentru Parlament, competiţia cu Edward Heath (John Sessions) pentru conducerea Partidului Conservator, decizia de a declanşa Războiul Malvinelor şi în cele din urmă decizia de a demisiona în faţa popularităţii în scadere.

Filmul nu are încă o dată de lansare în România.