După Revoluţia din 1989, toată lumea era convinsă că energiile creatoare acumulate în perioada dezastruoasă dintre 1984-1989 aveau să se descătuşeze într-o explozie de artă cinematografică fără precedent, dar nu a fost aşa. Din ultimul deceniu al secolului trecut, pe lângă primele trei filme ale lui Nae Caranfil, incluse deja în Cele mai bune 18 comedii româneşti cu care am deschis această serie, abia dacă se mai reţin maximum cinci "filme de colecţie". Abia prin 2001, cu apariţia lui Cristi Puiu şi a celorlalţi exponenţi ai Noului Film Românesc, s-a produs marea răsturnare care avea să impună pentru prima oară cinematografia naţională nu numai pe plan intern, ci şi peste hotare, atât ca valoare, cât şi ca frecvenţă a filmelor de înaltă calitate artistică. Iată mai jos ce filme din ultimul deceniu să incluzi în colecţia ta. Din deceniile anterioare, verifică dacă ai văzut filmele din Topul Cinemagia al perioadei 1975-1989 şi pe Cele mai bune din perioada 1957-1974.
Filme româneşti de colecţie. Partea a III-a (1990-2012)
de Mihnea Columbeanu în 3 Sep 2012
De fapt, moştenire veche a vechiului regim, realizat cu zece ani mai devreme şi blocat de cenzură - din motive nu atât ideologice (se realizaseră filme mult mai incisive sub aspect politic), cât mai ales din cauza imageriei de o violenţă semantică fără precedent.
Pornind de la piesa D'ale carnavalului şi câteva proze scurte ale lui Caragiale, Pintilie a construit un panoptic extrem de frust al mahalalei româneşti, cu ajutorul unei galerii de mari actori organizate în jurul unor nume ca Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Petre Gheorghiu, Mircea Diaconu, Mariana Mihuţ, Tora Vasilescu, Florin Zamfirescu, Ştefan Iordache, Ştefan Bănică, Voicu Jorj, şi alţii.
Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
"Să fii original este mai greu ca niciodată", spune actorul - Oscar rătăcit în aeroport: surprinzătorul caz al lui Pavel Talankin
- Charlize Theron, cea mai inteligentă replică la controversa Chalamet
- I-a ieşit porumbelul pe gură: de ce se ia toată lumea de Timothée Chalamet
- Ryan Murphy a comis-o din nou? Daryl Hannah, acuzaţii grave la adresa serialului Love Story
Ştiri cinema
-
Meryl Streep dovedeşte încă o dată că este marea doamnă a cinema-ului
Iată un secret din culisele financiare ale producţiei hit-ului Diavolul se îmbracă de la Prada 2 - Tom Cruise și Emily Blunt revin în „Edge of Tomorrow 2" după un deceniu de așteptare
- Cine face parte din marele juriu al Festivalului din Cannes?
- Rendezvous cu vedete la Festivalul de Film de la Cannes
- Generația care a renunțat la ghișeu: de ce tinerii obțin azi cazierul judiciar fără să iasă din casă
Producţie
-
Se face un film Maşa şi Ursul!
Seria YouTube ce deţine recorduri de vizualizări va fi continuată cu un lungmetraj lansat în cinematografe - Când Radu Jude îţi deschide uşa lui Martin Scorsese
- Diego Luna, rol important într-un nou remake Disney
- Şi totuşi, originalitatea este răsplătită: cazul Sean Baker
- The Hunt for Gollum: a fost anunţat noul Aragorn!
Cronică
-
O închisoare de mărimea unei țări - Vrăjitorul din Kremlin
Când Vadim Baranov devine mâna dreaptă a lui Vladimir Putin, istoria începe să se scrie, dar nu tocmai în felul în care lumea se așteaptă… - Puterea nu stă în mărime - Când Mumbo Jumbo s-a făcut uriaș
- La Vénus électrique de Pierre Salvadori, întâmpinat călduros la Festivalului de Film de la Cannes
- De la nimfă la fluture - Chrysalis la Marché du Film, Cannes
- Istoria muzicii se scrie în Iron Maiden: Burning Ambition
Dosarele X
-
Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
"Fiecare generaţie funcţionează pe baza unui sistem de operare diferit", este concluzia unui studiu - Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
- Starurile de la Hollywood spun un "nu" categoric. Ce le-a deranjat
- Val Kilmer n-a murit: actorul a fost readus la viaţă pentru un film
- Preluarea Warner de către Paramount: ce ne aşteaptă
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Every Year After
- The Season
- Human Vapor
- Anna Pigeon
- Maximum Pleasure Guaranteed
- The Five-Star Weekend
- Stuart Fails to Save the Universe
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Star Wars: The Mandalorian and Grogu
- Billie Eilish: Hit Me Hard and Soft - The Tour Live in 3D
- The Wedding
- Mă mut la mama
- Prodigieuses
- Backrooms
- Passenger
- Fuze
- Miroirs No. 3
- Kill Bill: The Whole Bloody Affair
- The Desert Child
- Scary Movie 6
- Masters of the Universe
- In the Grey
- Disclosure Day
- A New Dawn
- Leonora in the Morning Light
- Toy Story 5
- Itt érzem magam otthon
- De capul nostru
- The Last Viking
- God Will Not Help
- Supergirl
- Y
- Minions & Monsters
- The Invite
- Orphan
- A River's Gaze
- My Father's Shadow
Filme noi în SUA
- Young Washington
- Thrash
- Evil Dead Burn
- Moana
- The Odyssey
- Cut Off
- Spider-Man: Brand New Day
- One Night Only
- Super Troopers 3
- The End of Oak Street
- PAW Patrol: The Dino Movie
- Insidious: Out of the Further
- Coyote v. Acme
- Cliffhanger
- P31
- Clayface
- Practical Magic 2
- Resident Evil
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Filme româneşti de colecţie. Partea a III-a (1990-2012)

Părerea ta
Spune-ţi părereaUnde am putea gasi si noi de cumparat filme romanesti?