Exclusiv: prima cronică! Măria Ta, probabil cea mai bună comedie a lui 2011!

de Gloria Sauciuc în 1 Apr 2011
Exclusiv: prima cronică! Măria Ta, probabil cea mai bună comedie a lui 2011!

Luna aprilie aduce în cinematografele de la noi probabil cea mai porcoasă comedie a anului, cu Natalie Portman, James Franco, Danny McBride şi Zooey Deschanel în rolurile principale. Elementele parodice, îmbinarea genului heroic-fantasy cu comedia, referinţele la alte filme, limbajul de cele mai multe ori vulgar, poantele în mare măsură sexuale, fac din Măria Ta/Your Highness cu siguranţă cea mai dezinhibată (şi isteaţă)  comedie a lui 2011. Cinemagia a văzut în avans (şi legal) filmul, şi-ţi spune de ce să nu-l ratezi la cinema.

Your Highness merge pe structura clasică a oricărui film de aventuri - există un viteaz al regatului, Fabious (James Franco), care  câştigă bătălie după bătălie, dar şi inimile supuşilor. Există un "point of no return" - o întâmplare care-l face pe erou să nu mai aibă de ales şi să plece în aventura vieţii lui: cea care urma să-i devină soţie, Belladonna (Zooey Deschanel), este răpită de vrăjitorul diabolic Leezar (Justin Theroux).

Deci, avem eroul, avem acel "quest" necesar oricărui film de aventuri, plus elemente fantasy: un vrăjitor malefic care vrea să dea viaţă unui dragon, cu ajutorul căruia va înrobi tot regatul. Şi îi avem pe însoţitorii lui Fabious în această misiune de salvare.

 „S-a născut dintr-o sumă de filme cu care am crescut, de la Conan Barbarul la Dragonslayer şi filmele de aventuri fantastice”. (co-scenaristul şi actorul Danny R. McBride)

Printre ei, Thadeous (McBride), fratele mai mic al lui Fabious, un personaj care în mod normal nu avea ce căuta într-un film de aventuri, dar care apare în scenariu tocmai pentru a condimenta cu ingredientele comediei producţia: Thadeous e un prinţ laş, egoist, antieroul suprem din comediile pentru adulţi, şi un personaj cu substrat contemporan: fumează “iarbă”, are un limbaj colorat, spune vorbe de duh. Pe drum întâlnesc creaturi stranii, cad în capcane gata să le strice misiunea, au tot felul de oponenţi. Scenele de acţiune au fost realizate cu cascadorii de prima mână, completate de efecte speciale, unele digitale, graţie echipelor CGI. Secvenţele de luptă sunt foarte elaborate, cu caleşti care se răstoarnă şi personaje care zboardă prin aer, plus monştri fioroşi. În ajutorul celor doi fraţi prinţi vine şi o războinică cum alta nu mai e, Isabel (Natalie Portman). Aceasta are, însă, planurile ei proprii de răzbunare.

Referitor la aspectul parodic, co-scenaristul filmului şi - totodată - interpretul prinţului Thadeous spune că „Your Highness s-a născut dintr-o sumă de filme cu care am crescut, de la Conan Barbarul la Deathstalker, Krull, Dragonslayer şi toate acele filme de aventuri fantastice. Am vrut să avem abordarea noastră personală, fără să cădem în parodie.” Dar, cu toate acestea, în film un personaj important este Înţeleptul, sub forma unei omide care - asemenea celei din Alice în Ţara Minunilor - trage din Narghilea şi dă indicii despre cum trebuie să continue drumul celor doi fraţi prinţi, ca să o găsească pe Belladonna.

Dar omida este în Your Highness o creatură perversă, care cere favoruri sexuale în schimbul informaţiilor preţioase pe care le oferă şi care fumează "ierburi". Apoi, un alt element de parodie este însăşi interpretarea lui James Franco.

"Măria Ta e despre mine aşa cum eram la 11 ani, când stăteam târziu la televizor încercând să prind filme interzise minorilor difuzate prin cablu. Multe filme care mă atrăgeau pe atunci erau nişte producţii sword & sorcery cam de doi bani - filme cu violenţă, în care se dezvelea şi câte un sân" (regizorul David Gordon Green).

 Spune cu patos replici care, ele însele, punctează toate naivităţile pe care un "quest" ca cel de salvare a unei fecioare le are (personajul Belladonna ne aminteşte chiar de poantele pe seama  vestalelor virgine şi a eunucilor din parodia History of the World, Partea I, din 1981, a lui Mel Brooks). Combinaţia stârneşte hohote de râs. Câteodată Franco pare că trece de partea spectatorului, şi nu-şi ia nici măcar el în serios personajul. 

Pe de altă parte, Natalie Portman face până la capăt jocul personajului ei, câteodată absurd chiar şi pentru un film de aventuri, dar atrăgător, irezistibil. Realizatorii aduc un omagiu unor Star Wars din 1977 sau Clash of the Titans din 1981, prin prezenţa unei păsări mecanice pe umărul lui Thadeous.

Casting pentru o aventură

Încă de la început, regizorul a vrut ca distribuţia filmului să fie compusă din actori care să se muleze pe scenariul lui McBride şi David Best, fără să fie obligatoriu actori de comedie. A vrut actori pe care publicul să-i vadă potriviţi în roluri de epocă şi care să-i ofere lui McBride un contrast ce să
genereze umor în situaţiile neruşinate din film. Actorii aleşi urma să aibă scene de acţiune, dar şi cu efecte speciale. James Franco a fost alegerea evidentă pentru rolul prinţului Fabious, fratele lui Thadeous. McBride mai lucrase cu el la Pineapple Express, şi ştia că este genul de actor care acceptă să forţeze limitele. Franco, la rîndul său, a fost încîntat să se reîntîlnească cu cei doi: “Lucrez foarte bine cu David şi Danny. Scenariul era amuzant şi am avut o relaţie de lucru care mi-a conferit încredere. Nici faptul că am cântat pentru prima dată într-un film n-a stricat deloc! Acest film nu se ia în serios, nici în scenele de luptă, nici în peisajele mitologice, nici cînd Fabious îşi exprimă dragostea pentru Belladonna, totul are un substrat de comedie. De aceea, publicul are o scuză să nu ia totul prea în serios.”

Dar, înainte ca fratele curajos şi cel mai puţin curajos să pornească în aventura lor, realizatorii mai aveau nevoie să găsească o războinică sexy, un vrăjitor instabil mental, o fecioară captivă într-un turn şi cîţiva nelegiuiţi. Pentru rolul frumoasei, dar fatalei războinice Isabel, Green şi Stuber au ştiu de la început cine se potrivea perfect, aşa că au convins-o pe Natalie Portman să accepte rolul.

Iată ce spune actriţa: “Când am citit scenariul, mi-am zis că e cu adevărat o aventură, ba, mai mult, era extrem de amuzant şi trăsnit. M-a entuziasmat că s-au gândit la mine, pentru că eu nu am mai jucat ceva similar”. Green explică ce aduce Portman personajului său: "I-am luat imaginea adorabilă de reviste de modă, iar ea ne-a arătat versiunea ei de fată rea, o Natalie gata oricând să taie gâtlejul cui o supără".

Pentru cea de care se îndrăgosteşte Fabious, Belladonna, McBride şi Green căutau o actriţă care să poată intepreta arhetipul tinerei naive care a fost închisă într-un turn de când se ştie, dar care să poată şi juca într-o comedie, dar care să aibă şi voce...  Zooey Deschanel jucase deja alături de Danny McBride în All the Real Girls şi era exact genul căutat de cei doi, pentru a-i da viaţă Belladonnei.

Deschanel spune:

Cred că acest film e diferit faţă de altele de gen pentru că mixează îndrăzneţ comedia, filmul de epocă şi neruşinarea limbajului. Este, clar, cel mai deocheat film în care am jucat vreodată, dar şi unul din cele mai haioase. Este o comedie deocheată care e fidelă epocii medievale, cu excepţia... limbajului..

Răpitorul frumoasei şi naivei Belladonna, diabolicul vrăjitor Leezar, este interpretat de Justin Theroux. Acesta a fost atras de proiect în primul rând datorită scenariului, care crease o lume supranaturală, dar şi pentru că umorul din film l-a luat prin surprindere, apărînd din locuri de unde nu s-ar fi aşteptat. Infamul Leezar este protejat de cele trei mame ale sale, Mamele Vrăjitoare, interpretate de  Matyelok Gibbs, Angela Pleasence şi Anna Barry.

Tonul general al filmului nu s-a dorit în nici un moment să ia în râs genul fantasy, iar dovada este faptul că au fost invitaţi să joace actori britanici de prestigiu, printre care şi Charles Dance,  respectabil actor, regizor şi scenarist, care a interpretat rolul tatălui prinţesei, Regele Tallious, precum şi Toby Jones, care este mâna dreaptă a lui Fabious, Julie, sau Damian Lewis, în rolul lui Boremont, rivalul lui Julie şi cealaltă “mână dreaptă” a lui Fabious. Courtney, tînărul servitor al lui Thadeous este interpretat de Rasmus Hardiker, un tânăr actor tot britanic, aflat în plină afirmare. Înfricoşătorul super-diabolic Marteetee este interpretat de John Fricker.

 

Filmul este nerecomandat sub 15 ani. Your Highness intră în cinematografele româneşti pe 8 aprilie. Va rula la Bucureşti (Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema), Cluj (Odeon), Constanţa (Cityplex).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 1 aprilie 2011 10:57
abia astept sa vad filmul
anna.n pe 1 aprilie 2011 12:44
sa vedem ce o sa fie...
jude pe 1 aprilie 2011 12:57
cam multa reclama...sper sa nu dezamageasca...
anaelena pe 1 aprilie 2011 14:13
epoca medievala si limbaj deocheat chiar ca e de vazut!
AM pe 1 aprilie 2011 16:01
sucks. cel mai tampit mod de a-ti pierde timpul.
D pe 1 aprilie 2011 17:09
Cu greu poate fi numita comedia anului, cel putin nu cu Hangover 2, Horrible Bosses, The Change Up sau Hall Pass inca nelansate...putin cam mult entuziasm PR-istic...
Krakatau pe 1 aprilie 2011 17:24
Asta e un film care n-are cum sa dezamageasca!
Vorador pe 1 aprilie 2011 19:09
filmul e creat de cei care au facut The Pineapple Express,care mi s-a parut destul de bunicel
Kalrak pe 1 aprilie 2011 20:18
AD&D in varianta Hangover
Mrs.M pe 1 aprilie 2011 23:13
Bravo Cinema City Iasi pentru ca nu aduceti acest film , dar bine ca aduceti Scufita Rosie si Uniunea Animalelor. Nici Battle: Los Angeles nu a-ti bagat in program .Halal de voi .Sa o tineti tot asa !
kkmak pe 2 aprilie 2011 10:09
Vom vedea in sfarsit o parodie isteata, fara actori penibili?/? Abia astept...
@D, cei care au facut articolul au vazut filmul si probabil isi permit sa spuna ca va fi cea mai buna comedie a anului deoarece este mai buna decat toate comediile aparute in ultima vreme, chiar si The Hangover...eu am incredere in gusturile lor :P

G.Norbi27 pe 2 aprilie 2011 12:07
Prefer The Hangover 2 :P
ADRLEP pe 3 aprilie 2011 16:16
un trailer, o maslina ceva?
Octavian Brânzei pe 3 aprilie 2011 16:55
Este, probabil, un film numai bun de văzut în postul Paştelui! De exemplu în Duminica Floriilor. Ori în Săptămîna Patimilor!
Inteligentă lansare!

alex2812 pe 3 aprilie 2011 23:21
nu cred ca o sa fie mai bun decat the hangover 2, chiar daca ii are pe james franco si natalie portman in distributie.
Danny boy pe 7 aprilie 2011 08:50
Draga Gloria, ti se intampla des sa modifici o cronica pe care ai scris-o doar pentru ca vantul bate din alta directie? Ai curaj si mergi pe mana ta! Sau, daca n-ai curaj si nici instinct si nici cultura cinematografica, asteapta sa vezi din ce directie bate vantul. Si scrie dupa. Din cea mai buna comedie, vad ca Your Highness a ajuns in cronica ta "doar" cea mai porcoasa. Iar atributul de isteata a capatat niste paranteze generoase. Pai e frumos sa faci asa?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells