Jim Sturgess face echipă cu Kirsten Dunst în fantasy-ul Între două lumi, în care personajele celor doi luptă pentru o dragoste aparent imposibilă. Află din amplul interviu de mai jos cum au explorat actorii lumea regizorului Juan Diego Solanas şi care au fost provocările acestui proiect foarte vizual.
Cum ai ajuns să joci în filmul “Între două lumi”?
În primul rând, am primit scenariul, l-am citit şi am fost imediat captivat de poveste. Îmi amintesc că eram foarte uimit, mă aşteptam să fie interesant, dar era chiar mai bine de atât. Apoi l-am cunoscut pe regizorul Juan Solanas şi mi-am dat seama din primul moment că vreau să lucrez cu el, pentru că urma să creeze o lume în care ar fi interesant să trăieşti. Puteai să vezi cu ochiul liber cât de pasionat este Juan de acest film, a cărui idee i-a venit în urma unui vis pe care îl avusese.
Spune-ne câteva cuvinte despre film, despre lumea lui Juan Solanas.
Este o poveste clasică de iubire. O dragoste interzisă a doi oameni care vor să fie împreună, deşi nu ar trebui, şi totul este împotriva lor. Are în schimb un unghi de abordare unic. Orice poveste reuşită de dragoste întâmpină anumite obstacole, pentru ca cei doi să le înfrunte şi să încerce să fie împreună, în ciuda greutăţilor. Iar faptul că în film cei doi nici măcar nu trăiesc în aceeaşi lume este un punct de pornire incredibil. După părerea mea, este o poveste de iubire minunată, într-o lume unică şi captivantă.
Care sunt diferenţele dintre cele două lumi?
Una dintre lumi este jos, iar cealaltă este fix deasupra ei. Cea de jos este destrămată, măcinată de sărăcie, iar cea de sus este prosperă, bogată şi plină de strălucire. Una dintre lumi supravieţuieşte pe baza electricităţii, iar cealaltă cu ajutorul petrolului. Cele două lumi sunt practic unite de o companie numită Transworld, care guvernează totul. Personajul meu se angajează la Transworld Center ca să fie mai aproape de fata visurilor sale, iar cele două lumi se întâlnesc în Turnul Transworld, la Nivelul Zero, unul dintre locurile în care lucrează împreună atât oameni din lumea de jos, cât şi cei din lumea de sus.
Ideea de Transworld şi două lumi separate, bazate pe petrol şi electricitate, sună ca un fel de împărţire geopolitică. Este acesta un alt unghi de abordare al filmului?
Cu siguranţă, pentru că filmul este mai mult un basm, este o poveste ciudată, modernă. Eu cred că în toate poveştile fantastice este ascunsă o metaforă care atrage atenţia asupra unui aspect serios şi important. Consider că filmul “Între două lumi” împacă cele două abordări într-o manieră foarte reuşită. În viaţa reală există tot felul de probleme, de la sclavie la apartheid şi capitalism, la probleme inter-rasiale, care îşi fac loc în film fără să ai impresia că îţi sunt băgate pe gât, forţat. Cred că Juan a încorporat toate aceste aspecte în film, într-o manieră inteligentă şi graţioasă.
Erai pasionat de povesti cu zâne, basme sau fabule, în copilărie?
Da, îmi plăceau foarte mult cărţile scrise de Roald Dahl. Nu mai făcusem un astfel de film până acum şi îmi doream foarte mult. Mai jucasem în filme bazate pe poveşti adevărate, cu o realitate dură, aşa că a fost minunat să îmi las imaginaţia să zburde în filmul Între două lumi. Este o poveste minunată şi sper să fie o experienţă incitantă pentru public, de asemenea.
Spune-ne mai multe despre personajul tău.
Adam Kirk este un tânăr care locuieşte în lumea de jos. În copilărie, ajunge pe vârful Munţilor Sage, unul dintre cele mai înalte puncte din lumea sa. Aici o întâlneşte pe Eden, fetiţa din cealaltă lume. Curios din fire, băiatul începe să vorbească cu ea, iar acest dialog se tranforma încet-încet într-o relaţie.
Concret, se cunosc în copilărie şi ajung să trăiască o puternică poveste de dragoste. El o convinge pe Eden şi astfel ajung să se întâlnească des pe vârful acelui munte. Atunci apar şi problemele în relaţia lor. Este prins şi acuzat de o relaţie cu o tânără din lumea de sus, apoi este arestat timp de nouă ani, Eden are un accident îngrozitor, iar cei doi se întorc astfel la vieţile lor de dinainte să se cunoască.
Fata se loveşte la cap şi suferă de amnezie, iar povestea începe practic când Adam încearcă să ajungă în lumea de sus şi să o convingă pe tânăra care n-are nici cea mai vagă idee cine este el, că la un moment dat au fost îndrăgostiţi nebuneşte unul de celălalt.
Când ai citit prima dată scenariul ai putut vizualiza scenele în care cei doi interacţionau, având în vedere gravitaţiile diferite?
Când m-am întâlnit cu Juan mi-a arătat pe computer cum vor arăta decorurile. Deşi îmi imaginasem cum ar arăta o astfel de lume, viziunea lui Juan a fost mult mai interesantă. Acţiunea nu are loc în viitor, lucru care m-a bucurat, ci este este doar o alternativă a prezentului. Lumea de jos arată, după părerea mea, ca un oraş după război, îţi dă acest sentiment. Toate acele clădiri distruse, maşinile vechia… Nu conştientizezi exact care este timpul în care se petrece acţiunea. Ar putea fi în viitor, ar putea fi trecutul, ar putea fi oricând.
Am fost norocos, am avut un designer de platou excepţional, Alex McDowell, care a făcut decorurile în aşa fel încât chiar să simţi că eşti parte din acea lume. Iniţial, am crezut că vor fi mult mai multe scene filmate în faţa unui ecran verde şi că va trebui să îmi folosesc mult mai mult imaginaţia. A fost însă ca şi cum aş fi jucat într-o piesă de teatru. Personajele au fost foarte bine realizate, aşa că scenariul mi-a fost de ajuns să ştiu cum trebuie să îi dau viaţă lui Adam. Am avut grijă să însă fie şi puţin amuzant. Filmul tratează şi aspecte dramatice, are şi momente amuzante, dar şi emoţionante.
Aţi filmat la Montreal, iar tu ai ajuns acolo cu mult înainte să înceapă filmările.
Am ajuns cu o lună înainte de filmări, pentru antrenamente. Am filmat mult supsendat în aer, legat cu nişte fire, şi trebuia să mă obişnuiesc cu asta. A fost însă distractiv şi m-am bucurat că am făcut un film din care am învăţat ceva nou.
Ce rol a jucat gravitaţia în film?
Este unul dintre personajele principale din “Între două lumi”. Am încercat mereu să-mi dau seama ce s-ar întâmpla dacă aş fi într-o zonă cu gravitaţie nepotrivită, sau ce s-ar întâmpla cu anumite obiecte, cum s-ar mişca, dacă ar avea altă gravitaţie. În timpul filmărilor, trebuia să mă gândesc constant la gravitaţia în care se află personajul meu, cum ar fi stat hainele pe mine într-o asemenea situaţie.
De exemplu, filmam o scenă care se petrecea în lumea de sus, iar eu aveam pantalonii din lumea de jos. Mi-am dat imediat seama că ar trebui să îi bag în şosete, pentru că altfel gravitaţia mi i-ar fi tras în sus. Am făcut tot posibilul ca acţiunea să fie cât mai credibilă.
Care a fost cea mai mare provocare în realizarea acestui film?
Cea mai dificilă mi s-a părut lipsa de somn şi faptul că am stat atârnat 12 ore pe zi. Când am citit scenariul, mi-am imaginat că va fi distractiv şi uşor, dar s-a dovedit a fi cel unul dintre cele mai dificile filme pe care le-am făcut. A fost foarte solicitant din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, nu aş schimba nimic, deşi unele scene au fost foarte dificile. Spre exemplu, a trebuit să sar într-o piscină, iar afară ningea. Stăteam pe o trambulină la yece metri înălţime şi îngheţasem îngrozitor, însă chiar şi aşa, nu mi-aş fi dorit să fiu în altă parte.
Hai să vorbim despre cascadoriile din film.
A trebuit să învăţ să imit zborul şi plutitul, a fost dificil, pentru că trebuia să mă concentrez foarte tare să îmi păstrez echilibrul. Apoi toate scenele cu susul în jos. Am fost chiar legat cu capul în jos, pe tavan, şi trebuia să arăt ca şi cum aş face asta în mod normal, zi de zi, în timp ce tot sângele îmi venea în cap şi simţeam că îmi ies ochii din orbite. Ba chiar îmi aduseseră un fel de echipament pe care să îl folosesc în pauzele de masă, ca să mă obişnuiesc să stau atârnat. În cele din urmă, m-am obişnuit, dar la prima încercare mi s-a făcut efectiv rău şi am avut cea mai cruntă durere de cap.
Cum a fost să lucrezi cu Juan Solanas?
Juan este un tip impresionant, ieşit din comun, care a muncit foarte mult ca acest proiect să iasă bine. Personal, nu cred că aş fi reuşit fără el. Este amuzant, m-a făcut să râd în fiecare zi, aşa că am numai lucruri bune de spus. Este una dintre cele mai generoase persoane pe care le cunosc şi are o poveste de viaţă foarte interesantă: a fost exilat, împreună cu familia, din Argentina, şi s-a mutat în Paris. Este un om foarte special. În plus, puteam oricând să îl rog să îmi lămurească anumite aspecte, pentru că era vorba de lumea lui, imaginată de el. Dacă aveam o întrebare, era clar că el ştie răspunsul.
Cum a decurs colaborarea cu Kirsten Dunst?
Sunt norocos că am lucrat cu ea. Kirsten are experienţă în filme cu scene în care trebuie să joci suspendat, aşa că a înţeles prin ce am trecut. Este o actriţă incredibilă şi extrem de amuzantă. Am devenit şi prieteni foarte buni, după ce am stat atârnaţi împreună ore întregi, la filmări.
Ai mai filmat în faţa unui ecran verde înainte?
Nu, mai filmasem doar o scenă în filmul “Across the Universe”, unde eram înconjurat de o mulţime de oameni şi făceam cu mâna. Este ceva cu totul diferit, este o altă disciplină a actoriei şi am vrut să o încerc. Mi-am dorit să fac un film cu multe efecte speciale şi “Între două lumi” a fost alegerea perfectă. A fost dificil să te uiţi la un perete verde poziţionat la câţiva metri distanţă şi să îţi imaginezi că un întreg decor incredibil se aşterne acolo.
Cum ai lucrat cu Dave, coordonatorul cascadoriilor din film?
Întreaga echipă a fost fantastică. Dave m-a încurajat şi a fost alături de mine în fiecare moment. Au fost momente amuzante, dar şi scene mai dificile pentru mine, iar el m-a încurajat. Am ales să îmi fac singur cascadoriile, sau mare parte din ele. Pentru unele nu mi s-a permis să le fac chiar eu, pentru că era periculos, iar filmările nu ar fi putut continua dacă mă răneam, chiar şi superficial.
Ce crezi că face stilul de a regiza al lui Solanas atât de special?
Este un copil mare şi are o imaginaţie bogată, aceasta fiind reţeta unui regizor de succes, după părerea mea. Este demn de încredere şi ştii că nu va lăsa nimic la voia întâmplării, că totul va ieşi exact aşa cum a visat. Este extrem de talentat şi perfecţionist: poţi fi sigur că nu se va opri până nu va face lucrurile fix aşa cum le-a vizualizat la început.
Filmele în care ai jucat până acum nu sunt chiar pelicule tipic holywoodiene, dar au totuşi ceva în comun. Ce te convinge să joci într-un anumit film?
Caut mereu ceva nou şi interesant. Sunt atras de proiectele diferite, în care să fie o provocare să joc un anume personaj sau acesta să fie special. Desigur, poate fi vorba de mai mult, de o întreagă experienţă vizuală din care vrei să faci parte. Nu am însă un ingredient anume pe care îl caut pentru filmele mele. Mă bazez pe instinct şi până acum am fost norocos.
Cum ai vrea să se simtă publicul după ce merge la cinema să vadă acest film?
Vreau ca spectatorii să simtă că au văzut un film bun. Un astfel de film ar trebui să aibă şi comedie, şi momente triste, şi dramă, dar şi nuanţe unice şi bizare. “Între două lumi” te face să râzi, să plângi, ai scene pline de acţiune, se întâmplă foarte multe în două ore, este intens. Cred că merită banii pe bilet, cu siguranţă se va ridica la înălţimea aşteptărilor publicului.
Părerea ta
Spune-ţi părerea