Filmele Netflix ce concurează la Palme d'Or 2017 stârnesc controversă la Cannes

de Gloria Sauciuc în 15 Mai 2017
Strălucitorul Festival de Film de la Cannes se va desfășura anul acesta între 17 și 28 mai

Festivalul de Film de la Cannes va insista ca anul viitor toate filmele din competiţie să aibă o lansare în cinematografele din Franţa, în urma unui conflict cu Netflix, care a produs două filme din principala secțiune competițională și care nu vrea să dea filmele spre difuzare în sălile de cinema, ci le ține pentru o lansare exclusiv online și la TV.

Atât „Okja”, realizat de sud-coreeanul Joon-ho Bong, cât și „The Meyerowitz Stories”, în regia lui Noah Baumbach, au fost finanțate de Netflix și nu sunt destinate unei mari lansări în cinematografe. Drept rezultat, festivalul lui Thierry Frémaux „a decis să-și adapteze regulile la această situație nemaiîntâlnită până acum: orice film care dorește să concureze la Cannes va trebui să se angajeze să fie distribuit în cinematografele franceze”. Noile condiții se vor aplica începând din 2018. Refuzul Netflix de a susține cinematografele contravine la tot ce reprezintă Cannes, a susținut Thierry Frémaux, directorul artistic al festivalului.

„Urmăriţi Okja pe Netflix, pe 28 iunie. Un film uimitor pe care lanțurile de cinematografe vor să îl împiedice să intre în competiția de film de la Cannes”, a postat Reed Hastings, co-founder și CEO al Netflix, pe Facebook. Comentariul lui a fost publicat ca răspuns la anunțul făcut de conducerea de la Cannes privind regula că din 2018 filmele vor trebui lansate în cinematografe dacă vor să intre în competiţie.

Netflix continuă să promoveze un model de difuzare care ocolește lansarea în cinematorgrafe și se îndreaptă către un mecanism care le permite abonaților săi globali să vizioneze în aceeași zi un film nou, oriunde s-ar afla. Aceasta încalcă flagrant legile stricte ale cronologiei mass-media din Franța, care stipulează o pauză de trei ani între lansarea cinematografică a filmului și debutul acestuia online. Serviciul de streaming TV finanțează în prezent multe dintre filmele neobișnuite de artă pe care Cannes le iubește, cu actori de top. În acest an, „The Meyerowitz Stories” regizat de Baumbach, cu Adam Sandler, Ben Stiller și Emma Thompson, prezintă un grup de frați adulți care se confruntă cu influența tatălui lor bătrân, jucat de Dustin Hoffman, în timp ce al doilea produs Netflix, „Okja”, este continuarea lui Bong la „Snowpiercer”, în care Tilda Swinton joacă rolul unei blonde platinate, alături de Jake Gyllenhaal și Paul Dano.

Ca urmare a ştirii de la începutul acestei săptămâni, că Festivalul de Film de la Cannes va insista ca anul viitor toate filmele din competiţie să aibă o lansare în cinematografele din Franţa, Screen International le-a cerut șefilor altor festivaluri importante de film să-și exprime opinia asupra regulilor de participare.

Directorul Festivalului de Film de la Veneția, Alberto Barbera, și-a exprimat solidaritatea cu directorul artistic de la Cannes, Thierry Frémaux: „În primul rând, aș dori să-mi exprim solidaritatea cu Fremaux. Nu trebuie să fi fost o decizie ușoară. Eu personal cred că cinematografia rămâne o experiență de care ne putem bucura în cinematografe, dar nu putem ignora faptul că, odată cu apariția noilor platforme, nu ne putem întoarce în timp, iar festivalurile nu trebuie să fie puse în situația de a alege să fie de-o parte sau de celalaltă.”

Carlo Chartrian, director artistic al Festivalului de Film de la Locarno, a fost încântat să sprijine decizia celor de la Cannes. El a declarat: „Deşi înțelegem schimbările privind noii jucători și dinamica pieței care afectează industria cinematografică, relația dintre festivaluri și cinematografe este încă esenţială.”

Strălucitorul Festival de Film de la Cannes și-a deschis în cele din urmă zonele exclusiviste de VIP-uri ale cinematografului de artă producătorilor de drame de televiziune. Și, din moment ce festivalul francez este mândrul custode al tradiției cinematografice europene, decizia de a pune premierele noilor seriale „Twin Peaks” și „Top of the Lake” chiar în centrul celebrărilor celor 70 de ani este o concesie semnificativă. Și totuși ar putea fi ultima dată când relațiile sunt atât de cordiale.

În timp ce Cannes se pregătește să ofere producătorilor de televiziune o îmbrățișare caldă în perioada 17-28 mai, organizatorii festivalului au anunțat că Netflix, un jucător de top în noua epocă de divertisment per abonament, va fi interzis pe viitor la concursul de film. Exceptând cazul în care compania își oprește practica liberală de a-şi lansa noile filme direct pe ecranele de televiziune, renunțând la obișnuita lansare în cinematografe, interdicţia va fi permanentă...

Refuzul lui Netflix de a susține cinematografele contravine politicii festivalului cannez.

Ted Sarandos (directorul de conținut al Netflix - n.red) a declarat, susține Thierry Frémaux: „Nu ne vom deranja cu aceste vechi cinematografe pariziene”. „Dar nouă, la Cannes, ne pasă cu adevărat de aceste vechi cinematografe pariziene”, explică Thierry Frémaux. „Cinematografele sunt esențiale și avem o legătură afectivă cu ele. Am salvat trei cinematografe de artă din Lyon și îl aplaud pe Quentin Tarantino pentru salvarea New Beverly Cinema și Nanni Moretti pentru cinematograful lui din Roma”, a declarat Frémaux pentru Variety.

În același timp, Cannes este totuşi bucuros să găzduiască nou-descoperitele talente şi vedetele de televiziune, în special într-un mare an aniversar. „Este frumos, pentru un an  pentru Cannes și pentru istoria cinematografiei, să celebreze nu numai trecutul, ci și viitorul și inovațiile sale”, a declarat Frémaux.

Netflix și Amazon s-au alăturat recent altor producători TV de top, precum BBC, HBO și Sky, pentru a atrage regizori și actori de top pentru dramele de lungă durată. Jane Campion, faimoasă pentru filmul ei laureat cu Palme d’Or în 1993, „Piano”, lansează la Cannes un nou sezon „Top of the Lake”, cu Nicole Kidman, în timp ce David Lynch, care a câștigat și el cel mai mare premiu de la Cannes pentru „Wild at Heart” revine la Cannes cu serialului său de succes, „Twin Peaks”. Mai mult, regizorul laureat cu Oscar, Alejandro González Iñárritu, va fi luna aceasta întâmpinat la Cannes cu o ofertă și mai puțin convențională, o prezentare în realitatea virtuală despre experiența refugiaților, „Carne y Arena”, scrie The Guardian.

Când regizori cu viziuni artistice distincte precum Campion – încă singura regizoare care a câștigat Palme d’Or – și Lynch s-au întors la televiziune, era timpul să se facă loc unor astfel de premiere prestigioase.

Frémaux a explicat politica generoasă de ospitalitate a festivalului din 2017 („Suntem deschisi, curioși”) față de produsele de televiziune. „Cinematografia rămâne o artă singulară și vrem să subliniem acest lucru, ţinând ochii deschiși asupra lumii care o înconjoară. Iar această lume este tot mai mult despre serialele TV, realitatea virtuală. Unii cineaşti care sunt artiști, precum David Lynch, Iñárritu și Campion, sunt pionieri care experimentează și încearcă să inventeze noi mijloace narative”, a declarat Frémaux.

Astfel, cortina se va ridica pentru primele două episoade ale mult-așteptatului sezon trei al serialului „Twin Peaks”, un serial inovator care a fost difuzat pentru prima oară în 1990, ca parte a unei proiecţii speciale a festivalului. „Eu nu sunt un mare fan al serialului și nu înțeleg prea bine toată promovare intensă privind „Twin Peaks”, dar noi, la Cannes, suntem fideli şi generoşi cu autorii pe care îi prețuim și cu care am creat o relație de durată,” a declarat Frémaux.

Decizia de a permite lui Lynch să folosească festivalul ca pistă de lansare marchează mai mult decât un progres pentru televiziune, comentează publicația The Guardian. Este o lovitură şi pentru regizor, care are o poveste cu obstacole pe Croazetă. În 1992, filmul „Twin Peaks: Fire Walk With Me” a avut premiera la Cannes, dar a fost aspru criticat de criticii din toată lumea, care l-au fluierat şi l-au huiduit.

Prin urmare, 25 de ani mai târziu, fanfara care anunţă relansarea serialului trebuie să fie foarte dulce în urechile lui Lynch. Două episoade din noul sezon al lui Lynch și Mark Frost se vor lansa şi la Showtime în America pe 21 mai.

Al doilea sezon al thrillerului lui Jane Campion, „Top of the Lake”, cu Kidman alăturându-se vedetei  serialului, Elisabeth Moss, este la fel de așteptat. Filmul „Top of the Lake: China Girl” va rula în șapte episoade lungi pe BBC2, unde primul sezon, amplasat în Noua Zeelandă, a fost difuzat în 2013. Moss își va relua rolul detectivului Robin Griffin, câştigătorul Globului de Aur, care s-a întors recent în Australia în încercarea de a-şi construi o nouă viață.

Misterul începe atunci când pe Bondi Beach este găsit cadavrul unei fete asiatice, iar Griffin are sarcina de a-i găsi ucigașul, tot timpul fiind înspăimântată de angoasele ei personale. De data aceasta, problemele ei emoționale se învârt în jurul unui copil la care a trebuit să renunțe la naștere.

Kidman, deja favorită la Cannes, va fi omniprezentă în acest festival. Nu numai că apare în „Top of the Lake”, cu cosiţe cărunte, dar este şi în trei filme ce au premiera luna aceasta pe Coasta de Azur. Ea joacă în „The Beguiled”, remake-ul dramei americane a Războiului civil din 1971, semnat Sofia Coppola, și apare și în, „The Killing of a Sacred Deer”, filmul ce-i urmează lui „The Lobster” al aclamatului Yorgos Lanthimos despre uciderea unui cerb sacru, precum și în adaptarea filmului lui Neil Gaiman – „How to Talk to Girls at Parties”.

Televiziunea este, așadar, cea care va genera luna aceasta o mare parte din strălucirea hollywoodiană de pe Rivieră. În timp ce Coppola și regizorul lui „Carol”, Todd Haynes, vor fi acolo pentru a reprezenta partea mai avangardistă a filmului american, vor fi absente acele filme mai comerciale, mai senzaţionale, care se înscriu adesea în programul de la Cannes, e de părere publicația The Guardian. Frémaux oferă explicaţia că pur și simplu nu erau gata. „George Clooney mi-a spus la premiile César că „Suburbicon” nu va fi gata la timp, iar „Downsizing” al lui Alexander Payne se va lansa mai târziu în acest an. „Alien: Covenant” al lui Ridley Scott s-a lansat chiar înainte de Cannes şi nu vom mai prezenta ultima parte a „Piraților din Caraibe”, a afirmat Frémaux.

Organizatorii festivalului speră că Netflix va fi putea fi convins, ideal adoptând un model mai aproape de Amazon, care lasă puțin loc pentru lansarea în cinematografe. „Lumea filmului este ca o mare comunitate, iar în această mare comunitate, fiecare are un loc în care să existe. Suntem bucuroși că această discuție se poate desfășura la Cannes”, a spus Frémaux.

Asemenea speranțe se bazează pe respectul evident al televiziunii pentru Cannes. Noii moguli din showbusiness, Netflix și Amazon, ar fi putut ignora cu ușurință festivalul francez. „În schimb, ei au recunoscut că recunoașterea filmelor de către festivaluri, de presă, de profesioniști și de Croazetă este importantă”, a mai declarat Frémaux.

Dispute pe covorul roşu:

1997 Juriul festivalului a acordat premiul cel mare filmului „Taste of the Cherry”, regizat de iranianul Abbas Kiarostami. Filmului i-a fost inițial refuzată permisiunea de a concura pentru Iran, pentru că era despre sinucidere și religie. Permisiunea a fost acordată în ziua deschiderii festivalului, iar o copie a ajuns rapid la Paris pentru subtitrare. A împărţit onorurile cu filmul japonez „Unagi”, regizat de Shohei Imamura, scrie The Guardian.

2009 Ca precursor al serialelor Netflix din acest an, au avut loc proteste când a fost selectată în competiție mini-seria TV a lui Olivier Assayas, „Carlos”. În urma retragerii, a fost în cele din urmă proiectată în programul din afara competiției.

2012 Furia regizoarei britanice Andrea Arnold privind imposibilitatea de a include o regizoare în competiţia Palme D’Or a stârnit o revoltă feministă. Regizoarea aclamată a filmului „Fish Tank” a fost în juriu și a declarat că lipsa femeilor a fost „o mare dezamăgire”.

2017 O dispută axată pe absența filmelor chinezești. China este al doilea mare spațiu de box-office și a fost exclusă pentru al doilea an consecutiv.

Exploreaza subiecte similare:

festival:cannes 2017, Okja, Noah Baumbach, Joon-ho Bong, Thierry Frémaux, The Meyerowitz Stories, Adam Sandler, Ben Stiller, Emma Thompson, Dustin Hoffman, Jake Gyllenhaal, Paul Dano, Twin Peaks, Andrea Arnold, Nicole Kidman, Tilda Swinton, Top of the Lake, David Lynch, Jane Campion, Elisabeth Moss, The Killing of a Sacred Deer , The Beguiled , Wild at Heart, How to Talk to Girls at Parties, Carlos, Abbas Kiarostami

Părerea ta

Spune-ţi părerea
into_the_labyrinth pe 16 mai 2017 04:21
Nu mă pricep prea mult la ceea ce se cheamă marketing, dar, sincer vorbind, cred că preocuparea marilor studiouri/case de film/companii, într-o lume în care pirateria e cel mai de temut concurent, ar trebui să fie de a oferi cât mai multe filme, pentru gusturi cât mai diverse, prin cât mai multe mijloace şi cât mai simplu, şi nu de a se ”faulta” reciproc. Mi se pare mai mult goană după profit decât interes pentru film. PS: Eu, de pildă, m-am abonat la Cinemax 1 şi 2 pentru că dau filme pe care nu le găsesc în altă parte. Din acest punct de vedere, înţeleg. Dar acesta e doar un exemplu, nu înseamnă că trebuie să faci un ”circuit închis”.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells