"Probabil ca filmul va fi catalogat ca un noir, dar o asemenea definitie nu va ajunge la natura acestei opere, care este o interactiune complexa de sentimente si mister ce s-au relevat chiar mie insumi pe parcursul filmarilor" - cu aceste cuvinte regizorul sicilian Giuseppe Tornatore descrie ultima sa productie – La Sconosciuta/ Necunoscuta, in cinematografele noastre din 23 noiembrie.
Realizata in pauza de filmari de la Leningrad (un film despre atacul nazist la San Petersburg, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, lui Nicole Kidman propunandu-i-se un rol important in aceasta productie), a fost filmata in proportie de 95% la Trieste, doar o micaparte in sudul Romei. Si asta pentru ca Tornatore s-a indragostit de Trieste.
"Alegerea unui loc este intotdeauna unul dintre lucrurile misterioase din viata unui film. Tocmai terminam scenariul cand am fost invitat la Trieste, la inaugurarea expozitiei mele foto. A trebuit sa renunt din lipsa de timp. Apoi, cand a fost vremea sa incepem filmarile, producatorul m-a plimbat prin diverse orase din nord printre care si Trieste - unde nu mai fusesem pana atunci; orasul m-a fermecat imediat. Este misterios, plin de contraste: un oras rece, dar cu o lumina pe care nicaieri altundeva nu o gasesti. Arhitectura este extraordinara. Trieste este si, in acelasi timp, nu e pura Italie. Trieste este un loc foarte cinematografic" a concluzionat Tornatore.
Cu o distributie de prima mana - Michele Placido (de nerecunoscut in pielea unui rau-facator), Claudia Gerini in rolul unei orfane cu o fiica, pe langa Alessandro Haber si Margherita Buy - filmul este structurat in jurul unei dualitati. Momentul care separa viata din prezent a Irenei (“Necunoscuta”) de cea veche este corelat fizic cu opozitia dintre cele doua case: casa ei, si casa in care munceste. Intreaga dezvoltare dramatica a actiunii, ca si reluarea violenta a trecutului dificil al Irenei, consta in schimbul si relatia dintre aceste doua dimensiuni. Irena, o ucraineanca venita in Italia cu ani in urma, este bantuita de fantomele trecutului si incercarile de a-si reconstrui viata intr-o noua tara. Cine este ea de fapt? O femeie cu un trecut infiorator, plin de violenta si abuzuri.
Ennio Morricone ofera o coloana sonora surprinzatoare, in care alterneaza doua linii sonore majore, una cu viori delirante a la Bernard Herman, cealalta axata pe o melodie trist – dulceaga. Originea hitchcockiana a coloanei sonore este sustinuta si prin imagine si prin montaj.
O mare parte a presei a definit filmul ca un noir, asa cum banuia Tornatore, dar aici e un amestec intentionat si bizar: o intriga venita din trecut cu accente noir, dar totusi un thriller cu o nota de melodrama. Si povesteste despre exploatare mai mult decat oricare film Italian actual . Povestea unei tinere imigrante intr-o Italie bogata si opulenta, poate lesne sa devina un film sociologic despre imigratie in Italia. Ceea ce, din fericire, nu se intampla. Si aici intervine fascinanta particularitate a filmului, pentru ca La Sconosciuta merge pe traditiile cinematografului Italian pe care le condenseaza.
Intr-un film cu atatea influente straine stilului regizorului, se simte totusi nota lui Tornatore: in cele mai reusite momente el isi dovedeste maiestria - tensiunea reiesind din viziunea arhitecturala a orasului "bantuit" de vant. Pe de alta parte, cand imaginea capata monotonie ( juxtapuneri de imagini pe baza unei analogii vizuale), sau utilizeaza metafore prea usor de citit ( cutitul elvetian din magazine), filmul coboara in registrul grotescului si al farsei.
Pentru cronica filmului click aici.
