Spartacus: Vengeance – noul sezon „va şoca fanii”

de Cristina Grigore în 20 Ian 2012
Spartacus: Vengeance – noul sezon „va şoca fanii”

Unul din starurile serialului Spartacus, Nick Tarabay, a promis fanilor că viitoarele episoade îi vor şoca. Actorul, care îl interpretează pe Ashur în drama produsă de Starz, a declarat pentru site-ul Zap2it, ca publicului îi va fi greu să prevadă întorsăturile de situaţie din noul sezon al serialului, subintitulat Vengeance.

„Orice ai crede că ştii despre Spartacus sau despre personajele sale, uită. Uită ce ai văzut până acum”, a avertizat Taraby. „Pe cei pe care îi iubeşti, îi vei urî. Iar pe cei pe care îi urăşti, îi vei iubi. Şi chiar atunci când crezi că ţi-ai dat seama despre ce e vorba, lucrurile se vor schimba din nou”, a adăugat el.

Australianul Liam McIntyre, înlocuitorul regretatului Andy Whitfield în rolul lui Spartacus, a descris recent noul sezon drept „covârşitor”. „Este tot ceea ce iubeşti la acest serial, dar la cote mai ridicate”, a spus el.

„Vei regăsi sângele, ambiţia, curajul, sexul, violenţa, intrigile, loviturile pe la spate, înşelătoriile, iar toate astea sunt amplificate, căci miza este, de această dată, mult mai mare”, a mai spus McIntyre.

Primul episod al sezonului 2 din Spartacus: Vengeance va debuta pe canalul TV Starz în 27 ianuarie.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
dido pe 20 ianuarie 2012 11:00
ma lasa rece!
Bayard pe 20 ianuarie 2012 11:08
Totusi cat de mult te pot surprinde daca stii ceva istorie despre rascoala lui spartacus??? Doar nu o sa-i puna sa cucereasca Roma :))
giculopi pe 20 ianuarie 2012 14:20
Ba o sa-i puna sa cucereasca Roma Muahahahahaaaa!:))
spartacus pe 20 ianuarie 2012 11:29
Mi-a placut comentariul asta, hehehe...
cristi23 pe 20 ianuarie 2012 16:23
grozav,,,..am vazut si spartacus blood and sand si spartacus gods of the arena...ambele au fost grozave si sper ca si acesta sa fie la fel de bun.........pacat de andy,nimeni nu il va putea inlocui vreodata.....sa speram ca noul interpret va fi macar cat de cat la inaltimea rolului....
mihaitahim pe 22 ianuarie 2012 23:14
am vazut primul episod...senzational,si totusi a aparut cu o saptamana inainte
alex_il_fenomeno pe 23 ianuarie 2012 15:59
sa vedem cat de bun va fi sezonul acesta .
ovis2009 pe 25 ianuarie 2012 17:01
de departe acest serial este unul dintre cele mai bune facute in ultimul deceniu. Totul exceleaza, de la scenele de lupta la cele de sex samd. Pacat ca nu poti vedea tot serialul odata.
tedyionel pe 5 februarie 2012 17:25
super tare spartacus vengeance
justiceman pe 28 februarie 2012 12:19
Din ce in ce mai sangeros, serialul nu mai are farmecul primei serii...
anseek pe 22 aprilie 2012 13:05
...without andy.
diablo85 pe 25 decembrie 2012 20:11
McIntyre si-a intrat mai greu in rol, dar pana la final si-a facut datoria. Jos palaria si pt Lucy, a jucat impecabil. Sunt curios sa vad un nou sezon...The Fall of Spartacus
P.S.: Povestea lui Ashur si interpretarea lui Tarabay sunt un plus mare pt sezonul asta

alexandra.petronela pe 15 ianuarie 2013 20:55
Unul dintre cele mai bune seriale din ultima vreme...Si actorii joaca impecabil
Abia astept sezonul 3..:X

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells