Andi, tu n'es pas un ange

5 Mar 2009
Andi, tu n'es pas un ange

Dupa "smenarul" din Schimb Valutar, pentru care a si fost nominalizat la un premiu Cinemagia pentru actor secundar, Andi Vasluianu revine la statutul de "negativ" in noul film al lui Stere Gulea, Week-end cu mama. Chiar daca actorului din California dreamin' si Hirtia va fi albastra ii e dor de un rol pozitiv, Andi Vasluianu tot a descoperit o calitate la personajul sau, Johnny, un traficant de droguri. Citeste mai jos care este aceasta si ce crede actorul despre noul sau film.

Despre ce este vorba in Weekend cu mama?

Pai este exact povestea despre care s-a tot vorbit in ultimul timp peste tot, despre parintii care pleaca in strainatate si isi lasa copiii in tara. In cazul subiectului acestui film povestea e nitel mai complicata si mai dramatica pentru ca mama, Luiza, a plecat in strainatate cand fiica ei, Cristina, era foarte mica, lasand-o in grija surorii ei. Dupa multi ani, afland ca sora e bolnava, mama se intoarce si descopera ca fiica ei, pe care nu o mai vazuse de cand era mica, a intrat intr-un anturaj dubios si se drogheaza. Si, mai mult, a facut si un copil. Luiza incearca sa recastige increderea Cristinei si sa o salveze de problemele pe care le are. In final Cristina gaseste puterea sa-si salveze copilul, sacrificandu-se. E un sacrificiu al unui om slab, si tocmai in asta consta si frumusetea filmului, omul de la care te astepti cel mai putin sa se sacrifice, o face.

Ce ne poti spune despre personajele din film?

E greu sa vorbesti despre lucrurile acestea, mai ales daca e o lume pe care nu o cunosti. E o lume, din punctul meu de vedere, greu de abordat.

Personajul tau e din nou unul negativ.

Da, personajul meu este negativ, dar eu cred ca fara aceste tipologii nu putem face nimic pozitiv si deci e nevoie si de ele. Da, e adevarat ca si eu m-am cam saturat de aceste roluri si as vrea si altele, dar vad ca sunt distribuit doar ca personaj negativ. Nu stiu de ce, ar trebui sa ii intrebam pe regizori: cred ca infatisarea mea le spune asta, desi eu in interior sunt total diferit.

Ce ne poti spune despre personajul tau, Johnny?

In film nu sunt dezvaluite afacerile lui Johnny pe de-a dreptul. Dar eu cred ca acest om e definit prin raporturile lui cu celelalte personaje. Si eu l-as caracteriza printr-o replica din film, intre Cristina si el, cand ea ii cere sa il pasuiasca pe prietenul ei cu niste bani si Johnny ii raspunde: "ce fel de om as fi eu, Cris, daca l-as absolvi pe acest om de datorii?" Adica el are niste principii la care nu renunta. Orice om puternic, fie el negativ sau pozitiv, are niste principii puternice pe care si le respecta. Pentru mine un personaj negativ nu inseamna neaparat ca scoti pistolulul si tragi cu el, ci atitudinea foarte stricta naste personajul negativ.

Cum a fost lucrul cu colegii de platou?

Pentru mine a fost o experienta placuta, dar si dificila sa lucrez cu domnul Razvan Vasilescu. Placuta pentru ca am mai jucat impreuna si mereu descopar lucruri noi, dificila pentru ca trebuie sa te ridici la nivelul dansului si nu reusesti mereu sa ai aceleasi calitati.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Champion pe 1 aprilie 2012 08:50
...........naspa

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells