22 de cineaşti fac artilerie grea pentru Mungiu

de Gloria Sauciuc în 22 Mar 2009
22 de cineaşti fac artilerie grea pentru Mungiu

22 de regizori, producători și scenariști au trimis astăzi o scrisoare deschisă Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului Național, Theodor Paleologu, prin care cer să se dea curs solicitărilor regizorului Cristian Mungiu. Cei 22 semnatari ai scrisorii, printre care Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Marian Crișan, Radu Muntean, Tudor Giurgiu și Tudor Voican cer restructurarea CNC-ul, cel care organizează concursul de proiecte cinematografice, și nu trasferarea responsabilității către un organism independent, cum propusese inițial Mungiu. Prin scrisoare se cere transparență, implicarea statului român într-o politică activă de încurajare, finanțare și promovare a filmului și industriei cinematografice din România.

Scrisorii a fost atașat documentul O strategie pentru cinematografia română, prezentat Ministerului si CNC-ului în luna mai a anului trecut. Iată, mai jos, conținutul scrisorii.

 

Scrisoare deschisa

In atentia
MINISTRULUI CULTURII, CULTELOR SI PATRIMONIULUI NATIONAL
CENTRULUI NATIONAL AL CINEMATOGRAFIEI (CNC)

Subsemnatii, dorim sa ne manifestam sustinerea pentru demersul lui Cristian Mungiu, manifestat in urma ultimului concurs de proiecte organizat de CNC. Consideram ca, pornind de la descrierea unor grave disfunctionalitati in derularea acestui concurs, atat analiza cat si sugestiile dlui Mungiu ofera argumentele necesare pentru initierea unei reforme radicale a Centrului National al Cinematografiei si pentru redefinirea sa ca element central al politicilor de stat in favoarea filmului romanesc.  Consideram ca, pentru o functionare eficienta si pragmatic viabila a acestei institutii trebuie sa se porneasca de la analiza nevoilor specifice actuale ale momentului cinematografic, nu de la nevoi identificate in mod general sau de la perpetuarea unei organizari structurale si a unor practici executive care corespund unei epoci deja depasite si care se dovedesc astazi insuficiente si contraproductive.

In acest sens, sustinem :
-    Restructurarea Centrului National al Cinematografiei si convertirea lui intr-o structura  administrativa capabila sa puna la punct, sa promoveze si sa aplice o viziune de ansamblu asupra politicilor culturale ce privesc filmul romanesc, viziune care sa depaseasca simpla gestionare a fondului cinematografic. Nu e nevoie de crearea unor noi entitati care sa gestioneze derularea concursului de proiecte, dar se impune regindirea profunda, de substanta, a felului in care CNC poate sa asigure o viziune ampla si de perspectiva asupra dezvoltarii cinematografiei romane.

-    Impunerea transparentei pe parcursul intregii proceduri de acordare a creditelor de catre CNC, cu implicatiile de rigoare in reformularea unor paragrafe din Legea Cinematografiei precum si din Regulamentul de concurs, astfel incit deciziile comisiilor de selectie sa se faca in conditiile unei concurente loiale, care sa favorizeze valoarea si nu raportarile cantitative sau interesele de grup.

-    Implicarea statului roman intr-o politica activa de incurajare, finantare si promovare a filmului si industriei cinematografice din Romania, pe masura valorii trecute si prezente a cinematografiei romanesti si mai ales in rezonanta cu rezultatele obtinute de filmele romanesti in ultimii ani si a beneficiului de imagine adus Romaniei de acestea.

De asemenea, este necesar sa precizam ca acest demers urmareste o reconfigurare globala a sistemului institutional pus in slujba potentialului cinematografic romanesc in ansamblul sau, nicidecum promovarea unor interese reductioniste.
In fine, solicitam ca autoritatile competente sa-si asume  responsabilitatea administrativa activa care le revine in reglarea disfunctionalitatilor semnalate si sa ofere expertiza necesara punerii in practica a sugestiilor facute de grupul de semnatari.


ALEX BACIU
THOMAS CIULEI
MARIAN CRISAN
RAZVAN GEORGESCU
TUDOR GIURGIU
STERE GULEA
HANNO HOFER
FLORIN IEPAN
CATALIN MITULESCU
DANIEL MITULESCU
VELVET MORARU
RADU MUNTEAN
BOGDAN MUSTATA
OLEG MUTU
CALIN NETZER
CORNELIU PORUMBOIU
ANCA PUIU
RAZVAN RADULESCU
ADRIAN SITARU
ADA SOLOMON
ALEXANDRU SOLOMON
TUDOR VOICAN

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells