Articole Sin City

Sin City se naste din traditia culturii populare americane pentru povestile cu talc. La fel ca in romanele politiste si in filmele cu umor negru din anii ’40 si ’50, Miller a adus benzile desenate intr-un tinut fara limite: in inima intunecata a orasului. Aceasta este chintesenta limitei americane orasenesti, redata cu mult curaj. Un loc in care dialogul intotdeauna este vioi, unde criminalii lupta mereu impotriva sistemului si unde exista un curent de infierbantare si de dorinta sexuala, sub linistea aparenta.

Barbatii lui Miller sunt musculosi, femeile sunt inzestrate cu o voluptate seducatoare, iar orasul lui este pavat cu alei fara sfarsit, cu scari intortocheate si reci si monoliti din otel. Povestile lui sunt palpitante, facand referiri si la miturile si tragediile clasice, la teme despre pierderi si suferinte umane.

Succesul orasului fictiv este de netagaduit. Apreciatele benzi desenate ale lui Miller au fost recompensate cu prestigiosul premiu Eisner si Premiul National Cartoonists’.

Miller n-a vrut sa faca un singur lucru, si anume sa accepte ideea unui film Hollywoodian. Stia prea multe despre acest gen de filme ca sa accepte sa-si compromita propria viziune, viziunea tesuta de el, care a facut din Sin City un loc irezistibil, pe care merita sa-l vizitezi.

Miller: „La inceput, am crezut ca n-o sa mearga. Nu pentru ca povestile nu s-ar fi pretat pentru un film, ci pentru ca industria cinematografica, asa cum o intelegeam eu, nu era capabila sa-mi proceseze materialul, fara sa-l transforme in ceva ce nu era.”

Intre timp, trebuia sa se intalneasca cu Robert Rodriguez. Miller: „M-am gandit, am trait bine desenand reviste de benzi desenate si chiar nu e cazul sa las pe cineva sa-mi fure copilul. Si am gandit asta pana cand acest Rodriguez a inceput sa-mi hartuiasca avocatul, apoi editorul, ca apoi sa ma vaneze ca pe un caine salbatic, pana cand... ei, bine, m-a corupt.”

Rodriguez n-a ezitat nici o clipa sa riste. Maniera lui de lucru a trecut de la filmul clasic, cu un buget extrem de redus: „El Mariachi”, la filmul de groaza „From Dusk Til Dawn” si la concesia facuta cu „Spy Kids”. El s-a indragostit de Sin City din momentul in care a vazut prima pagina a revistelor de benzi desenate.

Rodriguez: „Intre revistele de benzi desenate, Sin City se evidentiaza pentru ca are imagini indraznete si nu seamana cu nimic altceva. Imediat ce am citit povestile, m-au cucerit. Mi-a placut ideea acestor povesti despre moralitate si dragoste, care se petrec in acest oras intunecat, care devine el insusi un personaj.”

Producatorului i-au placut atat de mult cartile, incat a vrut sa transpuna pe ecran versiunea bruta, nealterata a Sin City-ului creat de Miller, nu s-o adapteze. Cu toate cunostintele lui despre cinematograful digital, era sigur ca poate folosi fiecare cadru din cartile lui Miller, fiecare imagine exact asa cum era si fiecare personaj deznadajduit, transpunandu-le pe ecran.

„Cand am citit cartile, mi-am dat seama ca erau fantastice. Mi-a placut ca dialogul nu suna ca un dialog obisnuit de film, ca imaginile nu semanau cu ceea ce se vede in mod obisnuit intr-un film. Era mult mai imprevizibil decat orice alt scenariu. Asa ca am vrut sa transpun viziunea lui Frank pe ecran, exact asa cum era. Nu am vrut sa fac un Sin City al lui Robert Rodriguez. Am vrut sa produc Sin City-ul lui Frank Miller. Stiam ca folosind tehnologia pe care o stapaneam deja - lumini, fotografie, efecte vizuale - puteam sa-l facem sa arate exact ca in carti.”