Trofeul Transilvania pleacă în Georgia

de Ştefan Dobroiu în 11 Iun 2017
Familia mea fericită, cu imaginea semnată de Tudor Panduru, ia premiul cel mare la TIFF 2017

Cea de-a 16-a ediţie a festivalului Transilvania se încheie astăzi, cu o proiecţie a hitului spaniol Dumnezeu să ne ierte/Que Dios nos perdone în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Dar momentul culminant al ediţiei a avut loc aseară: trofeele ediţiei au fost înmânate câştigătorilor într-o gală găzduită de Teatrul Naţional, cu trofeul Transilvania plecând spre Georgia şi filmul Familia mea fericită/My Happy Family, în regia duo-ului Nana Ekvtimishvili şi Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de românul Tudor Panduru (foto dreapta), iar printre producători se numără francezul Guillaume de Seille (foto stânga).

Pe lângă anunţarea numelor câştigătorilor, care a pus capăt lungilor discuţii despre cine ar trebui să se afle în palmaresul ediţiei, gala a confirmat urgenţa adoptării unei noi legi a cinematografiei: zeci de regizori şi producători au participat la un flash mob pe covorul roşu al galei, anunţând cu ajutorul unei pancarte că "vrem o lege mai bună". Reamintim că Ordonanţa de urgenţă care ar fi trebuit să actualizeze Legea cinematografiei din 2005 a fost respinsă recent în urma votului din Parlament.

Starul galei a fost, fără urmă de îndoială, Alain Delon. După ce a provocat busculadă în Piaţa Unirii vineri seara, când în cel mai generos spaţiu al festivalului a fost proiectat thrillerul Afacerea Pigot, actorul a urcat şi pe scena galei, unde a primit Premiul pentru Întreaga Carieră.

Iată mai jos lista completă a câştigătorilor:

Trofeul Transilvania
Familia mea fericită/My Happy Family, regizat de Nana Ekvtimishvili şi Simon Gross

Premiul pentru Cea mai bună regie
Guðmundur Arnar Guðmundsson, pentru filmul Piatră pe inimă/Heartstone

Premiul Special al Juriului
Tărâmul binecuvântat/God’s Own Country, regizat de Francis Lee

Premiul pentru Cea mai bună interpretare
Ia Shugliashvili din Familia mea fericită/My Happy Family

Menţiunea Specială a Juriului
Gloria/Glory, regia Kristina Grozeva şi Petar Valchanov

Premiul FIPRESCI
Dezîndrăgostire/Afterlov, regizat de Stergios Paschos

Premiul Publicului
Piatră pe inimă/Heartstone

Premiul Publicului pentru un film din competiţia Zilele Filmului Românesc
documentarul Planeta Petrila, regia Andrei Dăscălescu

Premiul pentru întreaga carieră
Alain Delon

Premiul de Excelenţă
Tora Vasilescu

Premiul pentru întreaga carieră
Violeta Andrei

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj
Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut
documentarul Ultimul căldărar, regia Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Scurtmetraj
Scris/Nescris/Written/Unwritten, regizat de Adrian Silişteanu

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Scurtmetraj (menţiune specială)
Offstage, regia Andrei Huţuleac

Exploreaza subiecte similare:

festival:tiff 2017, Chemi Bednieri Ojakhi, Slava, Hjartasteinn, God's Own Country, Afterlov , Ultimul căldărar, Planeta Petrila , Inimi cicatrizate, Alain Delon, Tora Vasilescu, Violeta Andrei

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells