Oscar 2013: când vezi filmele

de Ștefan Dobroiu în 24 Nov 2012
Oscar 2013: când vezi filmele

Săptămâna aceasta ţi-am povestit despre actorii şi actriţele cu şanse la Oscar (detalii AICI şi AICI), iar acum îţi putem oferi o listă cu producţiile susceptibile să fie nominalizate. Mai important, îţi putem spune când vei avea ocazia să mergi la cinema pentru a vedea marii candidaţi la ediţia din 2013 a premiilor Academiei. ştim că nu ai văzut imensa majoritate a filmelor, dar ne poţi spune în comentarii cine crezi sau speri tu că o să câştige.

Les Misérables/Mizerabilii
Poţi spune orice despre muzicalul lui Tom Hooper, dar nu că nu are pedigree. Hooper însuşi are la activ The King's Speech, favoritul recent al premiilor Oscar, iar în distribuţie se află Hugh Jackman, Anne Hathaway şi Russell Crowe. Faptul că avem de-a face cu ecranizarea unuia dintre cele mai celebre muzicaluri din toate timpurile nu va lăsa Academia indiferentă, mai ales că pentru noua producţie s-au compus mai multe cântece, iar Hooper i-a pus pe actori să cânte în faţa camerei, fără să înregistreze cântecele în studio şi apoi să le suprapună pe jocul actorilor.

Mizerabilii vine la noi pe ecrane pe 25 ianuarie.

Lincoln
Dacă e să credem cronicile din Statele Unite, Steven Spielberg a revenit la vechea sa formă cu Lincoln, filmul biografic despre cea mai intensă perioadă din viaţa preşedintelului Abraham Lincoln. Cu o interpretare foarte lăudată a lui Daniel Day-Lewis în rolul titular, biopicul este considerat mai mult decât o trecere în revistă a luptei împotriva sclavagismului, unii critici zicând că ar surprinde însăşi esenţa democraţiei.

Lincoln se lansează pe ecrane pe 1 februarie.

Argo
Îl poţi vedea deja în România. Unul dintre filmele cel mai bine primite ale anului, Argo îl confirmă pe Ben Affleck ca un demn urmaş al lui Clint Eastwood. Consultă programul proiecţiilor de pe Cinemagia pentru a afla unde mai poţi vedea această incursiune într-o spectaculoasă operaţiune de „extragere” a unor americani aflaţi în pericol în Teheranul anului 1979, imediat după revoluţia din Iran. Pe lângă categoria Cel mai bun film, Argo are toate şansele să primească nominalizări la regie, scenografie şi scenariu.

Viaţa lui Pi
Orice regizează Ang Lee are toate şansele să ne atragă atenţia, dar nerăbdarea e cu atât mai mare cu cât Viaţa lui Pi se bazează pe romanul de succes al canadianului Yann Martel. Povestea adolescentului indian ce trebuie să împartă o barcă de salvare cu un tigru, după ce transatlanticul său se scufundă, a emoţionat milioane de cititori din lumea întreagă, iar cronicile spun că Ang Lee îi face dreptate sărmanului Pi, dându-i viaţă într-un mod convingător şi captivant.

Viaţa lui Pi se lansează pe 21 decembrie.

The Master
Vom afla cât de curând când poţi vedea pe marile noastre ecrane The Master al lui Paul Thomas Anderson. Cinemagia l-a bifat deja la Veneţia şi poate să-ţi spună că, deşi nu are puterea lui There Will Be Blood, va fi greu de ignorat la Cel mai bun film, regie, actor principal, scenariu şi... să ţinem pumnii pentru românul Mihai Mălaimare Jr., la imagine.

Dintre ceilalţi candidaţi, îţi putem spune că Silver Linings Playbook vine pe ecrane pe 1 februarie, Flight, care îl va scoate iarăşi în faţă pe Denzel Washington pentru un rol de excepţie, pe 22 februarie. Ne va face din nou o surpriză Peter Jackson obţinând iarăşi un munte de nominalizări cu incursiunile sale în Pământul de Mijloc? Tot ce se poate, dar, cu nominalizări sau fără, noi de-abia aşteptăm să vedem şi revedem The Hobbit: An Unexpected Journey, aşteptat la noi pe 14 decembrie. Hitchcock, de remarcat pentru interpretările lui Anthony Hopkins şi Helen Mirren, vine pe 8 februarie, Django Unchained pe 18 ianuarie, iar The Impossible, cu Naomi Watts în rolul carierei, pe 4 ianuarie.

După cum vezi, cele mai multe filme cu şanse la Oscar se lansează ori la sfârşitul lui ianuarie, ori pe parcursul lunii februarie, pentru a beneficia de buzz-ul anunţării nominalizărilor într-o ceremonie programată pe 15 ianuarie. Decernarea Oscarurilor va avea loc pe 24 februarie.

Cu cine ţii la Oscar 2013?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Razvan600 pe 24 noiembrie 2012 18:45
Argo
wildinthecountry pe 24 noiembrie 2012 19:04
Argo
legolas05 pe 24 noiembrie 2012 19:27
si eu astept sa vad,sa revad,sa re-revad si sa re-re-revad The Hobbit
legolas05 pe 24 noiembrie 2012 19:28
si tin cu Hobbitul desi stiu ca nu va castiga,eu sper sa fie nominalizat la cat mai multe categorii
Bayard pe 24 noiembrie 2012 22:19
Nu a luat Fellowship of the Ring si sa ia primul film din trilogia Hobbitul? nu se poate :)
bloodthirst pe 25 noiembrie 2012 14:57
nu fi asa pesimist,tine-i pumnii!
Ovidiu239 pe 24 noiembrie 2012 20:35
Hobbitul, cred va fi cel mai bun film...
k-rissa pe 24 noiembrie 2012 21:39
The Hobbit
alexsilviu23 pe 24 noiembrie 2012 22:48
Life of Pi sau The Hobbit.
Bmave pe 25 noiembrie 2012 00:25
Sa le vedem si dupa aia vorbim , Cloud Atlas nu e si el in lista ??
cosmin742000 pe 25 noiembrie 2012 17:27
Nici anul asta nu prea sunt filme de Oscar . Nu stiu cum e Argo , dar nu e genul meu , Viata lui Pi ar fi ceva , numai ca e dupa un roman foarte greu ecranizabil,, Lincoln , posibil , dar pe cine intereseaza viata unui fost presedinte american ?Les Miserables e la a catraliarda ecranizare. The Hobbit jenant ,The master are un regizor bun , dar un subiect total neintersant , cel putin pentru mine.Inainte sa sariti pe mine mentionez ca astea sunt parerile mele . NU e obligatoriu sa ne placa toti aceleasi filme .
octavinspector pe 25 noiembrie 2012 20:09
Django Unchained !!
Sebastian96 pe 25 noiembrie 2012 20:38
Nu am vazut niciunul,sincer!
radu3455 pe 25 noiembrie 2012 20:59
life of Pi
alex_il_fenomeno pe 25 noiembrie 2012 21:34
sunt destule filme bune si anul acesta.
victor_neo75 pe 26 noiembrie 2012 00:37
Pana mai ieri se vorbea pe alte site-uri ca sansele cele mai mari sa castige Oscarul pt cel mai bun film din 2012 le avea Argo; acuma momentan Lincoln porneste cu prima sansa urmat imediat de Les Miserables (inca nevizionat de critici). Pe locul 4 este Life of Pi, urmat de dramedia Silver Linings Playbook. Cu sansa a 6-a porneste Zero Dark Thirty (nevizionat de critici), cu sansa a 7-a Amour, apoi The Master al 8-lea. Pe lista de nominalizari pt cel mai bun film apar momentan pe locul 9 Beasts of the Southern Wild si are sanse pe 10 sa intre Skyfall (ar fi primul film din istoria de 50 de ani cu super spionul James Bond sa fie inclus la aceasta categorie). Cu sansa a 11-a porneste momentan nevizionatul western al lui Quentin Tarantino, Django Unchained. Am vazut Argo si desi mi s-a parut foarte bun a avut niste scapari de scenariu destul de puerile in timpul evadarii celor 6 atasati diplomatici ai SUA din ambasada Canadei din tumultosul Teheran al anului 1979-80; dar n-am sa uit expresia: "Arrr... Go F**k Yourself!" Sunt curios cat de reusit este Lincoln, cum sunt imaginile 3D din Life of Pi si sa vad ceva mai pe gustul meu: dramedia Silver Linings Playbook. Despre noua varianta musical Les Miserables, am auzit ca cele mai mari sanse la Oscar le are Anne Hathaway in rolul lui Fantine (pt rol secundar). Tin momentan cu Argo, desi nu le-am vazut inca pe celelalte nominalizate (cu exceptia excelentului Skyfall), dar Argo nu se ridica, in opinia mea, la nivelul lui The King's Speech (2010) si The Artist (2011), castigatoarele anterioare de Oscar pt cel mai bun film.
alex_il_fenomeno pe 27 decembrie 2012 12:47
si lucrurile se vor mai schimba mult si bine pana la gala, incat nu se stie absolut deloc cine va lua Oscarul.
Tyybi1 pe 2 mai 2016 21:27
Un articol foarte interesant!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells