10 lucruri pe care (probabil) nu le ştiai despre The Hobbit

Mai sunt doar trei săptămâni până când îl vom putea vedea pe Bilbo Baggins pornind în a sa “călătorie neaşteptată”, aşa că am scos din cufărul de comori ferite de lăcomia lui Smaug şi adunate de cei de la IGN.com o sumă de informaţii utile legate de adaptarea lui Peter Jackson. 

Pregăteşte-te pentru întâlnirea cu unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului şi, între timp, asigură-ţi porţia de pietre Arkenston cu care vei merge la întâlnirea cu personajele şi lumea create de John Ronald Reuel Tolkien.

1. Aşa se naşte „O călătorie neaşteptată”

Venirea pe lume a lui The Hobbit s-a petrecut în 1928, pe când tânărul J.R.R. Tolkien studia la Facultatea Pembroke (Universitatea Oxford) şi se pregătea pentru examenele din vară. „Într-o gaură săpată în pământ trăia odată un hobbit…” a aşternut el pe o pagină de examen. Cuvintele au produs o impresie atât de puternică asupra sa, încât a hotărât pe loc să le continue firul magic. „Astfel de nume generează întotdeauna o poveste în mintea mea”, scria el mai târziu. „M-am gândit că ar fi bine să aflu cum erau aceşti hobbiţi”, a adăugat el.

2. Nume de împrumut

Numele celor 13 pitici din The Hobbit – chiar şi cel al puternicului vrăjitor Gandalf – nu provin în totalitate din imaginaţia lui Tolkien. Maestrul şcolit la Oxford, cu licenţa în domeniul Limbii şi Literaturii Engleze, le-a preluat pe toate din Völuspá – un vechi poem nordic ce spune povestea creaţiei lumii.

Nici denumirea de „hobbit” pare că nu îi aparţine lui Tolkien. Deşi multă vreme The Oxford English Dictionary i-a atribuit lui paternitatea cuvântului – pe care, de altfel, scriitorul a susţinut-o cu o oarecare reţinere – s-a descoperit că numele de „hobbit” a apărut prima dată într-un volum de folclor britanic şi desemna o specie de zâne şi spiriduşi pitici.

3. Ucigaşul Bilbo

Bilbo Baggins îşi începe călătoria fără prea mare aplomb, iar stângăcia şi lentoarea de care dă dovadă nu-l recomandă ca un vajnic erou pe măsura periculoaselor aventuri ce îl aşteaptă…  Într-o versiune de început a romanului, pe când se lupta să stabilească cursul evenimentelor, Tolkien l-a înfăţişat pe unchiul lui Frodo ceva mai îndrăzneţ, imaginându-l drept cel care avea să-i dea lovitura de graţie singuraticului dragon Smaug, înainte de a-l ceda unor braţe mai destoinice.

4. Impulsul hotărâtor şi prima cronică pozitivă

Dacă nu ar fi intervenit o fostă studentă a sa, pe numele ei Elaine Griffiths, probabil Tolkien s-ar fi frământat să termine cartea până pe patul de moarte, căci a avut perioade în care motivaţia sa în a o continua ajunsese la cote minime. Elaine a recomandat manuscrisul unei prietene de la editura George Alen & Unwin. Interesul acesteia pentru carte i-a oferit lui Tolkien impulsul necesar pentru a o duce până la capăt, volumul beneficiind ulterior de o catapultă hotărâtoare: cronica lui Rayner Unwin, fiul unuia dintre patronii editurii. „Această carte, datorită prezenţei hărţilor, nu are nevoie de nici un fel de ilustraţii, este o carte bună, potrivită pentru orice copil cu vârsta cuprinsă între 5 şi 9 ani”, a scris el pe 30 octombrie 1936.

Însă cronica de lansare, de pe urma căreia The Hobbit a beneficiat extraordinar a fost cea publicată în 1937 în suplimentul literar al publicaţiei The Times de - coincidență fericită – cel mai bun prieten al lui Tolkien, celebrul autor C.S. Lewis.  El a catalogat romanul drept un „clasic”, aşa cum a fost numit şi anterior, când vânzările acestuia au sărit de la 1.500 de copii (anul debutului) la zeci de milioane de copii.

5. Tolkien, desenatorul

Desenele lui Tolkien ce înfăţişează lumea fascinantă în care se petrec întâmplările din The Hobbit au devenit în timp la de apreciate precum textele sale; toate hărţile alb-negru din carte îi aparţin scriitorului, precum şi desenul faimosului peisaj ce împodobeşte unele ediţii ale cărţii.

Peste 100 de desene făcute de Tolkien, ce includ schiţe, hărţi şi planuri, au fost adunate şi publicate spre sfârşitul lunii octombrie a acestuia an în volumul The Art of the Hobbit.

6.  Hobbit-ul versus Hitler          

„Un ignorant blestemat”, aşa l-a descris Tolkien pe Adolf Hitler. Şi avea un motiv întemeiat să o facă. Lansarea romanului The Hobbit în Germania Nazistă a fost însoţită de o cerere a Fuhrer-ului ce îl obliga pe autor să aducă dovada faptului că se trage dintr-o familie de „arieni”.

Drept răspuns, Tolkien a scris două note îndrăzneţe şi şi-a lăsat editorul să aleagă pe care dintre ele să o trimită. Într-una din ele spunea că, în opinia lui, termenul „arian” era greşit folosit, iar în legătură cu apartenenţa sa faţă de poporul evreu, a opinat: „Tot ce pot spune este că îmi pare rău că, din câte se pare, nu am nici un fel de strămoşi care să fi făcut parte dintre aceşti oameni talentaţi”.

7. Pământul de mijloc în 8 mii de tablouri digitale

Pentru a readuce la viaţă Pământul de Mijloc imaginat în The Hobbit, cei 350 de angajaţi ai departamentului artistic au trebuit să creeze aproape 8 mii de tablouri digitale, faţă de 500, câte au fost necesare pentru Lord of the Rings. Cum filmul este un fel de „road movie”, iar eroii nu staţionează prea mult într-un loc, trecând prin medii diverse şi experimentând o altă perioadă de timp, anterioară celei din Lord of the Rings, efortul a fost necesar.

 „Am avut cinci oameni pe partea de design conceptual din echipa de bază de 26 de specialişti în design care au lucrat non-stop la proiect, deşi aş putea spune că fiecare a avut o mică contribuţie la rezultatul final”, a spus Sir Richard Taylor, creatorul lui Weta Workshop, una dintre cele mai premiate companii de design, costume şi efecte speciale. 

8. Provocările filmării 3D

Utilizarea performantelor camere RED Epic 3D şi filmarea la 48 de cadre pe secundă a însemnat că designerii au trebuit să fie mult mai atenţi la detaliile imaginilor şi să mai adauge câte ceva, preferând în majoritatea cazurilor materialele naturale pentru decoruri în detrimentul plasticului.

O altă problemă, cauzată de filmarea la 48 de cadre pe secundă a fost cea legată de culoare. Machiajul iniţial al actorilor a ieşit cu o tentă galbenă pe ecran, iar acest lucru făcea personajele să arate ca şi cum ar fi bolnave. Camerele scoteau în evidenţă adaosurile prostetice, ceea ce îi forţa pe specialiştii în design computerizat să adauge mai mult roşu paletelor de culoare folosite, atât pentru personaje, cât şi pentru decoruri.

9. Apasă butonul de print pentru un ciocan de război

Specialiştii în „instrumente” de luptă ai departamentului de grafică au trebuit să conceapă designul a 800 de arme pentru cei 13 pitici din film şi dublurile lor, iar acest lucru a fost realizat tot prin intermediu tehnologiei 3D. Sistemul de printare 3D a făcut apoi ca modelul digital să poată fi realizat şi fizic, detaliile suplimentare fiind adăugate ulterior, manual.

10. Piticii: hairstyling, machiaj şi costume

Cei 13 companioni ai lui Bilbo Baggins par a avea împreună mai mult păr şi barbă decât o legiune de sihaştri, iar pentru a-i face să arate perfect în fiecare cadru filmat au fost create câte şase peruci şi opt bărbi pentru fiecare în parte – plus restul personajelor cu barbă… Iar toate acestea au trebuit realizate în cantitate dublă, pentru a beneficia de ele şi dublurile lor.

În ceea ce priveşte machiajul, cel mai fericit a fost actorul Aidan Turner, interpretul piticului Kili, care a avut nevoie doar de 30 de minute la machiaj. La căpătul opus s-au aflat William Kircher (Bifur, purtătorul de suliţă), dar mai ales Stephen Hunter (rotofeiul Bombur), care a petrecut zilnic 105 minute pe scaunul de machiaj.

Majoritatea piticilor apar un pic cam grăsuţi şi încotoşmănaţi, însă nu te lăsa păcălit de rotunjimile lor. Cu toţii au trebuit să-şi asigure o formă fizică de invidiat şi nu neapărat pentru a obţine dimensiunile intepretului lui Kili. Fiecare dintre ei suporta în jur de 80 de kg în plus adunate de la umplutura costumelor, arme, bagaje şi accesoriile faciale si capilare. Pentru a nu se încinge prea tare şi a transpira non stop în drumul lor spre Muntele Singuratic, purtau cu toţii sub costume veste cu apă ce le reglau temperatura corpului.