Mai ştiţi Bancu' cu Vizantea...? E cam lunguţ, aşa c-am să vă amintesc doar faptul că povestea aşa-zisul nou film românesc cu haiduci "Vizantea", fiind totalmente sec şi doldora de poante intermediare, printre care se repeta ca un leit motiv rostirea eroicului nume, mereu la fel: ca un măreţ strigăt reverberat, cu gestica grandilocventă de rigoare: "Vi-zz-ANNN-teaaa...!!!" Numele, dar, ajunsese să facă furori - şi nu e de mirare că, distribuindu-l pe tânărul actor în primul său rol de cinema (după ce, în 1990, debutase cu cocoloşitul fătălău viril Platon Stamatescu din adaptarea de televiziune după "...Escu" de Tudor Muşatescu, în regia lui Constantin Dicu şi a lui Robert Cişmigiu), Nae Caranfil i-a preluat numele de familie, cu rezonanţa lui consacrată, aplicându-i-l personajului din "E pericoloso sporgersi" (1993) - din nou un papagal ridicol-muieratic, fonfăit şi cu nişte lentile cât fundurile sticlelor de şampanie, care încă dinainte de a fi student avea ştiinţa construirii unor personaje absolut irezistibile prin amalgamul lor de credibilitate deplină şi compoziţie caricaturală.
Împrejurările au făcut ca premiera să se amâne, astfel că încă nu ştiam nimic despre el când, alături de mulţi alţi studenţi şi chiar nprofesionişti, s-a prezentat la probele video de actori pe care le dădeam, în primăvara lui 1993, pentru "Neînvinsă-i dragostea". L-am reperat pe dată pentru rolul lui Emanuel Bălănescu, identificându-i prompt aceleaşi date interpretative definitorii - totuşi, având să constat ulterior, când l-am văzut la premiera filmului lui Nae, că nu repetase deloc mijloacele folosite acolo: în cele două personaje relativ similare, Vizantea (cum îl şi reţinusem, căci aşa-i spunea deja toată lumea) juca sensibil diferit, dovedind principala calitate a oricărui actor cu adevărat profesionist: disponibilitatea. Din păcate, Mircea Daneliuc, în calitate de producător, n-a vibrat la tipologiile şi formulele proprii studenţilor Marius Florea şi Ioan Batinaş, pe care-i aveam în vedere, aşa că am fost nevoit să mai caut - şi rolul l-a primit, într-un final, Sorin Misirianţu (întru totul la fel de bun, şi de care m-a legat în continuare o prietenie solidă - dar fără a-mi putea alunga unda de regret că nu reuşisem să lucrez cu Batinaş şi, mai ales, cu Vizantea...
Între timp, tânărul orădean, născut la data de 12 august, 1972, a absolvit în 1997 U.N.A.T.C. "Ion Luca Caragiale" şi a început să se afirme fără răgaz, mai întâi pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în "Moartea unui comis voiajor", de Arthur Miller (regia: Horea Popescu), "O scrisoare pierdută", de Ion Luca Caragiale (2000 - regia: Alexandru Tocilescu) şi "D'ale carnavalului" (2002 - regia: Gelu Colceag). Preluat în continuare de Teatrul de Comedie, a jucat în "Audiţia", de Aleksandr Galkin (2004 - regia: Mircea Cornişteanu), "Avarul îndrăgostit", de Cristian Juncu (2005 - regia: Vlad Massaci), "Ce formidabilă harababură", de Eugen Ionescu (2005 - regia: Gelu Colceag), şi altele.
Oricum, Nae Caranfil se ataşase în mod firesc de sclipitorul actor pe care-l descoperise la filmul său de debut şi, după un film în care din nefericire nu avusese nici un emploi pentru el, n-a ezitat să-l distribuie din nou, în cunoscutul său "Filantropica" (2002) - un rol fără nume, etichetat ca "simpaticul", în care relua parţial tipul de personaj de la prima lor colaborare - deşi, de astă dată, cu o doză mai puternică de perfidie, pe care Vizantea a dezvotat-o cu aplomb şi fineţe, inclusiv în urma experienţei acumulate deja cu ajutorul unor roluri ca Mişu, din scurt-metrajul "În fiecare zi e noapte" (1995, Alexandru Maftei), Cassian din "The Excalibur Kid" (1999, James Head), Ben Small, din "Aliens in the Wild, Wild West" (1999, George Erschbamer), sau Dodo Ghergulescu, din "Turnul din Pisa" (2002, ŞŞerban Marinescu).
Şi totuşi, marea şansă, atât de meritată, întârzia să apară... Vizantea îşi făcea conştiincios datoria, devenind fie fotograful din "Margo" (2006, Ion Cărmăzan), fie ziaristul Ionel Iancu din "Ticăloşii" (2007, ŞŞerban Marinescu), fie din nou un... Vizante, în serialul de televiziune "Imprevizibilii" (2007, Dan Petcan). Se vede, însă, că ce era al lui stătea pus deoparte - deopartea şi din partea tot a lui Nae Caranfil care, în sfârşit, i l-a dăruit pe Grig Ursache, surprinzătorul alter-ego semi-fictiv al lui Grigore Brezeanu, celebrul pionier al cinematografiei româneşti, care în 1912 a creat, împreună cu Leon Popescu, nemuritorul (la propriu, căci încă se mai proiectează pe la festivaluri, medalioane şi alte grupaje culturale) "Independenţa României"...
Dedicat ca întotdeauna în primul rând propriilor sale viziuni, şi abia apoi eventualelor materiale originale (surse literare, realităţi istorice, şi aşa mai departe), Nae nu s-a sfiit să construiască un personaj în care regăsim atât propria lui complexitate creatoare, cât şi bogăţia de stări, emoţii, nuanţe şi tehnici ale lui Marius Florea Vizante. Eroul din "Restul e tăcere" (2008), "juniorul", cum îi zicea partenerul său, Leon Negrescu (Ovidiu Niculescu, într-o altă prestaţie actoricească remarcabilă), străbate un arc surprinzător, pornind de la ridicolul puştiuleţ parcă sortit ratării, căruia tatăl îi rezervă un viitor glorios ca garderobier la teatru, pentru a urca treptat spre autoritatea unui cineast cu drepturi depline (şi mult în avans faţă de epoca sa), care nu ezită să se impună cu demnitate (dar şi o doză de candoare infantilă ce-l face cu atât mai uman şi cuceritor) chiar şi în faţa Regelui Carol I, iar în final se relevă de neclintit în două instanţe decisive, de maximă dificultate: refuzul cârdăşiei cu ţeapa trasă de Negrescu partenerilor, şi sinceritatea mărturiei din tribunal, care pe de o parte îl condamnă definitiv pe fostul său prieten, dar în acelaşi timp îi zădărniceşte compromisul falsei nebunii ce l-ar fi putut salva.
Practic, pe tot parcursul acestei traiectorii, Grig Ursache parcurge un proces de autocunoaştere şi treptată descoperire de sine, iar Marius Florea Vizante îl reconstituie interpretativ cu ajutorul celei mai bogate palete a mijloacelor de expresie: vibraţie şi îndârjire, sfială şi temperament, detalii discrete şi nuanţe subtile... Revăzându-i traseul parcurs de la debut, putem propune un anume paralelism - căci şi actorul s-a maturizat marcant în aceşti primi douăzeci de ani ai carierei sale... culmea, fără să-şi piardă nimic din prospeţimea şi suavitatea de odinioară. După premiera cu "Restul e tăcere", conversând peripatetic cu Nae Caranfil despre rolurile din film, am remarcat: "De Vizantea, n-am ce să zic, e dulce" - la care Nae mi-a confirmat, cu un zâmbet afectuos: "Vizantea este un dulce...!"
Părerea ta
Spune-ţi părerea