Atenţie, articolul conţine unele spoilere!
The Hurt Locker, cu acţiunea în Irak (deşi filmările au avut loc în Iordania), face portretul unor soldaţi americani - nu oricare, ci aceia care au una dintre cele mai primejdioase misiuni din lume: a dezamorsa bombe. Atunci când un sergent nou, James (Jeremy Renner), preia comanda unei unităţi super-antrenate de pirotehnişti (după ce fostul sergent murise încercând să dezamorseze o bombă artizanală), îşi surprinde subalternii - pe Sanborn (Anthony Mackie) şi Eldridge (Brian Geraghty) - prin decizii care îi aruncă în lupta urbană de gherilă. Ei vor înţelege în curând că bravura noului lider vine dintr-o lipsă de discernământ care îi pune pe toţi în pericol. Aşa că un conflict între membrii echipei e inevitabil.
James este un entuziast al adrenalinei, un jucător pentru care senzaţiile tari date de pericol par să fie scopul final, indiferent de siguranţa lui însuşi, a echipei, şi a celor din jur. Pe de altă parte, Sanborn este soldatul ca la carte: îşi cunoaşte locul şi datoria, şi are pretenţia ca şi ceilalţi să şi-o facă pe a lor. Eldridge este soldatul neîncrezător în sine, labil, mereu cu gândul la moarte, timorat totodată că o greşeală a sa va face rău altora.
Pe măsură ce echipa caută să supravieţuiască în stilul imprevizibil al noului lider, oraşul este aruncat într-o stare de haos - pentru că orice om este un potenţial atentator, iar adevăratul caracter al lui James iese la iveală, într-un mod care îi va schimba pe toţi.
The Hurt Locker este preponderent filmat cu camera în mână, în stilul cinéma vérité-ului, ceea ce te apropie extraordinar de mult de aceşti genişti, zilnic plecaţi în misiune. Scenariul este scris de Mark Boal, un reporter ataşat echipei de pirotehnişti trimisă în misiune în Bagdad. Cu toate acestea, inexactitatea faptelor şi a portretelor create soldaţilor a fost adusă în discuţie de specialişti care au activat în echipe de genişti deplasate în Irak şi chiar de pirotehnişti români, intervievaţi de reporteri ai publicaţiei Gândul. Filmul a fost acuzat de militari ca fiind "paralel cu realitatea", prin modul în care se utilizează tehnica militară şi prin modul în care se aplică procedurile (Gregory Bishop, PR-ul armatei SUA). Printre scenele neverosimile aduse în discuţie de geniştii români au fost cea în care personajul lui Jeremy Renner dă cu picioarele în portbagajul unei maşini încarcate cu explozibil, apoi cea în care încearcă să-i scoată vesta plină de explozibil unui kamikaze, tăindu-i lacătele cu cleştele. Or, "în război nimeni nu-şi pune echipa în pericol". Sau scena în care geniştii se duc în misiune şi nu folosec un echipament de bruiaj, dând posibilitatea unui terorist să-i arunce în aer cu telefonul mobil în mână...
Şi "plasa de păianjen" a bombelor amplasate în mijlocul unei străzi aproape necirculate - imagine care apare şi pe afişul filmului - este o scenă contestată. Prea mult explozibil pe o stradă de mică importanţă...
Dar, dincolo de aceste contestări ale veridicităţii, The Hurt Locker e o călătorie în teroare, tensiune şi testosteron. Regizoarea a readus ceva ce de mult lipseşte din filmele de război: eroismul nu este unul clasic - are latura lui întunecată, şi acel curaj demn de admirat. The Hurt Locker poate fi considerat cel mai bun film cu războiul din Irak. Şi totuşi, nu e despre Irak: ar fi putut să fie despre Afghanistan sau orice alt loc unde armata americană are echipe de pirotehnişti. Acţiunea din The Hurt Locker nu te pierde nicio secundă, deşi evenimentele sunt repetitive, iar un alt plus este că povestea aruncă o perspectivă umană inclusiv asupra adversarului. Regizoarea Kathryn Bigelow oferă o formulă nouă la filmul de acţiune clasic, apoi nu dă lecţii de morală, nici de politică, te pune doar în pielea unor oameni care îşi riscă viaţa.
Dacă The Hurt Locker îşi merită Oscarul? Dramaturgic, Avatar nu era un real contracandidat. Dar ne puteam aştepta la orice - după ce am văzut palmaresul de la Globuri. Inglourilous Basterds a pierdut poate pentru istoria alternativă pe care a propus-o, dând filmului un aspect de bandă desenată sau joc video, alegere care nu avea o altă motivaţie decât una de genul "aşa a avut chef regizorului". Asta ca să ne referim doar la principalii favoriţi ai categoriei "Cel mai bun film".
Tu eşti de acord cu Oscarul pentru The Hurt Locker? Scrie aici ce te-a mulţumit şi ce nu la Oscarurile din acest an.
Părerea ta
Spune-ţi părerea2-filmu a avut incasari de pana in 20 mil
acestea sunt criterile principale pentru care a luat oscarurile chiar daca nu sa dus cam nimeni sal vada si pe viitor filmu va fi cunsocut ca fiind {a asta e filmu care a luat 6 oscarurile }un film care nu a facut audienta si nu va intra in istoria cinematografiei .Dar pe viitor ar trebui sa ia filme cu succes nu un film nesmificativ penru PUBLIC
Oscarul trebuia sa mearga la Inglourious Basterds.
Sunt drame de razboi mai bune despre razboiul din Irak sau care sa aduca cu razboiul de strada modern: vezi "Beaufort" (2007) (cu care seamana foarte mult "The Hurt Locker"), "The Kingdom" (2007), "Jarhead" (2005), "Black Hawk Down" (2001) sau "No Man's Land" (2001) !!!
chiar ma bucur k a luat sandra bullock oscaru--de ce? ma intrebati? pentru ca a facut un rol exceptional in "the blind side", d-aia!
cat despre oscaruri in sine, nstu ce sa zic, nu am vz toate filmele nominalizate insa le-am vazut pe cele care au castigat, toate, almost(mai putin ala cu aia grasa:d--precious, parca... si pot spune k in afarade the hurt locker, premiile au fost pe bune anul asta, cel putin din punctul meu de vedere... cum poti sa dai premiul pt CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL???filmului hurt locker? ce e original in filmul asta ?k e despre o echipa de genisti? asta intr-adevar n s-a mai facut dar totusi...scenariu original e inglorious basterds. la fel--CEL MAI BUN MIXAJ DE SUNET siCEL MAI BUN MONTAJ DE SUNET--ce naiba e asta? cateva bubuieli si gloantze trase cu "barretu"(cool ) in loc de "transformers" cand practic tot filmul(trans) e un mare mixaj d sunet? in cel mai rau caz avataru trebuia sa il ia p-asta.
christoph waltz...genial, pur si simplu genial(cat despre tarantino, n mai zic nimic...godlike)
in incheiere as dori sa imi cer scuze...(nstu cui, dar cine se stie cu musca pe caciula sa se simta...)
sper din tot sufletzelu meu k n am mai suparat pe nimeni din "redactie" in asa fel incat sa imi stearga post-urile
atat! pa!
Hai sa ii dam 6 premii sa vada toti ce jmecheri sunt soldatii americanii.. Pe principiu nobody fucks with Rambo !
Merita Inglorious Basterds.. avatar e prea basm
P.S: nam avut nervi sa ii citesc prostelile lu Gloria Cauciuc
[Mesaj editat de moderator]
Castigati ceva daca avatar lua 8 oscaruri si THL 1 sau 2 ?
Mie mi-a placut THL, si chestia cu propaganda americana, pentru americani tampiti, mi se pare o idee stupida.
Si THL, nu-i un film tipic despre razbel, si cum fac yankeii pe salvatorii, ci prezinta viata de zi de zi a soldatilor din Iraq, si prin ce trec cu fiecare misiune. Trairile, sentimentele, si riscurile prin care se supun. Ii un film psihologic mai mult decat unul despre razboiul din Iraq. Dar deh, vad ca multi n-ati inteles, sau n-ati vrut sa inteegeti.
O bagati una-ntruna cu Avataru', si ca THL ii un film penibil despra supra saturatul razboi din Iraq. Da sunt perfect de acord ca actiunea se desfasoara in Iraq, dar cam atat, are alt subiect, si se pune accentul pe trairile soldatilor nu pe razboiul in sine.
Dar sincer m-am certat destul.
De acord, ca Inglorious Basterds merta mai multe premii, in special pt. scenariu, foarte original, sau regie. Cu toate ca multi il considera o porcarie pentru ca nu l-au inteles. Nu sunt familiarizati cu stilul unic si controversat al lui Tarantino. Cam asa sta treaba si cu THL. Daca nu-l intelegem gata il aruncam la gunoi.
Sunt 2 genuri total diferite
La Avatar mie mi se pare foarte important mesajul filmului. Adica natura. Omul distruge natura pentru bani. Si asa se intampla si in viata reala. OMUL DISTRUGE NATURA.
Ma rog...
Nu cred ca THL merita oscarul.
Ce sa-i faci daca acei critici au decis ca Hurt Locker sa ia 6 oscaruri.
Si sunt perfect de acord ca aceasta comparatie intre Avatar si THL ii complet inutila.
Sunt doua filme total diferite, dar bune.
Asta-i ca si cum ai compara trilogia Godfather cu trilogia Lord of the Rings. Doua trilogii foarte bune, dar care n-au nimica in comun.
N-are rost cearta asta. Asa daca ar fi dupa mine i-as fi acordat oscarurile pentru: regie, montaj, originalitate, scenariu, lui Inglorious Basterds. Dar ce sa-i fac filmele lui Tarantino sunt prea controversate pentru majoritatea, nu toti le accepta, pentru ca nu toti le inteleg.
Cu toate ca mi-a placut THL, pentru abordarea diferita a fenomenului Iraq, am fost surprins ca a luat 6 oscaruri. Mult mai original a fost Inglorious, categoric.
Si nu cred ca traim "momente cu adevarat triste" pentru ca anul acesta a luat THL 6 oscaruri. Daca critici de film au hotarat ca merita, asta e.
Filmele sunt o forma de exprimare, ca si muzica, pictura, deci nu se pot adresa tuturor.
De aceea, unora poate sa le placa un anumit film, si altii sa-l urasca, si sa spuna ca-i o prostie.
Daca un anumit film nu l-am inteles, sau nu mi-a mers la suflet, aia nu inseamna ca-i "rahat". Li se adreseaza altor persoane, din alta categorie sociala.
In fine, Oscarurile s`au dat, Hurt Locker a castigat, am fost placut surprins ca mega propaganda mondiala a Avatarului n`a luat mintile la toti, si lumea inca se uita obiectiv la filme .
Dupa Oscaruri am decis sa vad si marele castigator, din nou am ramas surprins ... in afara prezentarii veridice a actiunii fata de realitate, filmu` nu "misca" mai mult de un film deasupra mediei . Cineva mai sus spunea ca reda trairi, gesturi ... SI ? Se aseamana cu multe filme, chiar cu unele penibile in cateva momente ... ce e diferit ?! Razboiul e privit prin ochii unor genisti ... ASA SI ?
Tarantino in schimb vine cu o scenariu GENIAL, chiar daca filmul nu reda realitatea istorica , filmul are o poveste foarte buna, greu de inteles iar actorii fac roluri de zile mari in special Christoph Waltz iar Brad Pitt , care chiar daca nu apare pe tot parcursul actinunii , face unu` din cele mai bune roluri ale lui ...
Dupa parerea mea ... iar ne`am ales cu un Best Picture mai slab decat cel putin unu` din contracandidatii sai
Doar mi`am spus parerea , nu`mi sariti in cap .
Am vrut sa spun, ca un film ca de exemplu Inglorious Basterds, sa fie inteles de toata lumea, si sa fie placut de toti in unanimitate.
Filmele ca si muzica, sunt un domeniu foarte subiectiv. Unora le poate placea un film, si sa-l inteleaga iar altora din contra, si invers.
Inglorious ii cel mai bun exemplu. Daca urmaresti comentariile celor ce l-au vizionat, ai sa vezi ca multi spun ca-i o aberatie, o porcarie, o prostie violenta, mai pe scurt pentru ei ii "rahat". De ce ? Pentru simplu fapt ca nu l-au inteles, l-au tratat superficial, si cam asa sta treaba si cu THL.
Popsy, eu cred ca sunt importante aceste elemente cand vezi un film. Acei actori joaca acele personaje cu scopul de a transmite trairile lor cat mai bine. Joaca un rol important credibilitatea si trairile, mesajul transmis. Din punctul meu de vedere.
Ca asa sunt multi actori de mana a doua, si cand joaca parca citesc acele texte si cam atat.
Daca un actor joaca foarte bine si ii credibil, si imi transmite trairile acelui personaj, ma atrage mult mai mult acel film.
In afara faptului ca moare Hitler la finalu filmului si jocul excelent al lui walts, IB nu are nimic impresionant....care nici moaartea lui hitler nu e imporesionanta, e un moft al regizorului. Ce simnificatie profunda vedeti voi in faptul ca moare Hitler intr-un cinama de mana a doua? Barem de murea intr-un bombardament, era mai credibil. Inteleg ca Tarantino a vrut sa il omoare pe hitler insa modul in care il omoara este unu dea dreptu stupid, cititi cateva carti despre viata lui Hitler si o sa vedeti de ce.. Pana si idea de plecare a filmului IB este preluata de la vechiul The Dirty Dozen.
Cred ca daca castiga District9 toata lumea era ok.
Cica adevarul despre razboiul lui Hitler. Doamne, Inglorious parodiaza al doilea razboi mondial, prezentand un final alternativ. Ii pura fictiune.
Din moment ce-i parodie, umor negru si prezinta un final alternativ.
Mai Blondie tata, nu-i film istoric, realist, bazat pe fapte reale, degeaba vii si imi spui ca n-a murit Hitler unde trebuia, si ca sa citesc carti despre viata lui, cand IB parodiaza razboiul !
Daca se vroia realist, aveai perfecta dreptate dar asa, comentariul tau n-are logica.
Dar ce-i original la IB e ideea filmului, si abordarea. Se vede clar ca-i o parodie, si trebuie tratata ca atare. Umorul negru, de calitate, replicile, dialogurile foarte spumoase, interesante, fac filmul un deliciu, si nu plictisesc.
Dar unii, se pare ca nu pot face diferenta dintre umor negru/parodie si adevarul istoric.
Sad, very, very sad...
Cat despre cel mai bun film, pt mine s-a detasat Inglorious Basterds, dar na ..nu votez eu, ...din pacate.
Oricum s-a cam "ofilit" Oscarul cu premiile astea din ultimii ani, Slumdog Milionaire anul trecut, anul asta Sandra Bullock...adica s-au manelizat si ei un pic. Nu poti s-o consideri pe Bullock actrita in acelasi rand cu Streep si Mirren.....sa fim seriosi...e ca si cum manelele ar fi nominalizate langa muzica clasica si ar si castiga.
Neam de ciobani, deci mentalitatea de turma da roada la noi in tara.
Daca unu spune ca-i film de americani pentru americani prosti, toti se iau dupa el, dar fara vreun argument, fara nici o justificare. Numa ca sa se bage in seama, sa fie si el in rand cu multimea, sa urmeze turma.
Acuma nu imi exlica mie trairile soldatului, mai ales ca producatorii filmului afirma ca ei redau realitatea in film pa cand toti soldatii de au activat in Iraq sau genistii, il contesta.
Ma ce le mai scoateti .... te pomenesti ca ai facut pregatire in armata cu unii dintre acei soldati ?
Pentru mine toata tevatura asta cu Oscarurile ii un subiect incheiat.
Fiecare se uita la ce-i place, si cu asta basta. Din partea mea pot sa dea oscarurile si la Harry Potter, sau Spider-Man, ca de aia nu mai pot eu. Am spus doar ca mie mi-a placut acest film si cel putin am specificat de ce. N-am hulit Avatarul cum fac restul, sau am idolatrizat Avatarul cum fac majoritatea.
Nu am mentalitate de turma, si nu ma iau dupa unu si altul, cum fac majoritatea, doar ca sa fie cu o tabara, ca altfel nu-s sanatosi.
Ca sa intelegi un film si sa te dai cu parerea despre e,l trebuie sa-l vezi, sa-l analizezi chiar daca nu esti fan genului repectiv.Atata timp cat n-aveti ochi pentru SF-uri, sa va tine-ti gura-n ghips,nu sunteti avizati sa va dati cu parerea despre Avatar.Punct!
Ca sa raspund altui comentator de pe aceasta pagina, filmul "The Hurt Locker" nu poate fi comparat cu "Avatar" la incasari, deoarece cel dintai nu este considerat film comercial, pentru profit, asa cum este "Avatar".
Mi se pare cel mai prost film nominalizat la AA anul acesta.
Cat despre compararea lui cu "Slumdog Millionaire", Slumdog este mult mai bun mai ales regizarea.
Iar Oscarul pentru Kathryn Bigelow e cea mai mare idiotenie pe care au putut-o face.
Ce-i asa greu de inteles, ca THL ii un film psihologic, de cu pac-pac.
Numa, daca am vazut cateva filme cu razbel, deja ne dam mari critici,""ca toti le stie, toti e destepti".
Saving Private Ryan a fost lansat in 98 , atunci au fost alte filme in acel an, poate mai bune poate mai proaste din punct de vedere calitativ. Ce sa-i faci daca voua nu v-au placut filmele de la aceste oscaruri. Nu in fiecare an se nasc capodopere cinematografice, si filme de referinta gen The Godfather, Saving Private Ryan, Lord of the Rings etc...
Nu toti percepem un film in acelasi mod. Degeaba vin eu si spun ca The Godfather ii o capodopera, si cand il dau lu' Nana Floare sa se uite, spune ca-i o prostie.
Ca si cand i-as da unui manelar, sa asculte o trupa de Punk, ar spune ce-i cu prostia asa ? Asta nu-i muzica, ii rahat.
Asa sta treaba si cu filmele. Eu poate inteleg un film, si imi place, si nu l-am intels pe altul, si atunci imediat spun ca-i "rahat, prostie "?
Daca mie mi-a placut THL, si a mai luat si niste premii de la criticii de film, inseamna ca nu doar eu il consider un film bun, ci chiar este.
Ca asa mi-au placut enorm Inglorious si The Dark Knight, si n-au luat oscaruri. Doar 2 actori, Christopher Waltz si Heath Leadger.
As fi preferat Avatar, mi se pare ca fost dat la o parte din multa invidie...
Pai Avatar e Pocahontas la baza cu un update la grafica, mai mult de un Oscar nu merita. Ce naiba vedeti voi genial la filmu asta .A da uau s-a inventat o limba speciala pt filmu asta ..ce tare pacat ca nu prea are nici o treaba cu arta cinematografica. Si Hurt Locker alta porcarie in care americanii sunt grozavi in care isi risca ei viatza pentru "binele omenirii", si cum teroristii sunt rai si aparent incredibil de idioti la cum pun bombele absolut aiurea fara nici un fel de noima. Si ce e grozav ca iti arata ce nasol e in razboi si la ce fel de stres sunt supusi soldatii ? A DA? eu habar n-aveam ca e nasol in razboi! foarte original sai dam vreo cateva oscaruri ca merita...
Marii perdanti au fost clar Inglorious Basterds si Up in the air, care nu sunt niste capodopere dar oricum mult muuult mai bune si mai originale ca alea doua.
@Madkeloo: Prietene, potoleste-te, nu ne mai face pe noi prosti, cocalari s.a.m.d.! Pricepe-ne odata: am inteles cu totii filmul, atat ca NU NE-A PLACUT! SI DACA NU NE-A PLACUT , CUM SA NE SIMTIM CONFORTABIL CA A CASTIGAT OSCARUL ?
Eddie amice, cred ca te simti, de incepi sa zici ca eu am monopolizat discutia, si ca doar eu am inteles acest film, si etc etc...
Si nu ma uit la filme psihologice, nu-mi fac o pasiune din asta, s-a nimerit sa ma uit la filmul asa si mi-a placut. Big fuckin'deal.
Nu incepe sa faci asa un tam-tam din chestia asta, si sa faci pe sarcasticul ca eu sunt "mare cinefil, geniu, si doar eu am inteles acest film".
Ca nu ajungi nicaieri daca esti sarcastic.
Fara suparare, eu pun punct. Dar tu si cu domnul Blondie, v-ati simtit "raniti" si ati inceput sa dati in mine.
La revedere.
the hurt locker- este un film cu o poveste captivanta, bine regizat si filmat.
actiunea este reala si de actualitate ceea ce-l face si mai interesant.
parerea mea este ca oscarurile sunt meritate
si nu incasarile aduc oscarurile
in plus nu inteleg de unde atata intriga,de cand se premiaza cu oscar-uri calitatea teatrala a filmului,sau partea dramatica,sau orice alta stare care ti-o provoaca un film excelent,sa fie clar,cu oscar-uri se premiaza audienta si propaganda,anul asta au bagat-o pe asta cu "the hurt locker" asa sa mai destinda populatia,sa intelegem ce baieti buni si eroi neanfricati sunt americanii si ce rai sunt talibanii aia (oricine s-ar plictisi de cumparaturi in hiper-market,mai cool e sa sari in aer prin iraq)
maimutele albastre nu au nici o valoare fara ochelarii blue-ray,nasol cu subtitrarea si asa
oricum slabut rau anul asta cu filmele
Voi aveti impresia ca peste tot ii ca in Romanica. Totul se plateste. Iti gasesti un loc de munca bun, cu bani, o diploma, de scolesti, te implinesti daca mituiesti.
Sa fim seriosi, chiar va luati unu dupa altul cu filmu' asta. Dar faza asta cu mita a pus capac la toate.
Numa un roman neaos putea gandi in asa mod. Bravo tata, tot asa, hai ca se poate.
Faceau din start un film de 100 de milioane ?
Pai daca, ipotetic vorbind ar fi asa, de ce n-a luat toate premiile Avatarul, ca din moment ce a bagat in film 500 de milioane si a facut cateva miliarde din incasari, puteau sa-si cumpere cateve trofee nu ?
Eu zic sa mergeti la culcare ca-i tarziu deja...
dar sunteti naivi rau de tot!
Oscarul e o AFACERE americana! Nu valoare, nu originalitate, nu talent premiaza ei! Premiaza PRODUSE vandabile - si cu cat un produs e mai vandabil, cu atat e mai mediocru, adica mai prost!
Asta e!
Sa auzim numai de bine, ca de vazut (pe marile ecrane)...
Macar de ati veni cu un comentariu mai interesant, ca deja astea cu propaganda is expirate de mult.
Pot sa zic ca atunci cand ma enervez am tendinta de a vorbi mult. Sorry :p
Am incercat sa fiu impartial, sa nu spun gata THL ii cel mai tare film ever, si avatar o tampenie, sau invers.
O zi buna in continuare. Mai pun sa vad The Mentalist :)
Probabil din cauza ca toti ceilalti se prapadesc de ras de ce scrie el, Madkeloo ...?
Probabil, ar trebui, sa-ti gasesti ceva de lucru, ca vad ca reactionezi ca un frustrat cand unu are o alta parere decat a ta, si incepi sa te victimizezi.
Madkeloo pe 9 martie 2010 19:26 : "...Daca un anumit film nu l-am inteles, sau nu mi-a mers la suflet, aia nu inseamna ca-i "rahat". Li se adreseaza altor persoane, din alta categorie sociala"
Madkeloo pe 9 martie 2010 20:15 : "Daca urmaresti comentariile celor ce l-au vizionat, ai sa vezi ca multi spun ca-i o aberatie, o porcarie, o prostie violenta, mai pe scurt pentru ei ii "rahat". De ce ? Pentru simplu fapt ca nu l-au inteles, l-au tratat superficial, si cam asa sta treaba si cu THL."
Madkeloo pe 9 martie 2010 20:23 : "..dar tu Georgica n-ai inteles o iota din Inglorious Basterds. "
Madkeloo pe 9 martie 2010 20:42 : "..Dar unii, se pare ca nu pot face diferenta dintre umor negru/parodie si adevarul istoric."
Madkeloo pe 9 martie 2010 21:45
"the hurt locker este un film mic la toate capitotele..."
Neam de ciobani, deci mentalitatea de turma da roada la noi in tara.
Daca unu spune ca-i film de americani pentru americani prosti, toti se iau dupa el, dar fara vreun argument, fara nici o justificare. Numa ca sa se bage in seama, sa fie si el in rand cu multimea, sa urmeze turma.
Madkeloo pe 10 martie 2010 13:00 : "Eu poate inteleg un film, si imi place, si nu l-am intels pe altul, si atunci imediat spun ca-i "rahat, prostie "?
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Dragul nostru Prieten :
1. Incearca sa ne crezi pe cuvant : am inteles cu totii semnificatia mesajului pe care vrea sa-l transmita THL, l-am intors pe toate fetele, l-am citit chiar si in cheie anti-war, ca doar de-aia ne avertizeaza la inceput : "WAR IS A DRUG", l-am disecat suficient ca sa ne dam seama ca nu ne place mai deloc. Opreste-te din a ne tot spune ca n-am inteles... ca ... spirit de turma... ca... romanasi, ...romanica, ...neam de ciobani... Devii penibil si, cel mai important non-credibil in ceea ce aperi cu atata inflacarare!
2. Premiile Oscar nu sunt acordate de critici de film, faci o mare confuzie si vad ca spui asta de mai multe ori, alea sunt Golden Globe (jurnalisti specializati in critica de film acreditati la Hollywood), Oscarurile sunt acordate de Academie, din care nu fac parte critici, dar fac parte actori, scenaristi, regizori, operatori, producatori etc. fiecare cu interesele si parti-pris urile lui. Asta ca sa intelegi ca si intre ei acolo sunt de "platit" niste polite, de "cumparat" bunavointa... etc.
3. Exprima-te mai coerent si mai ingrijit, acorda ortografiei ceva mai multa atentie(nu tin neaparat sa folosesti limba romana literara, dar daca tot vrei sa construiesti elevat o propozitie, cu subiect si predicat, nu pune virgula intre ele!!!!!)
Tu zici de mine ca nu ma pot opri, dar tu ce faci, CE FACI ? La orice comentariu pe care-l zic imediat trebuie sa-mi raspunzi sa-mi scoti ochii ca "gata sa nu mai repete, ca tu si cu tovarasii tai ati inteles tot". GATA HO, nu mai zic nimica esti fericit acuma ?
Chiar trebuie facut atata tam-tam pentru un film ?
N-ai loc, de munca, n-ai familie, n-ai altceva mai bun de facut decat sa-mi spui ca eu repet un lucru si ca tu l-ai inteles. Mi se pare ca esti frustrat, nu mai stii cum sa-mi demonstrezi mie ca ai priceput mesaju.
Acuma ai mai bagat-o si pe aia clasica, cu ortografia limbii romane...
Mai ia o pauza, si du-te la culcare ca esti obosit.
Din moment ce-i sectiune de comentarii, fiecare are dreptul la opinie. Nimeni nu te obliga sa citesti.
Si altii au scris, au avut grija sa-mi aduca aminte ca au inteles ce am zis.
Chill out, ca te bagi in seama degeaba.
Cand se cearta 2 se bucura al 3-lea, cam asa-i la noi.
Asa iritati sunteti, ii lupta acerba, eu impotriva celorlalti. Go go
Am recunoscut ca atunci cand ma enervez scriu mult/vorbesc mult, cu riscul de a ma repeta.
Daca asa de tare v-am iritat si v-am jignit, mii de scuze. Pace ?
The Hurt Locker e cel mai naspet!!!