Festivalul International de Film B-EST, editia a treia (14-21 aprilie). Oaspete de onoare: "tarul" cinematografiei rusesti, Nikita Mihalkov. Un regizor si actor foarte iubit in Romania, dupa cum au dovedit-o salile mereu neincapatoare, indiferent ca a fost vorba de proiectia unuia dintre filmele pe care le-a realizat sau/si in care a interpretat un rol, de conferinta de presa sau de master-class-ul de regie pe care le-a sustinut. Plin de verva si cu un umor irezistibil, acest B-EST guest star a facut fata cu brio avalansei de intrebari a audientei, avida sa afle absolut totul despre cineastul si omul Nikita Mihalkov. "In ultimele doua zile am vorbit cat n-am vorbit in jumatate de an", a glumit regizorul rus la despartirea de Bucuresti, unde spera sa revina cu un nou film.
In filmele dumneavoastra vorbiti nu numai despre dragoste, cum ne-ati mai declarat, ci si despre relatia dintre istoria individuala si istoria colectiva sau despre regretul dupa o lume care s-a stins, ucisa de catre Istoria necrutatoare. Va considerati, din punct de vedere structural, un nostalgic?
Da, sunt un nostalgic. Cehov spunea ca rusii isi adora trecutul, urasc prezentul si se tem de viitor. Pare o formula care nu-ti ofera nici o cale de iesire. Eu insa m-am gandit ca nu e chiar atat de ingrozitor totul, pentru ca, intr-un fel sau altul, viitorul de care te temi se transforma treptat in prezentul pe care il urasti si, in cele din urma, devine trecutul pe care il adori.
Credeti ca spiritul revolutionar - "soarele inselator", cum l-ati numit dumneavoastra - reprezinta o componenta esentiala a ceea ce ne-am obisnuit sa numim "sufletul rus"?
Da, insa eu nu as vorbi despre un "spirit revolutionar", ci despre un "spirit de rascoala".
Care ar fi diferenta?
Revolutia inseamna totusi ideologie, pe cand acest spirit de rascoala, aceasta fronda poate sa insemne si faptul ca nu esti de acord cu tine insuti.
Lucrati in paralel la doua filme, dintre care primul, 12, este un remake dupa un film-cult hollywoodian de acum jumatate de secol, 12 oameni furiosi de Sidney Lumet. Ce va aduce nou adaptarea dumneavoastra?
Totul va fi nou, cu exceptia fabulei; doar ea va mai ramane din filmul lui Lumet, restul este radical diferit. La mine, este vorba de 12 jurati care judeca un tanar cecen acuzat de a-si fi ucis tatal adoptiv, un ofiter rus. Astfel incat, dupa cum vedeti, nu prea are legatura cu filmul american. Impulsul vine de acolo, dar restul este original. Iar rolurile sunt interpretate de 12 actori rusi cunoscuti, printre care ma numar si eu.
De ce ati recurs la aceasta formula, a remake-ului?
Fiindca mi s-a parut formula cea mai comoda ca sa vorbesc despre starea de astazi a Rusiei.
Al doilea film la care lucrati se va numi Soarele inselator 2. De ce ati simtit nevoia sa realizati o continuare dupa succesul dumneavoastra din 1994, care v-a adus singurul premiu Oscar de pana acum si care a deschis festivalul B-EST?
Pentru ca mi se pare ca sunt foarte putine cazurile cand poti sa faci un film cu o actrita care avea initial sase ani si acum are 20, cum este fiica mea Nadia; ea imi era copil si pe ecran, in filmul initial, unde eu il jucam pe colonelul Kotov.
Acesta este unicul motiv?
Nu, bineinteles, dar restul cred ca il veti intelege din film. De fapt, vor fi doua filme de aproape trei ore fiecare, lansate in cinematografele din Rusia la doua saptamani distanta.
Si totusi, cum il veti reinvia pe colonelul Kotov, despre a carui moarte aflam la sfarsitul primului Soarele inselator?
Filmul anterior a fost facut acum mai bine de un deceniu, asa ca s-au mai schimbat lucrurile intre timp...
Dintre filmele dumneavoastra, pe care il simtiti cel mai aproape in prezent? Nu as putea spune care film imi este cel mai apropiat, pentru ca fiecare are propria lui istorie.
Filmele mele sunt ca niste copii, iar un copil, indiferent daca e cuminte sau golan, tot al tau ramane.
Atunci cum ati ales cele trei filme care au fost prezentate la Bucuresti (Soarele inselator, Barbierul din Siberia si Consilierul de stat de Filip Yankovski, la care ati colaborat ca actor si producator)?
Au fost alese acele filme care probabil nu s-au mai vazut la Bucuresti.
Ati debutat ca actor si continuati sa jucati in filmele dumneavoastra si ale altor regizori. Cum va alegeti rolurile?
Eu nu aleg roluri, ci regizori, si ii aleg pe aceia in care am incredere. Joc cu placere doar in filmele pe care nu le regizez, insa uneori, din diverse motive, sunt obligat sa joc si in filmele mele. De pilda, atunci cand am aparut in Consilierul de stat, nu mai jucasem de multi ani, asa ca am facut-o cu o placere imensa.
Ne-ati vorbit despre ritmul accelerat in care se dezvolta industria de film din Rusia. Cate filme rusesti sunt produse anual, cate dintre ele primesc fonduri din partea statului si cate reusesc sa treaca de granitele tarii?
Mi-e greu sa spun cate filme rusesti ajung in lume, numai producatorii lor va pot spune asta. Se fac cam 140 de filme pe an, iar in jur de 85% dintre ele primesc sprijin de la stat.
Ce ii lipseste cinematografiei ruse pentru a combina succesul intern cu un succes extern semnificativ?
Cred ca are de toate, trebuie numai sa vina momentul potrivit. Nu a sosit inca vremea noilor cineasti rusi. La noi e o vorba care spune ca poti obtine totul, dar totul vine numai la cei care nu asteapta acest lucru.
In 1994, cand Soarele inselator a pierdut premiul Palme d
