Forţosul Chris Hemsworth

de Ştefan Dobroiu în 16 Mai 2012
Forţosul Chris Hemsworth

În acest moment, Chris Hemsworth, interpretul lui Thor din mega-succesul The Avengers, se află pe primul loc în topul popularităţii compilat de imdb.com pe baza voturilor utilizatorilor. În doar câţiva ani, Hemsworth a ajuns de la un australian cvasi-necunoscut la apariţia în două dintre cel mai bine primite premiere ale lui 2012 (a doua este The Cabin in the Woods), intrând în galeria celor mai doriţi actori de la Hollywood. Află din materialul de mai jos despre proiectele de viitor ale lui Hemsworth, care anunţă că actorul şi-ar putea păstra şirul de succese în viitorul apropiat.

Pentru Hemsworth totul a început în ograda Marvel: ajutat de fizicul ireproşabil, australianul bate câteva mari pentru a pune mâna pe rolul lui Thor, în filmul omonim regizat de Kenneth Branagh. Mulţi se aşteptau ca proiectul se eşueze, având în vedere că aruncă un zeu de pe o altă planetă într-un univers pe care producătorii, scenariştii şi regizorii Marvel au încercat să-l ţină cât mai realist cu ajutorul lui Iron Man. În ciuda costumului trăsnit şi-a tribulaţiilor lui Thor pe Terra, filmul a fost cât se poate de bine primit, transformându-se într-un succes de casă. Este momentul în care ochii cineaştilor de la Hollywood s-au aprins: să fie necunoscutul Chris Hemsworth cel mai "hot" nou-venit în Cetatea Filmului?

De la puştiul care a crescut printre vitele din nordul Australiei şi care a devenit cunoscut local în serialul de soap opera Home and Away, Chris Hemsworth chiar a ajuns departe, mai ales dacă ai în vedere cât de repede a ajuns The Avengers să depăşească cifra de un miliard de dolari încasări. Deşi este cooptat în sequelul Thor 2, programat pentru lansare în toamna lui 2013, Hemsworth pare a intenţiona să lase deoparte ciocanul şi pletele pentru a juca în roluri mai realiste.

Dar nu până la Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător! Noi recunoaştem că aşteptăm cu nerăbdare producţia ce ni le va arăta pe Kristen Stewart şi Charlize Theron în rolul unei Albe ca zăpada foarte războinice şi-al mamei ei vitrege, hotărâte să-i mănânce (la propriu) inima. Nu am văzut decât trailerul, dar regizorul Rupert Sanders pare să fi nimerit un ton cât se poate de potrivit pentru această ecranizare sumbră şi foarte liberă după fraţii Grimm. Cu efecte speciale bine făcute şi trei actori interesanţi (Hemsworth este vânătorul titular), noul Snow White are toate şansele să fie unul dintre cele mai spectaculoase filme ale verii.

Chris Hemsworth (al cărui prim copil s-a născut vinerea trecută) va schimba tonul în Red Dawn, film aşteptat în noiembrie şi remake al unei producţii din 1984, în care, în viitorul apropiat, un grup de liceeni se ridică la luptă împotriva invadatorului nord-coreean. În acest moment nu se ştie când şi dacă Red Dawn îşi va face apariţia şi pe marile ecrane din România.

Actorul rămâne cu pumnalul în dinţi şi Shadow Runner, care ar trebui să înceapă producţia până la sfârşitul anului, pentru o premieră în 2013. Hemsworth va fi un soldat de elită care conduce o echipă într-o misiune extrem de periculoasă.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 16 mai 2012 11:26
Rolurile de eroi propulseaza in cariera, de cele mai multe ori, pe actorii care la interpreteaza
10nutz_413x pe 16 mai 2012 12:42
"Deşi este cooptat în sequelul Thor 2, programat pentru lansare în toamna lui 2013, Hemsworth pare a intenţiona să lase deoparte ciocanul şi pletele pentru a juca în roluri mai realiste."
Asta'i nebun? I s-a urcat la cap, se crede prea bun deja?!? wtf. Sa'i dea careva o palma sa il aduca din nou pe pamant (get it, aduca din nou pe pamant :-j )

YepurasAlexandra pe 16 mai 2012 13:50
gata i-am fript eu una , sper sa-si fi revenit
catasmile17 pe 16 mai 2012 14:42
Un actor care promite multe.
zeno.marin pe 16 mai 2012 14:51
"univers pe care producătorii, scenariştii şi regizorii Marvel au încercat să-l ţină cât mai realist cu ajutorul lui Iron Man"...

Felicitari Marvel pentru folosirea sofisticatei tehnici a contrapunctului!
Daca Iron Man face ca universul sa para mai realist, atunci ma intreb cat de aberant e acest univers fara Iron Man... E ca si cum ai spun ca Marvel Comics a incercat sa stinga un incendiu aruncand tone de benzina peste palalai...

andrei_0986 pe 16 mai 2012 15:35
, australianul bate câteva mari pentru a pune mâna ... fetele se inghesuiau pentru a fi thor
mym pe 16 mai 2012 15:46
un actor foarte talentat in plus si chipul il ajuta, daca o tine tot asa va ajunge departe
GeorgeGeo2011 pe 16 mai 2012 15:49
are un viitor care ii surade
Paul8Lamps pe 16 mai 2012 16:04
Imi place de el. Cred ca va aea un viitor mare.
alex_il_fenomeno pe 4 iunie 2012 17:13
baiatul asta are abonament la sala :))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells