Dan Brown se va ocupa de scenariul lui The Lost Symbol

de Cristina Grigore în 21 Dec 2010
Dan Brown se va ocupa de scenariul lui The Lost Symbol

Autor al bestseller-urilor The Da Vinci Code şi Angels & Demons, cărţi ce au fost transpuse deja pe marele ecran, Dan Brown a acceptat oferta Columbia Pictures de a se ocupa de scenariul ultimului său roman, The Lost Symbol, anunţă The Hollywood Reporter.

Publicat anul trecut şi vândut în peste un milion de exemplare în prima zi de lansare, The Lost Symbol este continuarea evenimentelor din The Da Vinci Code, în care expertul în simbolism Robert Langdon este eroul unei curse mortale de 12 ore plasată în Washington D.C., în care trebuie să descifreze teorii ale conspiraţiei de care sunt responsabili membri ai francmasoneriei.

Coduri, secrete, mesaje bine păzite sunt revelate după palpitante aventuri prin camere ascunse, tunele şi temple din capitala americană, iar suspansul se accelerează spre un final neaşteptat, pe fundalul unui surprinzător peisaj.

Pentru scenariul ultimei sale cărţi, Brown îl va înlocui pe Steven Knight, nominalizat la Oscar pentru Eastern Promises. Va fi prima dată când autorul se află în această postură, romanele sale anterioare fiind adaptate de Akiva Goldsman (The Da Vinci Code) şi David Koepp în colaborare cu Akiva Goldsman (Angels and Demons). Ambele filme au avut un mare succes la box-office, însumând 1,24 miliarde de dolari în toată lumea.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Jason Statham pe 21 decembrie 2010 12:02
o veste buna...mai ales ca e autorul meu preferat si am terminat de curand simbolul pierdut si este o carte foarte buna:)
Delua pe 21 decembrie 2010 13:48
Mai bine ca se ocupa el...
nytro3 pe 21 decembrie 2010 18:04
O carte buna, speram la un film la fel de captivant.
alex_il_fenomeno pe 22 decembrie 2010 19:20
La ce succese a avut cu precedentele sale carti , e de asteptat ca si acest film sa faca furori !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells