Articole The Constant Gardener

Romanul lui John le Carré abordeaza problema responsabilitatii sociale a corporatiei si a profiturilor uriase intr-unul din cele mai mari sectoare ale afacerilor din lume – industria farmaceutica. Intr-un articol care a aparut la vremea publicarii romanului (2001), autorul scria: “M-as fi putut ocupa de scandalul tutunului sau de companiile petroliere, dar lumea farmaciilor multinationale m-a captivat odata ce am intrat in ea si nu am mai putut scapa. Big Pharma, asa cum este cunoscuta, imi oferea totul: sperantele si visele pe care le avem in privinta ei, vastul si pe jumatate implinitul ei potential de a aduce binele, precum si partea ei sumbra, necunoscuta, sustinuta de o uriasa avutie, de caracterul ei ascuns, de coruptie si lacomie.”

Deoarece „City of God”/ „Orasul Zeilor” rula in continuare (in Statele Unite de mai bine de un an), regizorul Fernando Meirelles si-a eliberat programul pentru a se apuca sa studieze serios Prietenie absoluta. El spune: “Eu sunt din Brazilia si in ultimii ani am facut genericuri si daca incerci sa faci versiuni ieftine ale medicamentelor patentate, foarte curand afli multe lucruri despre incredibila putere a lobby-ului in industria medicamentelor. Am tot citit despre aceste lucruri in ultimii ani, pe website-ul Oxfam, de pilda, si mi-am dat seama ca a face un film este o buna ocazie pentru a-i zgandari pe cei angrenati in acest domeniu. Prietenie absoluta nu este asa mult un film politic, dar ca persoana venind dintr-o tara in curs de dezvoltare, inteleg ce se intampla intr-o asemenea tara. Asa ca am putut reprezenta interesele Kenyei in film.”

Comportamentul si practicile financiare ale unor producatori din industria farmaceutica au fost verificate tot mai mult in ultimii ani, concomitent cu o prezentare pe larg in media si cu o mai puternica presiune din partea a numeroase persoane de la protectia consumatorului si din grupurile de interese. Romanul lui le Carré i-a facut pe oameni si mai constienti de potentialul acestei industrii de a face atat bine cat si rau.

Pentru a-si justifica preturile si apararea riguroasa a patentelor, unele companii farmaceutice invoca in mod repetat costurile ridicate ale cercetarii si dezvoltarii, precum si testele clinice pe care trebuie sa le realizeze pentru a aduce un nou produs pe piata. Cei de la protectia consumatorului au aratat ca rar se intampla ca cei de la companiile farmaceutice se baga in asemenea cheltuieli, ci se folosesc de cercetarea finantata in mod public, iar apoi pazesc rezultatele. Multi si-au exprimat indoielile in privinta celor 800 de milioane de $ de care pretinde aceasta industrie ca are nevoie pentru a aduce pe piata un medicament nou, evidentiind discrepanta dintre costurile de cercetare si dezvoltare ale producatorilor din industria farmaceutica si bugetul lor de marketing. Acesta din urma, se spune, se afla acolo unde sunt alocati cu adevarat multi bani.

In ultimii doi ani, am inceput sa vedem pentru prima data faptul ca incepe o rezistenta publica la stabilirea unor preturi exorbitante si la alte practici dubioase din industria farmaceutica. In principal, datorita acestei rezistente acum companiile de medicamente ne arunca in ochi mesaje de la relatiile cu publicul. Iar cuvintele magice, repetate intruna, ca niste incantatii, sunt cercetare, inovatie. Dar in timp ce retorica starneste spiritele, ea are putin de a face cu realitate. In primul rand, cercetarea si dezvoltarea reprezinta o mica parte a bugetelor marilor companii de medicamente – coplesite de cheltuielile uriase pe marketing si administratie si chiar mai mici decat profiturile. De fapt, an de an, de mai bine de doua decenii, aceasta industrie a fost pe departe cea mai profitabila in Statele Unite. (In 2003, pentru prima data, industria si-a pierdut locul de frunte, iesind pe locul trei, dupa “productia mineritului si extractiei petrolului” si “bancile comerciale”). Preturile pe care le incaseaza companiile de medicamente nu prea au legatura cu costurile producerii medicamentelor si ar putea fi reduse dramatic fara a ajunge sa ameninte cercetarea si dezvoltarea.
Marcia Angell, “Adevarul despre companiile de medicamente”, The New York Review of Books, 15 iulie 2004

Activistii acuza de asemenea unele mari companii farmaceutice ca ignora inovatiile menite sa dezvolte medicamentele cu adevarat necesare, concentrandu-si eforturile in schimb pe ceea ce alina suferintele pietei bogate occidentale, spre exemplu bolile de inima, calvitia si impotenta la varstnici, astfel, ei ignora bolile agresive, dar neprofitabile din tarile in curs de dezvoltare. In aceste tari, fac ravagii boli precum SIDA, tuberculoza si malaria (aceasta afecteaza aproximativ 500 de milioane de oameni anual si, dupa unele estimari, ucide un copil la aproape fiecare 20 de secunde). In timp ce aceste natiuni tinere poarta povara uriasa a bolilor, ele justifica doar o infima parte din profiturile Big Pharma.

Atunci cand toate argumentele cad, unii purtatori de cuvant ai industriei farmaceutice ne reamintesc faptul ca ei nu au intreprinderi filantropice, iar responsabilitatea cea mai mare o au fata de actiuni. Cel putin acesta este un punct asupra caruia sunt de acord si companiile si cei care le critica. Industria aceasta a produs sute de miliarde de dolari (in 2002, totalul vanzarilor a ajuns la aproximativ 430 miliarde $.).

Incepand cu anul 1997. Brazilia a reusit cu succes sa reduca la jumatate numarul celor care mor din cauza SIDA, sfidandu-i pe producatorii din industria farmaceutica si ignorand amenintarile cu sanctiuni comerciale pentru producerea medicamentelor anti-retrovirale cu costuri scazute. In aceasta tara s-a desfasurat de asemenea o campanie agresiva de prevenire. In ciuda modelului progresist pe care l-a instituit Brazilia, eforturile intreprinse in tara natala a lui Meirelles nu au fost repetate in alta tara.

Urmandu-l pe Meirelles, care era atat de pasionat de material, Simon Channing Williams remarca: “Nu sunt un animal politic, dar ceea ce exploram noi se intampla in zilele noastre, in lumea in care traim.”
Meirelles a studiat emisiunea lui Brian Woods si Michael Simkin, din Marea Britanie, “Moarte din pricina medicamentelor” (Dying for Drugs) ca o dovada documentara referitoare la practicile unor companii farmaceutice in tarile in curs de dezvoltare. Jeffrey Caine afirma ca: “Cercetarea in cea mai mare parte a fost facuta de le Carré si se afla in cartea lui. Ceea ce nu se afla in carte ne-a fost oferit de unele surse medicale foarte bine informate si mi-a fost oferit in doze mici. Putem spune si, fara indoiala, unii vor spune ca ‘Big Pharma este o tinta mult prea evidenta.’ Dar raul trebuie sa fie facut public si va continua sa fie facut public atat timp cat exista, ceea ce inseamna intotdeauna.”

Ralph Fiennes spune ca: “Sunt multe semne de intrebare in privinta Big Pharma. Fernando mi-a dat niste materiale, inclusiv documentarul Moarte din pricina medicamentelor (Dying for Drugs). Companiile nu sunt obligate sa dezvaluie multe informatii despre cum isi testeaza sau isi fac medicamentele. Sunt bani multi, foarte multi implicati in dezvoltarea, patentarea si comercializarea noilor medicamente. Este indubitabil faptul ca industria farmaceutica are unul dintre cele mai puternice lobby-uri din Statele Unite. Sunt sigur ca exista companii care doresc sa produca medicamente bune, eficiente la preturi rezonabile, dar multi oameni vor si au nevoie sa puna intrebari dure cu privire la intreaga industrie.”
Rachel Weisz este de acord cu Fiennes, spunand ca : “Este ca in povestea cu David si Goliat; oameni mici duc in spate mari corporatii. Cred ca produsele farmaceutice sunt devansate doar de petrol in momentul de fata. Este o industrie masiva. Toti fac multi bani, totusi oamenii din tarile in curs de dezvoltare nu isi pot permite medicamentele care le-ar putea salva vietile.”

Doctorita Bonnie Dunbar, biologist molecular si fosta profesoara la Colegiul de medicina Baylor din Houston, care acum locuieste intr-o suburbie a orasului Nairobi, garanteaza acuratetea informatiilor cuprinse in intriga filmului. Ea comenteaza: “Am fost fascinata de asemanarile din film cu situatiile pe care le-am experimentat in cariera mea. Lobby-ul care se face de catre organizatiile internationale, precum si sumele de bani investite in disimularea lui mi s-au parut foarte veridice. Din fericire povestea cu omuciderea nu este una reala, dar cand sunt implicati bani multi… ”
Caine spune: “Nu ma astept ca Prietenie absoluta sa schimbe comportamentul companiilor farmaceutice internationale. In cel mai bun caz, ar putea sa atraga atentia publicului in ceea ce priveste anumite practici raspandite ale Big Pharma si intr-un fel sa creeze climatul necesar pentru un comportament mai responsabil. Cel mai important lucru pentru mine este ca filmul ar trebui sa ilustreze natura angajamentului.”