Articole The Constant Gardener

Dupa mai bine de o luna, echipa a parasit Hotelul Norfolk si aerul rece de munte, dar poluat, din centrul orasului Nairobi. Echipa de productie s-a indreptat spre sud, pe sosea, catre satul Ol Tapese, langa lacul Magadi, pe valea Rift. Cateva cabane de lemn, colorate, pareau sa constituie intreg satul, totusi peisajul aparent arid este de fapt animat de o viata extraordinara. Pastorii Masai pareau sa apara din senin pe vastele intinderi. Emily Mbonga spune: “In Kenya, avem o gluma care spune ca poti sa mergi cu masina pe sosea si sa simti ca esti singur, dar daca ai un accident te trezesti cu un milion de oameni langa tine. Pare o zona parasita, dar intotdeauna sunt oameni pe acolo.” Lenny Juma, coordonatorul echipei de figuranti, mai vizitase zona dimprejurul Ol Tapese pentru a inchiria o gramada de Masai care sa apara intr-o scena. Multi oameni veneau in timpul zilei de peste tot ca sa vanda echipei obiecte de artizanat, sa ia apa de baut sau pur si simplu sa asiste la filmari.

Echipa s-a mutat langa un santier arheologic, pe stancile spectaculoase din Valea Rift, pentru a filma o urmarire intre masini, in care Justin, intr-un Fiat inchiriat, este urmarit de soferul unui Land Rover, care initial nu se vedea. Simon Channing Williams arata ca: “Literalmente, era un drum de doua mile de unde filmam noi. Ma dusesem sa verific locatia unde planuiam sa folosesc elicopterele pentru filmari, ca sa descopar ca Institutul Smithsonian ne luase locul; gasisera ramasite umane de acum 900.000 de ani, cele mai vechi de pe pamant.”

Petrecand noaptea intr-un camping de corturi, echipa a ajuns la indepartatul lac Magadi (ceva mai la nord de Lacul Turkana, intr-un peisaj superb), care seamana cu peisajul selenar.

Comparatia este indreptatita intrucat lacul alcalin de la kilometrul 104 este inconjurat de un strat intins de sare care trosneste sub picior precum zapada inghetata. Pasarile flamingo si insectele par sa fie singurele forme de viata pe lac si in imprejurimile lui, unde se dezvaluie un colorit rozaliu ca de pe alta planeta. Dar un Masai apare din senin prin caldura ucigatoare, fie pe jos, fie pe bicicleta, in timp ce prezenta hoiturilor de pasari flamingo la marginea lacului indica prezenta pradatorilor in zona.

Intr-o pauza la filmarile facute la Lacul Magadi, Rachel Weisz a fost de acord sa apara intr-un spot TV pentru Programul Natiunilor Unite World Food (Hrana pentru Lume), pe care operatorul Diego Quemada-Diez s-a oferit sa-l filmeze in scopuri caritabile. “Programul, in special Laura Melo, Ofiterul Regional de Informatii, a fost o sursa pretioasa de informatii si a ajutat la productia spotului.”, spune Channing Williams. Spotul o prezinta pe actrita strabatand spatiul nesfarsit, gol, de pe malul Lacului Magadi, urmata de un grup de scolari localnici, copii ai muncitorilor de la Compania Magadi Soda (care are in proprietate aceasta zona a Vaii Rift). Magadi Soda ofera muncitorilor sai cazare, scoala si ingrijiri medicale. Contrastul fata de Kibera nu a fost uitat de catre cei din distributie si de catre echipa de filmare.
Actorii si echipa s-au intors curand la Nairobi inainte de a pleca spre satul Loiyangalani, din nord, pe malul sud-estic al adevaratului Lac Turkana (cel mai mare lac de desert din lume), unde urmau sa filmeze scenele din Camp Seven , in sudul Sudanului.

Loiyangalani este fata de capitala la o distanta de doua zile si jumatate de mers cu masina sau doua ore cu avionul. Cativa din membrii echipei au sosit cu aeronava Buffalo care urma sa fie folosita in secventa respectiva, desi altii au fost destul de norocosi sa calatoreasca in aeronava de 12 locuri, care le-a oferit imagini spectaculoase ale vulcanilor din imprejurimile Lacului Turkana. Lacul este de o frumusete care iti taie respiratia si sustine viata multor pesti si pasari, dar apa este atat de alcalina incat este imposibil de baut. Cea mai numeroasa populatie de crocodili locuieste in acest lac.


“Loiyangalani este in esenta o proprietate indepartata care este reprezentata de banchize de lava”, spune Mario Zvan de la Blue Sky Films. “Nu prea este altceva, doar cativa palmieri in jurul unor ochiuri de lac unde exista apa curata. Este foarte uscat, foarte cald si lipsit de ospitalitate; este un loc cat se poate de indepartat de civilizatie. In realitate, cartea plaseaza o scena in Loiyangalani, dar noi ne-am dus acolo pentru a filma o scena amplasata in sudul Sudanului. Nu am putut filma scenele acele in Sudan din cauza situatiei politice de acolo, dar si din lipsa infrastructurii”

Chiar si asa, isi aminteste Channing Williams, “Cand am fost prima data la Loizangalani, nu aveam nici cea mai mica idee la ce ne uitam. Nu iti poti imagina un loc ca acesta si nici nu poti supraestima dificultatea realizarii filmarilor intr-asa un loc.”

“Din punct de vedere logistic, era foarte greu,” este de acord coordonatorul locatiilor, Robin Hollister. “Este la capatul unui drum non-existent, asa ca toate rezervele trebuie aduse cu avionul de la 60 de kilometri distanta.”

Pe malurile Loiyangalani locuiesc putini oameni, printre ei fiind cateva triburi diferite. Acestea includ Turkana, Samburu (veri cu Masai), Rendille si El Molo (cel mai mic trib african).
“Cand am realizat ca va fi exact in mijlocul satului, am simtit ca acea comunitate va trebui sa beneficieze de prezenta noastra acolo. ”, explica Hollister. “Am cerut sa se organizeze un comitet care sa reprezinte interesele comunitatii, ale diferitelor triburi, astfel incat sa putem discuta cu o singura entitate mai degraba decat cu cateva mii de oameni. Aceasta a fost o ocazie cum apar o data la zece ani pentru ca ei sa capete ceva comert in economia lor.”

“O ocazie o data la zece ani” , la care se refera Hollister, este un adevar spus doar pe jumatate, pentru ca au trecut mai mult de zece ani de cand in Loiyangalani a fost locatia pentru filmarile la filmul Mountains of the Moon, al lui Bob Rafelson (care a fost distribuit in 1990). El aminteste cum cei din triburile bastinase inca se refera la diverse nasteri ca nasteri produse in timpul filmarilor. Ei speculeaza spunand ca acelor copii nascuti in 2005 li se va spune ca au fost conceputi in timpul celui de al doilea film.

“Cred ca temelia pe care am pus-o impreuna cu comitetul de film din Loiyangalani a fost absolut vitala.”, spune Channing Williams. “Totul a insemnat sa construiesti increderea. Am fi putut obtine permisiunea de la consiliul local sa filmam acolo, iar apoi sa ne facem treba, dar cred ca ar fi fost groaznic si in cele din urma distructiv. Cu ajutorul lui Robin, m-am asigurat ca am stabilit o relatie cu inspectorul politiei locali si cu intreaga comunitate.”

Cativa membrii ai echipajului au fost la inceput gazduiti in corturi care semanau cu cele dintr-o tabara militara, la marginea pistei de aterizare existente, iar o pista din apropiere a fost lungita de echipa de productie pentru a permite aterizarea masivei aeronave Buffalo. Doua cabane (una dintre ele The Oasis – Oaza, care este descrisa in romanul lui John le Carré) au fost de asemenea preluate de echipa pentru a gazdui actori si membrii echipei de productie, avand si mult apreciatele piscine. Temperaturile erau ridicate in locatia respectiva si nu exista nici un fel de adapost de soare, praf sau vantul care venea dinspre lac.

Ca si in Kibera, o comunitate primitoare, compania constanta a catorva copii prietenosi si lipsiti de frica au facut ca aceia care au muncit acolo sa aiba experiente de neuitat. Intre cadre, Ralph Fiennes si alti doi actori erau frecvent obligati sa ceara ca scaunele lor de pentru odihna sa fie eliberate de copii, dar asta numai ca dupa aceea copii sa li se aseze in poala sau sa stea agatati pe bratele scaunelor.

In zori, figurantii si muncitorii localnici se adunau pe platoul de filmare pentru a canta si a dansa, celebrand astfel ziua de lucru. Comunitatea a fost incurajata sa profite de rezervele de apa potabila ale echipei, iar drept rezultat au fost vazuti luptatori Samburu imbracati in culori tipatoare asteptand rabdatori impreuna cu tehnicienii si tanci despuiati care se amestecau si ei pe acolo. Localnicii au fost de asemenea sfatuiti sa faca vizite la doctorul sau asistentele din cortul de prim-ajutor al echipei. Vestea referitoare la asistenta medicala s-a dus repede, asa incat un Turkana in varsta a venit pe jos de acasa, de la 40 de kilometri distanta, ca sa fie consultat pentru durerile de incheieturi. Diagnosticul a fost combinatia de acum familiara de varsta inaintata, malnutritie si deshidratare.

Pentru secventele cu raidul de la granita Sudanului, au trecut cateva zile pana cand s-a potolit vantul si echipa pentru efecte speciale din Africa de Sud a putut pune foc in conditii de siguranta la colibele din decor, fara riscuri pentru colibele adevarate dimprejur, care adaposteau multe familii Turkana. O unitate speciala a fost adusa pentru cadrele cu raidul. Coordonatorul cascadorilor, Rory Jansen i-a declarat pe calareti si caii lor ca fiind printre cei mai buni dintre toti cei cu care a lucrat vreodata. Mult au contribuit si caldura, terenul extrem de primejdios, precum si sutele de barbati, femei si copii nepregatiti, angajati ca figuranti pentru secventa dezlantuirii haotice. Unul dintre calareti a primit o camera si a putut sa filmeze cadre, fiind in saua calului, la o viteza ametitoare. In mijlocul acestei nebunii, un avion Buffalo a survolat de mai multe ori foarte aproape de sol. Pilotii erau obisnuiti sa realizeze asemenea manevre indraznete, pentru ca ei participasera la parasutarea alimentelor la granitele sudaneze.

In ultima zi de filmari la Loiyangalani Simon Channing Williams a fost investit ca varstnic tribal. In acea seara, scuarul din sat a fost transformat in cinema in aer liber de catre Filmaid (o societate de caritate, care ofera divertisment pentru refugiatii din toata lumea. In timpul ceremoniei, plina de dansuri si discursuri ale oficialilor locali, Channing Williams a primit un coif cu pene si o pereche de bastoane incrustate, care simbolizau noul lui statut. Producatorul a ajuns sa cunoasca atat de bine teritoriul de la prima lui vizita (in urma cu 6 luni), incat facea in mod regulat o calatorie de 8 kilometri pentru a aduce mancare de stricta necesitate sau rezerve de apa, de la indepartatul trib El Molo.

Pe langa multe alte initiative avute, noul varstnic al tribului si coproducatorul Tracey Seaward au oferit saltele si asternuturi pentru copiii de la un internat scolar si au oferit aceleasi taxe preferentiale pentru intreaga comunitate – in forma unui fond pentru ca si copiii localnicilor sa aiba acces la invatamantul secundar. Ei au aranjat ca toate decorurile disponibile, costumele si materialele de constructie sa fie distribuite celor care sunt mai nevoiasi in Loiyangalani.

In ultimele zile ale lunii iulie s-au realizat ultimele secvente, atunci cand Ralph Fiennes si o echipa limitata au filmat la Lokichoggio. Orasul a fost, incepand cu 1989, locul unde se ofereau ajutoarele internationale pentru sudul Sudanului. S-au filmat scenele cu sosirea lui Justin Quayle la Lokichoggio, precum si o imagine panoramica a granitelor Kenya – Sudan, precum si scena cu parasutarea alimentelor dintr-o aeronava Hercules.

“Africa va trai prin mine pentru o ferie de amintiri foarte diferite.”, spune Fernando Meirelles. “Este peisajul uluitor si apoi sunt oamenii care ne-au primit cu caldura. Este un loc atat de frumos. Nu pot si nu voi uita niciodata problemele pe care le are acest continent, care erau mult mai mari decat ne asteptam noi. Am discutat despre aceste lucruri la locatie; cand un britanic spune ca tara este saraca, este un lucru, dar cand un brazilian ca mine spune acest lucru, este altceva. Dar ce se va intampla cu viitorul lor? Cand ma gandesc ca unul din sase kenyani este seropozitiv si nu e doar SIDA, ci si hepatita, tuberculoza si tot felul de boli in toata Africa…este infricosator. E greu sa ai sperante pentru viitor si, totusi,trebuie sa avem.”