Articole Terminator 2: Judgment Day
(1991)Terminator 2: Ziua Judecății
-
Anunţul surprinzător legat de franciza Terminator
22.03.2017Deşi vremea familiei Connor şi a lui T-800 părea că a apus, iată că franciza mai are şanse de resuscitare. David Ellison, producătorul filmului lansat în 2015, a dezvăluit celor de la Collider.com că va urma, spre finalul acestui an, un anunţ oficial surprinzător în acest sens, afirmaţiile sale adâncind şi mai mult misterul legat de modul în care seria va continua. „Pot spune că am rezolvat viitorul francizei şi, credeţi-mă, acesta va fi unul incredibil. Vom urmări ceea ce şi-au dorit cu adevărat fanii de la Terminator 2: Judgement Day. Asta ne entuziasmează grozav şi crede că este direcţia în care trebuie să se îndrepte seria”, a explicat el. O continuare/relansare ar însemna revenirea lui James Cameron, care va avea din nou drepturi de producţie asup... Taguri: Terminator 2: Judgment Day, Emilia Clarke, Arnold Schwarzenegger, James Cameron, the terminator, David Ellison
-
Curs: „O incursiune în filmul american, din anii ’70 până azi”
17.07.2015Fundația Calea Victoriei vă învită în perioada 27 – 31 iulie la „O incursiune în filmul american, din anii ’70 până azi”, curs susținut de regizorul Vlad Trandafir. „Cutreierăm prin ultimii cincizeci de ani de cinema american, descoperim și rememorăm filme, scene și actori care au devenit legende. Luăm notă de evoluția artei cinematografice, de feluritele curente pe care le-a generat, de multiplele avataruri ale industriei filmului. Nu în ultimul rând, punem în dezbatere influența poveștilor asupra psihicului, efectul de catharsis, de curățire prin intermediul artei. Acest curs se adresează atât cinefililor, cât și celor care doresc să studieze regia sau arta de a scrie un scenariu de film”, spun organizatorii, într-un comunicat remis Cinemagia. T... Taguri: Birdman, 12 Years a Slave, The Artist, The King's Speech, Steve McQueen, Ben Affleck, Michel Hazanavicius, Tom Hooper, Transformers: Revenge of the Fallen, spider-man
-
Finaluri alternative: schimbări neașteptate ale filmelor, pe ultima sută de metri
19.04.2015Finalurile fericite sunt preferate celor dramatice de către studiourile de la Hollywood. La fel și finalurile deschise, ce dau posibilitatea unor continuări. Să vedem ce filme celebre ar fi putut arăta altfel.... Taguri: Star Trek: Generations, I Am Legend, Brazil, Terminator 2: Judgment Day
-
12 scene de acțiune spectaculoase, realizate fără ajutorul calculatorului
07.04.2015Imposibilul devine cu adevărat posibil atunci când îi ai în echipă pe coordonatori potriviţi de cascadorii, aşa cum se poate vedea în Fast & Furious 7, acum pe marile ecrane. O secvenţă din sequel-ul la înaltă tensiune este în mod special captivantă şi totuşi a fost realizată fără nicio contribuţie din partea realităţii virtuale. Ce alte filme au mai fost realizate cu cascadorii reale, fără niciun fel de efecte grafice generate pe calculator? Iată o trecere în revistă a celor mai spectaculoase scene, de la editorii TotalFilm.... Taguri: The Dark Knight, Mission: Impossible - Ghost Protocol, Inception, The Matrix, Transformers: Dark of the Moon, The Dark Knight Rises, Terminator 2: Judgment Day, Death Proof, The Amazing Spider-Man, Need for Speed
-
Opt lucruri inedite despre filme celebre
05.01.2015Tim Burton explica în decembrie pentru secţiunea de film a Yahoo din ce motiv studiourile Warner Bros. l-au înlocuit în franciza Batman cu Joel Schumacher. Decizia producătorilor a fost influenţată de partea de marketing, căci McDonalds, ce inclusese în Happy Meal figurine ale personajelor centrale din film a considerat că The Penguin este un personaj mult prea ciudat, care nu va ajuta prea mult vânzările. Astfel, Batman Forever a luat-o într-o direcţie „family-friendly”… Iată alte opt detalii mai puţin cunoscute legate de producţia unor filme celebre. Face/Off a fost scris iniţial pentru Arnold Schwarzenegger şi Sylvester Stallone Cel de-al treilea film american al regizorului John Woo a captivat în 1997 publicul şi criticii prin scenele grozave de acţiune o... Taguri: RoboCop, Alien, Terminator 2: Judgment Day, Die Hard, First Blood, The Fifth Element, Lethal Weapon 2, Face/Off, Batman Forever
-
Terminator 5: ce ştim
09.12.2014Este unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului viitor (aici detalii despre opt blockbustere ale lui 2015) şi una dintre francizele cu cei mai dedicaţi fani. Lansarea unui prim trailer la sfârşitul săptămânii trecute le-a dat acestora multă apă la moară, mai ales datorită faptului că Terminator: Genisys pare să zdruncine din temelii cronologia seriei lansate de James Cameron. Iată mai jos câteva întrebări interesante ridicate de incursiunea explozivă în lumea noului Terminator.Povestea o ştim cu toţii. În The Terminator, lansat acum 30 de ani, confruntarea dintre Kyle Reese (Michael Biehn) şi cyborgul T-800 (Arnold Schwarzenegger) avea ca miză imediată salvarea sau uciderea lui Sarah Connor (Linda Hamilton), viitoarea mamă a lui John Connor, liderul reziste... Taguri: Jason Clarke, Terminator 2: Judgment Day, the terminator, Terminator: Genisys, Jai Courtney, Emilia Clarke, Arnold Schwarzenegger
-
30 de ani de la The Terminator
27.10.2014The Terminator a început cu un coşmar şi a devenit o adevărată catapultă pentru James Cameron. Lansat pe 26 octombrie 1984, The Terminator avea să devină primul mare succes de casă din cariera regiozorului, care a avut grijă să se întreacă pe sine cu sequelul Terminator 2: Judgment Day. Iată mai jos povestea acestui film clasic, care a început cu un coşmar al regizorului.În decembrie 1981 complet necunoscutul Cameron se afla la Roma, unde participa la premiera lui Piranha II: The Spawning, filmul de la regia căruia fusese concediat cu un an în urmă. Imobilizat la pat din cauza unei boli, regizorul are un coşmar în care un bust metalic se târăşte de la locul unei explozii. Într-o perioadă în care marile succese de casă erau obţinute de filme horror realizate cu... Taguri: Terminator 2: Judgment Day, the terminator, Linda Hamilton, Arnold Schwarzenegger, James Cameron
-
Arnold Schwarzenegger își confirmă apariția în Terminator: Genesis
04.03.2014Arnold Schwarzenneger a oferit noi informații legate de Terminator: Genesis. Într-un interviu recent acordat celor de la TheArnoldFans.com, starul și-a confirmat revenirea în franciză, a comentat scenariul și a oferit indicii legate de începerea filmărilor. ,,Abia aștept începerea producției pentru că, după cum știți, ultima dată când s-a făcut un film Terminator, eu eram guvernator, așa că nu am putut apărea în film. Acum am revenit și sunt cu toții foarte bucuroși să mă aibă în distribuție. Scenariul este grozav așa că abia aștept să fac filmul asta”, a spus Arnold. Starul a mai menționat că filmările vor începe la sfârșitul lui aprilie și vor dura în jur de patru luni și jumătate. Locațiile de filmare vor fi: New Orleans, San Francisco și... Taguri: actor, Thor: The Dark World, Alan Taylor, Jai Courtney, Emilia Clarke, Jason Clarke, Terminator 2: Judgment Day, Robert Patrick, Terminator: Genesis, Arnold Schwarzenegger
-
10 filme ce au revoluţionat efectele vizuale
16.02.2014De la Le voyage dans la lune al lui George Meliers, la recentul Gravity al lui Alfonso Cuaron efectele speciale din industria filmului au evoluat într-atât, încât privitorii aproape că iau totul de-a gata, prea puţin impresionaţi de artificiile de imagine ce fac unele filme (în special cele de buget mare) atât de spectaculoase. Înainte de explozia graficii 3D pe calculator, lumea filmului era mult mai plictisitoare. Extratereştrii erau făcuţi din plastic, nu din pixeli. Superman avea nevoie de cabluri pentru a zbura. Animaţiile erau create cu ajutorul creioanelor şi a pensulelor. Sigur, domeniul efectelor speciale din plan fizic are toată consideraţia noastră – exemple memorabile în care au fost folosite astfel de efecte speciale sunt Star Wars, 2001: A Space Odysse ... Taguri: The Matrix, Star Wars: Episode I - The Phantom Menace, Star Wars: Episode II - Attack of the Clones, George Lucas, Peter Jackson, The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring, The Polar Express, Beowulf, The Curious Case of Benjamin Button, Avatar
-
Roboţi memorabili
09.02.2014O listă aproape exhaustivă, aici.... Taguri: I Robot, Transformers, Star Trek, The Stepford Wives, Terminator 2: Judgment Day, The day the Earth stood still, Metropolis, Star Wars: Episode IV - A New Hope, Transformers: Revenge of the Fallen, RoboCop
-
Arnold Schwarzenegger: personaje iconice
27.10.2013De-a lungul anilor 1980-1990, puţine staruri de la Hollywood îşi puteau compara aspectul fizic, dar şi succesul la box office ori priza la public cu ale lui Arnold Schwarzenegger. Filmele sale - pline de acţiune şi punctate cu replici memorabile - au marcat şi format o întreagă generaţie de spectatori. Să vedem ce eroi au devenit antologici graţie lui Schwarzenegger, acum că Escape Plan rulează în premieră la cinema.... Taguri: Arnold Schwarzenegger, Escape Plan, Total Recall, Danny DeVito, Twins, predator, commando, Terminator 3: Rise of the Machines, Terminator 2: Judgment Day, the terminator
-
10 finaluri neștiute ale unor filme celebre
21.09.2013”Ce-ar fi fost dacă…?” Este o întrebare pe care ne-o punem adesea după ce se încheie un film, rememorând toate punctele sale culminante și căutând variante la alegerile scenariștilor. Finalul peliculei, în mod special, este linia peste care trecem cel mai greu, în funcție de atașamentul față de unele personaje sau de dorința de a asigura că acțiunea are șanse să continue într-un alt film (sau nu). Mark Forster, regizorul lui World War Z, recenta aventură cu zombi a lui Brad Pitt pe marile ecrane, a dezvăluit recent că s-a avut în vedere inițial un alt final al producției, din care vedem în film doar flashback-uri, atunci când Gerry (Pitt), se reunește cu familia sa. Potrivit regizorului, finalul trebuia să fie unul apoteotic, cu protagonistul luptându... Taguri: First Blood, Clerks, The Bourne Identity, ridley scott, Thelma and Louise, Donnie Darko, Morgan Freeman, Kevin Spacey, Se7en, Terminator 2: Judgment Day
-
Arnold Schwarzenegger, antagonistul din Avatar 2?
18.09.2013În cea de-a doua parte lui Avatar știm cu siguranță că vom face cunoștință cu oceanele minunatului tărâm Pandora și că Sam Worthington, Zoe Saldana și Sigourney Weaver își vor relua partiturile. Prin intermediul site-ului Latino Review, se pare că a fost găsit și actorul care va juca rolul villain-ului. Acesta ar putea fi mai vechiul colaborator al lui James Cameron din Terminator, Terminator 2 și True Lies, Arnold Schwarzenegger. Deși știrea rămâne momentan la stadiul de zvon, Schwarzenegger a declarat în mai multe rânduri că i-ar face mare plăcere să poată lucra din nou cu James Cameron, iar cineastul se pare că a spus același lucru vizavi de colaborarea cu Schwarzenegger. În plus, cei doi au vizitat împreună pădurea tropicală din Brazilia în 2011, a... Taguri: actor, Avatar 2, True Lies, Terminator 2: Judgment Day, the terminator, Arnold Schwarzenegger, James Cameron, Sigourney Weaver, Zoe Saldana, Sam Worthington
-
Top lupte corp la corp în filme
03.08.2013The Wolverine s-a lansat weekendul trecut, cu supereroul împărţind pumni mai mult sau mai puţin tăioşi în stânga şi în dreapta. Vineri i-a venit rândul lui Bruce Willis să arate ce mai poate şi recunoaştem că păruiala sa cu sud-coreeanul Byung-hun Lee dă bine în Greu de pensionat 2. Cu ajutorul celor de la Total Film, iată o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai spectaculoase, violente, imprevizibile şi sângeroase lupte corp la corp văzute vreodată pe marele ecran.Redactorii Total Film pun pe primul loc confruntarea din Taurul furios/Raging Bull, care i-a adus lui Robert De Niro un premiu Oscar. Lupta dintre boxerii Jake LaMotta şi Sugar Ray Robinson este etichetată drept "viscerală". Una dintre replicile de neuitat ale cinema-ului îi aparţine lui LaMo... Taguri: Casino Royale, Die Hard 2, Terminator 2: Judgment Day, Snatch, The Bourne Supremacy, Wheels on Meals, The Wrestler, Fight Club, Raging Bull, Red 2
-
Originea apocalipsei în 19 filme
27.06.2013Iată în paginile ce urmează o serie de filme în care sfârşitul lumii are origini care mai de care mai înfricoşătoare şi plauzibile.... Taguri: The Day After Tomorrow, Sunshine, 2012, The day the Earth stood still, Invasion of the Body Snatchers, 28 Days Later..., The Matrix, Dredd, WALL·E, Melancholia
-
10 detalii de producţie surprinzătoare
13.04.2013O mulţime de detalii interesante se adună în timpul producţiei unui film, iar dacă unele dintre acestea sunt lucruri destinate strict celor foarte pasionaţi de tot ceea ce ţine de acest aspect al industriei cinematografice, altele, ceva mai „senzaţionale” sunt instantaneu reţinute şi transmise mai departe de cinefilii de toate categoriile. Pentru momentele în care epuizezi comentariile legate de o producţie sau o alta sau reciţi pe de rost actorii principali din filmele vizionate, merită să ştii aceste 10 detalii de producţie surprinzătoare. Sigur, le poţi ţine doar pentru tine. Dar ce farmec are…? ... Taguri: Alien: Resurrection, Sigourney Weaver, Terminator 2: Judgment Day, Arnold Schwarzenegger, Janet Leigh, Psycho, Jamie Lee Curtis, halloween, Jaws, Steven Spielberg
-
Transformări radicale: nouă băieţi răi care devin buni
14.03.2013În blockbustere nu prea există nuanţe. Îi avem pe ăia răi şi pe ăia buni. Dar când villainii devin eroi, chiar lumea reală se face mai frumoasă. Warm Bodies rulează în avanpremieră în cinematografele de la noi, cu un zombi pe post de protagonist. Acest personaj ne-a inspirat alcătuirea unei liste de băieţi răi, care se transformă în eroi până la finalul filmului. ... Taguri: The Avengers, Despicable Me, Terminator 2: Judgment Day, Oz: The Great and Powerful, A Christmas Carol, Star Wars: Episode V - The Empire Strikes Back, Léon, Hellboy, Warm Bodies
-
15 filme SF care au schimbat istoria
14.11.2012SF-ul All You Need Is Kill, cu Tom Cruise în rolul unui soldat prins într-o buclă temporală pentru a purta la nesfârşit aceeaşi bătălie. se află în aceste momente în plină producţie, iar săptămâna viitoare, pe 23 noiembrie, va intra în cinematografele româneşti Cloud Atlas. În aşteptarea acestor filme, Cinemagia vă prezintă - via allocine.com - 50 producţii SF care au schimbat istoria. ... Taguri: Metropolis, Cloud Atlas, All You Need Is Kill, Avatar, Minority Report, The Matrix, Gattaca, Terminator 2: Judgment Day, The Fly, tron
-
5 neînfricate eroine!
15.08.2012Merida tot trage cu arcul pe marile noastre ecrane de vinerea trecută (în regim de avanpremieră), iar de poimâine se va dezlănţui în mai toate cinematografele ţării. În cinstea ei şi eforturilor sale de a-şi face auzită vocea şi de a-şi impune voinţa, căutăm alte eroine care ne-au impresionat în ultimele decenii cu abilitatea lor de a înfrunta cele mai potrivnice situaţii. Cu ajutorul celor de la Total Film, iată cinci eroine în stare să-i facă pe masculii mari şi tari să se simtă ca nişte "prinţese la ananghie".... Taguri: Carrie-Anne Moss, ridley scott, Sigourney Weaver, Jodie Foster, Sandra Bullock, Keanu Reeves, Linda Hamilton, The Matrix, Terminator 2: Judgment Day, Speed
-
Cele mai tari motoare din filme
21.02.2012Ghost Rider: Demonul răzbunării se lansează vineri pe ecrane (poate fi văzut în regim de avanpremieră încă de săptămâna aceasta) şi în cinstea motocicletei protagonistului interpretat de Nicolas Cage, ne-am gândit, cu ajutorul revistei Time şi al altor publicaţii, să-ţi arătăm câteva dintre cele mai cool motociclete apărute vreodată pe marile ecrane.Care este preferata ta? Ai vreo altă favorită?... Taguri: Charlize Theron, Bullitt, Bud Ekins, James Garner, Richard Attenborough, Steve McQueen, Mel Gibson, Peter Fonda, Safe house, Robert Patrick
Articole 21 - 40 din 56
![]() |
Terminator 2: Judgment Day(1991)Terminator 2: Ziua Judecății
|
Filme de urmărit la TV
![]()
Warner TV
22:25
|
Frequency(2000)Frecvența vieții
|
![]()
Pro Cinema
23:00
|
Money Train(1995)Trenul cu bani
|
![]()
Pro Cinema
20:30
|
Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark(1981)Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute
|
CineCloud
Perfect Romance
Payback
Bulletproof
Il-guk Song
Men, Women & Children
Briana Evigan
Ruby Rose
The Adventures of Sherlock Holmes
Kerry Washington
The Art of the Steal
Blaze and the Monster Machines
Daniel Sunjata
Matlock
Premium Rush
Mi marido tiene familia
Águila Roja
The Space Between Us
Natalia Oreiro
Cidade de Deus
Balaur
Wanted
What's Love Got to Do with It?
Logan Lerman
Faster
Emil Loteanu
The 4th Reich
Stolen
Le Corniaud
Paul Giamatti
Dan Aykroyd
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- The Terminal List: Dark Wolf
- Spider-Man: Brand New Day
- Interior zero
- Combinații, nu relații
- Preparation for the Next Life
- Highest 2 Lowest
- Twinless
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Weapons
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Materialists
- Dolphin Boy 2
- Bald is the New Black
- Splitsville
- The Light
- And the Rest Will Follow
- The Roses
- Smurfs
- O familie aproape perfectă
- Untitled Sony/Blumhouse Insidious
- Caught Stealing
- The Myth of Marakuda
- Egy százalék indián
- Sorry, Baby
- The Conjuring: Last Rites
- Everybody Loves Touda
- Etiologia unei crime
- Christy
- The Long Walk
- Sneaks
- Demon Slayer -Kimetsu no Yaiba- The Movie: Infinity Castle
- Downton Abbey: The Grand Finale
- Tata
- Dragoste fără cuvinte
- Goodbye My Friend
- The Blue Trail
Filme noi în SUA
- Red Sonja
- Grand Prix of Europe
- Starbright
- The Toxic Avenger
- Jessica Frost
- A Big Bold Beautiful Journey
- One Battle After Another
- Saw XI
- The Strangers: Chapter 2
- Tron: Ares
- The Black Phone 2
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- The Negotiation
- Predator: Badlands
- Now You See Me: Now You Don't
- Zootopia 2
- Wicked: For Good
- Five Nights at Freddy's 2
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Articole Terminator 2: Judgment Day