Articole Chronicle

(2012)

Cronici

Despre film

E cât se poate de real. Andrew, Matt și Steve sunt adolescenți cu care te poți identifica, fiecare cu o personalitate distinctă, confruntându-se cu provocări reale generate de viața la liceu, noi prietenii și explorarea noilor fațete ale vieții de zi cu zi. Sunt imperfecți, stângaci și puțin nechibzuiți. Tu poți fi oricare dintre ei.

Andrew, Matt și Steve au descoperit ceva care depășește capacitatea lor - sau a oricărui altcuiva - de înțelegere. Descoperirea lor le aduce capacități telekinetice; în limbaj comun, au superputeri.

Acum au puterea de a face aproape orice. Pot muta obiecte doar cu gândul, pot zdrobi mașini doar cu puterea voinței. Au învățat să zboare... îndeplinirea celei mai mari dorințe. Apoi, lucrurile iau o întorsătură nefastă.

Tu ce ai face dacă ai fi în locul lor? Ce ai putea face?

Acestea sunt întrebările pe care ridică CHRONICLE, un nou film cum nu ați mai văzut până acum. E un film cu supereroi, dar nu un adevărat film cu supereroi. La suprafață face parte din relativ noul sub-gen de "material găsit" sau filme "P-O-V" (Point of View - adica punctul de vedere al protagonistului), încă este o răsturnare a convențiilor. Este incitant, dar te poți identifica cu el; este plin de filmări inovatoare și efecte vizuale, dar rămâne ancorat în realitate.

Deci, ce ai face dacă, brusc, ai dobândi capacități care depășesc puterea de înțelegere? Ai îmbrăca un costum special, ai zbura și te-ai bate cu răufăcătorii? Dacă ai fi adolescent, cel mai probabil răspuns ar fi: s-o crezi tu. Te-ai distra cu puterile, ai face glume și poate că te-ai răzbuna pe cei care ți-au făcut rău. Poate că aceste puteri ți-ar scoate în evidență calitățile mai puțin nobile. Sau mai rău.

"În majoritatea poveștilor, superputerile se aplică, în general, binelui și răului, dar în realitate se aplică după necesitate," declară Josh Trank, care debutează ca regizor și care a scris scenariul împreună cu Max Landis. "Și când este adolescent, necesitatea înseamnă să fii tu mulțumit. Vrei să râzi și să te simți bine cu aceste puteri."

Trank s-a hotărât ca filmul CHRONICLE să nu fie redat "din perspectiva tatălui". Povestea e bine legată; nu este un film de fantezie sau altceva asemănător; e o poveste despre tineri. Este vorba despre tineri reali, și nu caricaturi de tineri. Viețile lor nu sunt deloc perfecte. Intrăm în lumea lor și descoperim cu ce se confruntă cu mult timp înainte să se întâmple ceva extraordinar. Când băieții dobândesc puterile, acest element se întrepătrunde atât de adânc cu povestea, încât filmul explorează modul în care aceștia se adaptează acestor puteri."
Completează Max Landis, care a scris scenariul pe baza poveștii pe care a scris-o împreună cu Trank: "CHRONICLE va oferi publicului o experiență incredibilă, în urma căreia vor ieși din cinematografe gândindu-se că ar fi făcut exact aceleași lucruri dacă ar fi avut puteri telekinetice."

Producătorul John Davis remarcă faptul că filmul CHRONICLE nu este un "șablon", și acoperă nevoia de povești îndrăznețe, non-tradiționale care au succes la publicul de azi. "E proaspăt și diferit," declară Davis, care l-a cunoscut pe scenaristul Landis de când acesta era copil. "CHRONICLE reprezintă o viziune unică ce a rămas intactă din momentul în care Josh și Max au discutat prima oară conceptul. Se folosește de concepte familiare, precum filmele cu supereroi și filmele din "materiale găsite" și le duce în direcții noi."

Titlul însuși vorbește despre obsesia noastră pentru consemnarea evenimentelor, prin rețelele sociale sau chiar prin filmarea vieților noastre, pur și simplu pentru că avem mijloacele de a face acest lucru. "Trăim într-o lume în care poți filma orice dorești, oricând," declară Trank. "Această generație emană estetică. Liceeni de azi sunt cei mai fotografiați oameni din istorie. Aproape oricine are o cameră de fotografiat sub o formă sau alta, și încarcă imagini la câteva secunde pe paginile de internet ale rețelelor de socializare. Astfel că vedem tot mai multe filme inspirate de acest nou stil de filmare."

Trank, al cărui scurtmetraj experimental "Stabbing at Leia's 22nd Birthday" a produs senzații pe internet, însumând peste zece milioane de vizualizări, folosește foarte mult de această nouă estetică nou stil, exploatându-i potențialul și impactul. "Munca lui Josh la CHRONICLE reprezintă noul pas către acest tip de poveste," declară producătorul Adam Schroeder. "Am văzut filme care au folosit foarte mult perspectiva unei anumite persoane și camere de filmat mobile, dar niciodată în modul în care am folosit noi camerele aici. Camera e mai mult decât un aparat care ajută la spunerea poveștii; este un personaj sau o prelungire a personajului nostru principal."

Cea mai mare parte a filmului este povestită din perspectiva lui Andrew, un tânăr tulburat dar creativ cu ochiul format pentru filmare și o cameră HD de bună calitate. "Astfel, CHRONICLE nu este chiar un film tradițional din "materiale găsite", declară Trank, referindu-se la filmele cu aspect nefinisat realizate cu "camera în mișcare". "Noi am vrut să iasă un film foarte controlat, profund, văzut prin ochii unui tânăr talentat. Există o inteligență în spatele modului în care Andrew mânuiește camera și filmează evenimente tot mai incredibile."

Noile capacități telekinetice ale lui Andrew adaugă o dimensiune neașteptată capacităților sale de mânuire a camerei, care conferă filmului CHRONICLE un aspect și o textură unice. "Andrew începe să acționeze camera telekinetic, ceea ce îi deschide întreaga lume," explică Trank. "Într-un fel, camera sa este anexată creierului său, și o poate face să plutească, să zboare și să filmeze acțiunea în mod unic. La jumătatea filmului, îți dai seama că te uiți la ceva ce nu ai mai văzut, iar în ultimele 15 minute devine o nebunie. Evoluează constant, de la intim și concret la epic și neașteptat."

Pe măsură ce filmul se deschide, se dovedește că Andrew este un adolescent introvertit, stângaci din punct de vedere social, care chiar înainte de a dobândi capacități telekinetice, pare legat de camera sa. Este singurul lucru de care este legat Andrew. "Este puștiul 'ciudat' pe care toți din școală par să-l cunoască, dar îl ignoră sau chiar îl agresează," declară Trank.
Andrew evoluează de la nesiguranța adolescenței la narcisism extrem, într-un mod care i se poate întâmpla oricui s-ar afla în situația sa extraordinară. Iată ce declară Dane DeHaan, care îl întruchipează pe Andrew: "Când ți se dă puterea maximă și dacă trăiești ceva ce nimeni nu a mai trăit, apare un complex de zeu."

"Andrew este un singuratic, dar este creativ din punct de vedere vizual," adaugă Trank. "Tovarășa sa nelipsită - camera digitală - nu este doar un mijloc de a spune povestea. Modul în care aceasta se mișcă și ceea ce vede Andrew prin ea ne spune multe despre acesta."

În aproape tot filmul, Andrew este "simțit" ca figura nevăzută din spatele camerei, astfel încât era foarte important să distribuim în acest rol un actor cu o prezență destul de puternică, ce se poate simți chiar și când acesta nu se vede. DeHaan, un renumit actor de teatru, avea caracteristicile necesare pentru a întruchipa rolul. "Și Dane este un actor natural, ceea ce era important, deoarece am dorit ca personajul și acțiunile sale să pară reale," declară Adam Schroeder.

"Am fost foarte entuziasmat de filmul CHRONICLE, deoarece dă o senzație de nou și diferit," declară DeHaan. "Este credibil, deși prin actul trei prezintă niște lucruri incredibile."
Perspectiva lui Andrew - el se află în spatele camerei, filmând tot ce vede - i-a permis lui DeHaan să preia "sarcini" suplimentare, în spatele camerei, și să joace ca și cum ar fi mânuit într-adevăr camera. În același timp, regizorul de imagine al filmului CHRONICLE, Matthew Jensen, și operatorii care au lucrat la film au trebuit să gândească precum actori.

Pentru a reda perspectiva lui Andrew, echipa de operatori a trebuit să se "dezvețe" de capacitățile lor dobândite în timp. Jensen a lucrat adesea pe deasupra umărului lui DeHaan, pentru a crea iluzia că personajul își filmează propria experiență, când, de fapt, echipamentele erau acționate de profesioniști.

Trank le-a dat lui Jensen și echipei sale libertatea de a crea noi idei, noi mecanisme și instalații, și de a crea moduri ingenioase de a suspenda camera pentru a obține stilul "telekinetic" în mișcare. Rezultatul este impresionant: imagini grațioase și subtile care redau puterile personajului. "Josh a fost atât de minuțios, încât a desenat fiecare mișcare a camerei," declară Jensen. "Până la sfârșitul filmului camera zboară pe străzile din Seattle [unde se desfășoară acțiunea]. Camera are o libertate și o flexibilitate uimitoare care oglindesc puterile tot mai mari pe care le dobândesc protagoniștii noștri pe măsură ce acțiunea avansează."

Ceilalți doi membri ai trioului de liceeni cu puteri noi sunt vărul lui Andrew, Matt (interpretat de Alex Russell), și regele campusului, Steve (Michael B. Jordan). La începutul poveștii, Matt este un adolescent cinic, atotștiutor, șmecher. Dar, ca și ceilalți doi colegi, Matt suferă schimbări radicale după întâlnirea cu o forță misterioasă care îi conferă puteri incredibile.

Actorul australian Alex Russell declară despre întruchiparea liceanului american get-beget: "La acest proiect m-a atras conceptul, care era atât de supranatural; este vorba despre adolescenți cu superputeri, dar, în același timp, este ancorat în realitate. Matt este complet diferit de Andrew și Steve - nu ar putea fi niciodată prieteni în situații 'normale' - dar devin foarte buni prieteni datorită experienței comune."

Michael B. Jordan, care era o apariție frecventă în cadrul show-ului "Friday Night Lights" și a jucat în filmul istoric "Red Tails" al lui George Lucas, îl întruchipează pe Steve, care, declară actorul, "este exact cum și-ar dori să fie orice adolescent. Este cel mai popular elev, un atlet de vârf, și mai are puțin până să devină președintele liceului. Intră în viața lui Andrew ca un înger păzitor, trăgându-l pe scena socială a școlii, iar Andrew începe să se simtă bine în pielea lui."

Din distribuție mai fac parte veteranul Michael Kelly, care îl întruchipează pe tatăl lui Andrew, Richard, un pompier fără loc de muncă, ale cărui eșecuri ca părinte îl afectează pe fiul său la fel de mult ca noile puteri pe care le-a dobândit; și Ashley Hinshaw, în rolul prietenei lui Matt, Casey, care îi descoperă secretul lui Matt când se trezește în mijlocul unei incredibile bătălii aeriene.

Sinopsis Despre producție
jinglebells