Articole Cendres et sang

(2009)

Cenușă și sânge

Interviu cu Fanny Ardant

Cum a luat naștere acest proiect de regie de film?

A început cu dorința de a spune o poveste, această poveste.
Apoi rotițele au fost puse în mișcare. Subvenția de venituri din bilete în avans mi-a fost de mare ajutor pentru a crede mai mult în mine.
Și apoi a apărut Paulo Branco! S-a îmbarcat în această aventură fără să se teamă de lipsa mea de experiență. Și Claude Berri a avut un rol important în ceea ce privește obținerea finanțărilor, alături de Gerard Depardieu și Micheline Rozan...

Povestiți-ne despre prima dumneavoastră zi de filmare ca regizoare...

În prima zi, îmi amintesc că am filmat scena de pe mal dintre Pashko (Abraham Belaga) și Ilaria (Madalina Constantin). Am sosit pe câmpie cât încă era ceața de dimineața. Nu mai era nimeni în apropiere și am petrecut mult timp pe malul râului, recitind replicile personajelor. Deodată, când m-am întors, am văzut camioane, remorci, cai, corturi, mașini, o lume întreagă așteptând. Și am început.

Cum v-ați înțeles cu echipa?

Cu toții m-au protejat, sprijinit și sfătuit. Îmi plăcea când primeam întrebări de la Gerard de Battista. Și Pierre Tucat, inginerul de sunet, m-a învățat multe despre răbdare, despre cum să ascult și despre atenția la detalii.

Cum l-ați întâlnit pe Gerard de Battista, directorul de imagine?

Îl cunoșteam deja pentru că lucrase la filmul lui Claude Lelouch Roman de Gare, care îmi plăcuse mult. Apoi am văzut filmul lui Claude Miller, Un secret, la care lucrase de asemenea și care mi s-a părut foarte interesant.
Am plecat din Franța cu o echipă foarte mică: inginerul de sunet, Gerard pentru încadrare și pentru lumini, persoana care se ocupa de focalizare și Marion Pin, supraveghetoarea scenariului, care a lucrat de asemenea la filmul lui Lelouch. Ni s-a alăturat Isabel Branco, o scenografă și costumieră pentru care nimic nu este imposibil și care a găsit mereu soluții în cele mai dificile situații.

Multe dintre personaje au câte un handicap (Mira este surdă, una dintre surori șchioapătă, Louppos are o cicatrice pe gât)...

Istoria violenței este scrisă într-o cicatrice. Violența nu este doar o chestiune fizică. Tot ce câștigăm sau pierdem este adesea rezultatul violenței, o violență la care suntem supuși. Spunând această poveste, am dorit să vorbesc despre urmele ce pot fi lăsate de violență, despre terorizarea altora, despre umilire...

Vă gândiți deja la un alt scenariu?

Îmi place să mi se spună povești, deci cred că următorul scenariu va fi cu siguranță rezultatul unei povești pe care o aflu. Nu mă uit la televizor, nu citesc ziarele așa că noutățile ajung la mine mereu prin intermediul altcuiva.