Poze (29)
Toate pozele »Biografie
Walton Goggins nu s-a născut într-o familie de artiști. A fost educat de mai multe femei în cadrul unei ferme din Georgia. Își descoperă pasiunea pentru actorie prin intermediul unchiului și al mătușii sale, ambii comedieni la teatru. La vârsta de 14 ani se întâlnește cu o directoare de casting locală pentru a-i vorbi despre dorința sa de a deveni actor, cerându-i să îl ia sub aripa sa protectoare. După ce a apărut în mai multe producții fara greutate, începând cu vâsta de 19...
mai multWalton Goggins nu s-a născut într-o familie de artiști. A fost educat de mai multe femei în cadrul unei ferme din Georgia. Își descoperă pasiunea pentru actorie prin intermediul unchiului și al mătușii sale, ambii comedieni la teatru. La vârsta de 14 ani se întâlnește cu o directoare de casting locală pentru a-i vorbi despre dorința sa de a deveni actor, cerându-i să îl ia sub aripa sa protectoare. După ce a apărut în mai multe producții fara greutate, începând cu vâsta de 19 ani pleacă la Los Angeles unde apare pentru prim dată în anul 1989 în serialul In the heat of the night. Din acel moment primește peste 25 de roluri mici în filme și seriale înainte a apărea în filmul The Crow - Salvation. După al doilea rol din Red Dirt, își formează propria sa companie de producție alături de actorul Ray McKinnon cu care va primi Oscarul pentru cel mai bun scurt metraj în anul 2011 cu filmul The Accountant. Un an mai târziu se va face remarcat în rolul detectivului Shane Vendrell din The Shield. Mai poate fi remarcat într-o mulțime de alte roluri impresionante: un prizonier în Predators, un deputat înspăimântat în Lincoln, un soldat periculos în American ultra sau Django Unchained. Cel mai bun rol este cel din serialul Justified. În anul 2016 va putea fi admirat în filmele The hateful eight sau Mojave, unde va juca alături de Clint Eastwood, care își va căuta soția în plin război civil.
- George & Tammy (2022) - Earl 'Peanutt' Montgomery Trailer
- The Last Days of Ptolemy Grey (2022) - dr. Rubin Trailer
- Invincible (2021) - Cecil Stedman Trailer
- Spirit Untamed / Spirit neîmblânzit (2021) - Hendricks (voce) Trailer
- Fatman / Moşul cel gras (2020) - Skinny Man
- Words on Bathroom Walls / Cuvinte pe zidurile băii (2020) - Paul Trailer
- The Righteous Gemstones / Familia Gemstone (2019) - Baby Billy Freeman Trailer
- Them That Follow / Cei care urmează (2019) - Lemuel
- Ant-Man and the Wasp / Omul Furnică şi Viespea (2018) - Sonny Burch Trailer
- Deep State (2018) - Nathan Miller
- Maze Runner: The Death Cure / Labirintul: Tratament letal (2018) - Lawrence Trailer
- Tomb Raider / Tomb Raider Începutul (2018) - Mathias Vogel Trailer
- Six / Șase (2017) - Richard 'RIP' Taggart (8 episodes, 2017) Trailer
- Six (2017) - Richard 'RIP' Taggart (8 episodes, 2016-2017)
- Three Christs (2017) - Leon
- Vice Principals / Directori adjuncți (2016) - Lee Russell (18 episodes, 2016-2017) Trailer
- American Ultra / American Ultra: Agent descoperit (2015) - Laugher Trailer
- Diablo (2015) - Ezra Trailer
- Mojave (2015) Trailer
- The Hateful Eight / Cei 8 odioși (2015) - şeriful Chris Mannix Trailer
- Desiree (2014) - Blanc
- G.I. Joe: Retaliation / G.I. Joe: Represalii (2013) - Warden Nigel James Trailer
- Machete Kills / Machete: Ucigaș meseriaș (2013) - El Cameleón 1 (as Walt Goggins) Trailer
- Officer Down (2013) - Angel / detectivul Logue Trailer
- Django Unchained / Django dezlănțuit (2012) - Billy Crash Trailer
- Lincoln (2012) - Wells A. Hutchins Trailer
- Vanessa & Jan (2012) - Ed
- Cowboys & Aliens / Cowboys & Extratereștri (2011) - Hunt Trailer
- Straw Dogs / Țapi ispășitori (2011) - Daniel Niles Trailer
- Justified / Lege și dreptate (2010) - Boyd Crowder
- Predators (2010) - Stans Trailer
- Damage / Proscrisul (2009) - Reno Trailer
- That Evening Sun / Soarele în asfințit (2009) - Paul Meecham
- Miracle at St. Anna / Miracolul de la Sf. Ana (2008) - Captain Nokes Trailer
- Winged Creatures / Fragmente (2008) - Zack Trailer
- Randy and the Mob (2007) Trailer
- The Architect / Arhitectul (2006) - Joe
- Criminal Minds / Minți criminale (2005) - John Cooley (1 episode, 2009)
- The World's Fastest Indian / Cel mai rapid motor din lume (2005) - Marty Trailer
- Chrystal (2004) - Larry
- 4 Selections from Plimpton County's Tuff Truck Jamboree (2003) - Narl
- Apple Jack (2003) - Moe Danyou
- House of 1000 Corpses / Casa celor o mie de cadavre (2003) - Steve Naish Trailer
- Beyond the Prairie, Part 2: The True Story of Laura Ingalls Wilder / Dincolo de preerie 2: Adevarata poveste a Laurei Ingalls Wilder continua (2002) - Almanzo Wilder
- CSI: Miami (2002) - Sean Echols (1 episode, 2009)
- The 74th Annual Academy Awards (2002)
- The Bourne Identity / Identitatea lui Bourne (2002) - Research Tech Trailer
- The Shield / Lege și fărădelege (2002) - Shane Vendrell
- Daddy and Them / Tata și restul (2001) - Tommy Christian
- Joy Ride / Glumă mortală (2001)
- Murder, She Wrote: The Last Free Man / Verdict: Crima! - Ultimul om liber (2001) - Billy weber
- The Accountant (2001) - Tommy O'Dell
- Beyond the Prairie: The True Story of Laura Ingalls Wilder / Dincolo de preerie - Adevărata poveste a Laurei Ingalls Wilder (2000) - Almanzo Wilder
- CSI: Crime Scene Investigation / CSI - Crime și Investigații (2000) - Marlon Frost (1 episode, 2007)
- Red Dirt (2000) - Lee Todd
- Shanghai Noon / Cowboy Shaolin (2000) - Wallace Trailer
- The Crow: Salvation / Corbul: Mantuirea (2000) - Stan Robbers Trailer
- Wayward Son (1999)
- Major League: Back to the Minors / Indienii din Cleveland: Întoarcerea (1998) - Billy 'Downtown' Anderson
- Painted Hero (1997) - Roddy
- Switchback / Urmarirea (1997) - Bud
- The Apostle / Apostolul (1997) - Sam Trailer
- Humanoids from the Deep / Monstrii din adancuri (1996) - Rod
- The Cherokee Kid / Cherokee Kid (1996) - Jim Bob, Carver Gang
- The Sentinel / Pericol iminent (1996) - Mick (1 episode, 1996)
- JAG / Justiție militară (1995) - Communications Officer (1 episode, 1995) Trailer
- The Next Karate Kid / Un alt Karate Kid (1994) - Charlie
- For Love and Glory (1993) - Buck
- NYPD Blue / NYPD Blue - Viata de politist (1993) - Terry (1 episode, 1998)
- Forever Young / Pururea tânăr (1992) - Gate MP
- Mr. Saturday Night / Domnul Comedie (1992) - Shaky kid
- Renegade / Renegatul (1992) - Lance McBride
- Stay the Night (1992) - Wayne Seagrove
- "I'll Fly Away" (1991) - Langley (1 episode, 1993)
- Beverly Hills 90210 (1990) - Mike Muchin (1 episode, 1992)
- Murder in Mississippi (1990) - Lyle
- In the Heat of the Night (1988) - Darrell (3 episodes, 1989-1992)
Filmografie - producător
- Deep State (2018)
- That Evening Sun / Soarele în asfințit (2009)
Filmografie - el însuşi / ea însăşi
- Speechless (2008) - Himself
- Under the Skin (2005) - Detective Shane Vendrell
Filmografie - mulţumiri
- Argo (2006)
-
listă cu 991 actori, creată de Vegetarian pe 20 Decembrie 2011
-
listă cu 176 actori, creată de FoxHound pe 9 Decembrie 2010
-
listă cu 155 actori, creată de Theodor2011 pe 16 Martie 2013
Despre Walton Goggins
-
2023: cele mai aşteptate seriale noi (III)
-
Predator se întoarce. Iată captivantul trailer pentru noul film Prey!
-
„Alicia Vikander este cel mai bun lucru din noul film Tomb Raider”, spun criticii
-
Alicia Vikander, despre Tomb Raider: „Mi-a plăcut că filmul a fost gândit ca o poveste de origine"
-
Alicia Vikander şi-a transformat corpul într-un pachet de muşchi pentru Tomb Raider
Vezi toate articolele »
A colaborat cu
Urmăreşte-ne
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Filme 2022
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2023
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Angelina Jolie
- Christina Applegate
- Leonardo DiCaprio
- Cary Grant
- Keanu Reeves
- Ray Stevenson
- Născuţi azi
Trailere filme
- Richard the Stork and the...
- L'ultima notte di Amore
- Godzilla x Kong: The New Empire
- The Flood
- Mother, May I?
- Barbie
- Ziggy Stardust 50th Anniversary
Filme populare
- Oldboy
- Avatar: The Way of Water
- Taximetriști
- John Wick: Chapter 4
- Everything Everywhere All at Once
- A Man Called Otto
- Puss in Boots: The Last Wish
- The Banshees of Inisherin
- Babylon
- Man of God
- Guardians of the Galaxy Vol. 3
- Plane
- Ant-Man and the Wasp: Quantumania
- Dungeons & Dragons: Honor Among Thieves
- The Pope's Exorcist
- M3GAN
- Creed III
Premiere cinema
În curând la cinema
- The Boogeyman
- Spider-Man: Across the Spider-Verse
- Saint Omer
- Kandahar
- Din mintea copiilor
- Transformers: Rise of the Beasts
- Titian. The Empire of Color
- Elemental
- The Flash
- No Hard Feelings
- L'ultima notte di Amore
- Richard the Stork and the Mystery of the Great Jewel
- Indiana Jones and the Dial of Destiny
- Ruby Gillman, Teenage Kraken
- Syk pike
- Rally Road Racers
- Roter Himmel
- Insidious: The Red Door
- Mission: Impossible - Dead Reckoning, Part One
- Barbie
- Oppenheimer
- Kompromat
- Falcon Lake
- Un rescate de huevitos
- Haunted Mansion
- Meg 2: The Trench
- Cobweb
- L'ombra di Caravaggio
- Gran Turismo
Filme noi în SUA
- Harold and the Purple Crayon
- Jeepers Creepers 3: Cathedral
- Sherlock Holmes 3
- Black Hole
- Avatar 3
- The Humbling
- The Story of Bonnie and Clyde
- Paranormal Activity: The Ghost Dimension
- Max Steel
- Avatar 4
- 2047 - Sights of Death
- 3 Mile Limit
- In the Garden of Beasts
- Hope Lost
- The Sound and the Fury
- Healing
- Michael: The Last Photo Shoots

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Walton Goggins
Părerea ta
Spune-ţi părereaBun!
Spune-ţi părerea despre Walton Goggins
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.