Predator se întoarce. Iată captivantul trailer pentru noul film Prey!

de Gloria Sauciuc în 8 Iun 2022
„Ei vânează pentru a trăi, el trăiește pentru a vâna”

Anul 1987 aducea pe marile ecrane una dintre cele mai interesante concepţii SF: aceea a unei fiinţe extrem de agresive şi redutabile, cu tot sistemul biologic adaptat anihilării: Predatorul. La trei decenii distanță și mai multe filme în franciza slasher SF, cinefilii au ocazia să reintre în acest univers, urmărind trailerul filmului Prey, cea mai nouă completare a seriei de producții Predator.

Funcționând ca un prequel, producția marca Hulu are o premisă cât se poate de interesantă, cel puțin așa cum o putem deduce din trailer. Dacă un Predator obișnuit să vâneze din plăcere alege să vină pe pământ pentru acest sport sângeros? Dar dacă, odată ajuns pe Pământ, acest extraterestru aproape invincibil, cu un arsenal de arme extrem de evoluate, va avea un oponent neașteptat și, chiar, improbabil... în persoana unei fete? Trailerul este înțesat cu acțiune și chiar dezvăluie aspectul Predatorului.

Acțiunea din noul film este plasată cu 300 de ani în urmă, în comunitatea comanșă, acolo unde tânăra Naru, crescută în umbra legendarilor luptători din Marile Câmpii Centrale, ajunge să dea dovadă de curaj și abilități extraordinare de luptă.

Distribuția este alcătuită exclusiv din amerindieni, scrie ign.com. Prey este regizat de către Dan Trachtenberg. Producția Hulu va fi disponibilă din 5 august pe mai multe platforme de streaming, inclusiv Disney+, mai scrie publicația mai sus menționată.

O istorie a Predatorilor

Cele patru filme din seria Predator au încasat pe plan global 443 de milioane dolari, John Davis semnând producția fiecăruia dintre cele patru.

Primul film al seriei Predator a avut premiera în 1987, cu regia semnată de către John McTiernan. Arnold Schwarzenegger, Carl Weathers și Jesse Ventura joacă rolurile unor membri ai comandourilor militare ce încearcă să salveze ostatici undeva în junglele Americii Centrale, dar devin țintele unui înfricoșător extraterestru, jucat de Kevin Peter Hall.

Regizorul Stephen Hopkins semna, în 1990, regia lui Predator 2, în care jucau Danny Glover, Ruben Blades, Gary Busey, Maria Conchita Alonso și Bill Paxton alături de Hall, care îmbrăca din nou costumul de Predator într-o poveste plasată un deceniu după aceea din primul film.

Personajul Predator era, mai apoi, din nou pe afișul cross-over-ului Alien vs. Predator semnat de studiourile Fox în 2004 și a sequel-ului din 2007 Alien vs. Predator - Requiem.

Predators, filmul din 2010, era despre un grup de mercenari și de asasini care se trezeau răpiți și transportați pe o altă planetă, în jungla căreia trebuiau să lupte cu superprădători. Regia era semnată de către Nimród Antal, iar din distribuție făceau parte Adrien Brody, Topher Grace, Alice Braga, Walton Goggins și Laurence Fishburne.

Cel de-al patrulea film, The Predator, a avut premiera în 2018 și regia semnată de către Shane Black, care în originalul din 1987 juca rolul unuia dintre membrii echipei de comando. Black a regizat după un scenariu scris împreună cu Fred Dekker despre un grup de soldați și un om de știință, care își unesc eforturile pentru lupta cu o pereche de Predatori. Din distribuție făceau parte Boyd Holbrook, Trevante Rhodes, Jacob Tremblay, Keegan-Michael Key, Olivia Munn, Alfie Allen, Thomas Jane, Augusto Aguilera, Jake Busey și Yvonne Strahovski.

Exploreaza subiecte similare:

predator, Prey, John McTiernan, Arnold Schwarzenegger, Carl Weathers, Jesse Ventura, Kevin Peter Hall, Stephen Hopkins, Predator 2, Danny Glover, Rubén Blades, Gary Busey, Maria Conchita Alonso, Bill Paxton, Aliens vs. Predator 2: Requiem, predators, Nimród Antal, Adrien Brody, Topher Grace, Alice Braga, Walton Goggins, Laurence Fishburne, The Predator, Boyd Holbrook, Trevante Rhodes, Jacob Tremblay, Keegan-Michael Key, Olivia Munn, Alfie Allen, Thomas Jane, Augusto Aguilera, Jake Busey, Yvonne Strahovski

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells