04.11.2010
Proaspăt ieşiţi din mega-succesul financiar Marea mahmureală (în Statele Unite este cea mai de succes comedie cu ratingul R din istorie), regizorul Todd Phillips şi actorul Zach Galifianakis (plus un bulldog francez) l-au cooptat pe Robert Downey Jr. şi-au pus-o de o Marea mahmureală 1.5 (asta până la continuarea cu premiera la anul în iunie). Practic avem aceeaşi reţetă, doar că simplificată: două personaje pitoreşti şi drumul mare, căci unul dintre ele trebuie să ajungă la Los Angeles, la soţia sa care urmează să nască.Downey Jr. şi Galifianakis sunt la înălţime, iar Phillips (împreună cu alţi vreo trei scenarişti) le scoate în faţă o mulţime de aventuri, dar e ceva ce lipseşte din această aventură. Pe la jumătatea filmului îţi şi dai seama ce: nu-ţi pasă absolut deloc nici de ultra-org...Taguri: Due Date, Michelle Monaghan, Jamie Foxx, Juliette Lewis, Todd Phillips, Zach Galifianakis, Robert Downey Jr., The Hangover
22.10.2010
Deşi anunţam zilele trecute că Mel Gibson a fost invitat să apară în sequel-ul The Hangover 2, se pare că acest lucru nu se va mai întâmpla. The Hollywood Reporter relatează că viitoarea apariţie în film a lui Gibson i-ar nemulţumi pe actorii ce fac parte din distribuţie.Warner Bros. i-a dat mână liberă regizorului şi producătorului Todd Phillips, care deţine practic franciza, şi acesta ar fi putut practic lua orice decizie în legătură cu actorii distribuiţi în film. Nemulţumirea actorilor a fost însă mai puternică decât voinţa regizorului, iar acesta a fost forţat de studio să vină cu o declaraţie de presă. „Cred că Mel ar fi fost nemaipomenit şi am avut susţinere totală din partea lui Jeff Robinov şi a echipei sale. Dar îmi dau seama că realizarea unui film este o muncă de echipă şi deci...Taguri: actor, How I Spent My Summer Vacation, Jodie Foster, The Beaver, Zach Galifianakis, Todd Phillips, The Hangover 2, Mel Gibson
14.10.2010
Cei de la Vanity Fair reuşesc de fiecare dată să vină cu o idee de pictorial în stare să-i facă pe fani să stea la coadă pentru un exemplar, iar cea mai recentă sursă de "inspiraţie" este Zach Galifianakis, dolofanul actor transformat într-o celebritate de comedia Marea mahmureală.Sincronizarea dintre apariţia pictorialului şi premiera noului film al lui Galifianakis, programată pe 5 noiembrie (şi în Statele Unite, şi în România) probabil nu este întâmplătoare, în Due Date/Sorocul actorul interpretând un partener de călătorie extrem de enervant, băgăreţ şi efeminat pentru mai cunoscutul Robert Downey Jr.Poţi vedea în cele cinci fotografii de mai jos cum răsare actorul din spuma mării, într-o galerie omagiu la celebrele ţinute ale lui Brigitte Bardot sau Sophia Loren, pozate asemănător pe p...Taguri: Adam Sandler, Due Date, Robert Downey Jr., Zach Galifianakis, actor
22.06.2010
DreamWorks Animation a lansat site-ul oficial al filmului de animaţie Puss in Boots şi, totodată, a dezvăluit şi prima imagine cu personajul principal feminin, Kitty. Cea care va asigura vocea pentru acest personaj este Salma Hayek.Puss in Boots va aduce pe marile ecrane unul dintre cele mai iubite personaje din seria Shrek.Va spune povestea amuzantă a aventurilor lui Puss (Antonio Banderas), alături de Humpty Dumpty (Zach Galifianakis) şi Kitty (Salma Hayek). Misiunea lor: furtul celebrei gâşte cu ouă de aurPuss in Boots va fi lansat în cinematografele americane pe 4 noiembrie 2011....Taguri: Zach Galifianakis, Antonio Banderas, Salma Hayek, Kitty, Puss in Boots, DreamWorks Animation, animatie
31.03.2010
Marea mahmureală 2 a fost anunţat încă dinainte ca primul film să apară pe marile ecrane, dar drumul spre începutul filmărilor nu a fost deloc uşor. De-abia acum cei trei actori principali au semnat contractele pentru a apărea în continuare, iar motivul, ai ghicit, sunt banii.Nu mai puţin de o jumătate de an au durat negocierile, iar cei trei actori vor încasa, se pare, nu mai puţin de cinci milioane de dolari fiecare pentru efortul lor. Sau 4 la sută din încasările din cinematografe ale filmului, dacă acest procent este mai mare de cinci milioane USD. Reuşita pentru Bradley Cooper, Zach Galifianakis şi Ed Helms (sau pentru managerii lor) este ieşită din comun, mai ales că cei trei actori au fost plătiţi un milion de dolari ÎMPREUNĂ pentru a apărea în primul film.Şi regizorul Todd Phillips...Taguri: Ed Helms, Zach Galifianakis, Bradley Cooper, continuare, comedie
26.03.2010
Iron Man 2 se lansează în toată lumea la sfârşitul lui aprilie, dar Robert Downey Jr. nu este preocupat de acest eveniment care-l va purta pe tot globul, ci de filmările pentru Iron Man 3.La un eveniment de promovare pentru comedia Due Date (premiera în ţară pe 5 noiembrie), cei de la AP i-au întrebat pe Robert Downey Jr. şi Zach Galifianakis (dacă ai văzut Marea mahmureală ştii despre cine vorbim) de următoarele lor proiecte, iar Downey Jr. a spus că se pregăteşte din greu pentru filmările la cel de-al treilea film cu Omul de oţel.În acest moment nu prea se ştie despre ce ar fi sfârşitul trilogiei, dar nici n-ar trebui să ne lansăm în supoziţii având în vedere că încă nu am văzut cum se luptă Iron Man, ajutat de War Machine, cu periculosul Whiplash interpretat de Mickey Rourke. Al treile...Taguri: iron man 2, Mickey Rourke, Jon Favreau, Zach Galifianakis, Robert Downey Jr., supereroi, marvel
05.02.2010
(500) Days of Summer, Julianne Moore şi filmul de animaţie Ponyo sunt doar trei dintre marii absenţi de pe lista nominalizărilor la Oscar 2010.Vă prezentăm astăzi o listă a nedreptăţiţilor ediţiei de anul acesta a premiilor Academiei Americane de Film, alcătuită în urma articolelor apărute în presa internaţională.
Vom începe cu (500) Days of Summer, una dintre cele mai bune comedii romantice ale anului, regizată de Marc Webb. Filmul a fost complet ignorat de Academie şi nu se regăseşte la absolut nicio categorie, deşi ar fi meritat să apară măcar la categoria Cel mai bun scenariu. Cu atât mai mult cu cât a fost deja nominalizat la premiile oferite de scenariştii americani pentru Cel mai bun scenariu original. De asemenea, prestaţia lui Joseph Gordon-Levitt a fost foarte apreciată, dar şi ...Taguri: Inglourious Basterds, Christoph Waltz, An Education, Alfred Molina, Chaplin, Tropic Thunder, sherlock holmes, Robert Downey Jr., The Young Victoria, Emily Blunt
17.01.2010
Zece pelicule intră anul acesta în competiţia pentru două Globuri de Aur. Filmele au fost împărţite în două categorii: dramă şi comedie/muzical.Multe dintre filmele nominalizate anul acesta au avut mare succes la public şi au înregistrat încasări uriaşe: Avatar sau The Hangover.Vă prezentăm mai jos cele zece lungmetraje selectate de cei 85 de membri ai Asociaţiei Presei Străine de la HollywoodCEL MAI BUN FILM - DRAMĂAvatarRegizat de James Cameron, filmul ne poartă 200 de ani în viitor. Jake este un veteran de război paralizat care este adus împreună cu alţi pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na'vi, o veche civilizaţie deloc încântată de oaspeţi. Jake şi semenii săi trebuie să lupte pentru a-şi găsi locul pe luxurianta Pandora şi între timp tânărul se în...Taguri: Zoe Saldana, Zach Galifianakis, Up in the Air, Todd Phillips, The Hurt Locker, The Hangover, Sophia Loren, Sigourney Weaver, Sam Worthington, Rob Marshall
10.01.2010
Actorul Bradley Cooper este foarte încântat că se va face o continuare a comediei The Hangover, scrie Femalefirst.co.uk. Comedia, care i-a avut în distribuţie pe Cooper, Ed Helms şi Zach Galifianakis, a fost una dintre surprizele anului 2009. Filmul a avut încasări de 459 milioane de dolari."Chiar dacă nu este un scenariu bun, o să joc în film. O experienţă de genul acesta cu oameni alături de care te simţi bine este o raritate", a spus Cooper.În luna decembrie, Todd Phillips, scenaristul şi regizorul comediei, a declarat că are în plan o continuare pentru The Hangover şi că vrea să îl aducă pe celebrul jucător de golf Tiger Woods în distribuţie....Taguri: Zach Galifianakis, Todd Phillips, Tiger Woods, Ed Helms, Bradley Cooper, The Hangover, comedie
26.12.2009
Comedia The Hangover, distribuită de Warner Home Video, se află pe primele locuri în calasamentele vânzărilor şi închirierilor de DVD-uri din America, anunţă Hollywood Reporter. Comedia a reuşit să întreacă producţia celor de la Universal, Inglourious Basterds, şi filmul Walt Disney, G-Force.Lungmetrajul The Hangover îi are în dsitribuţie pe Ed Helms, Zach Galifianakis şi Bradley Cooper. Cu două zile înainte de nuntă, Doug şi trei prieteni ai lui merg până la Las Vegas pentru o binemeritată petrecere a burlacilor. După o noapte de pomină, din care nu-şi mai aduc aminte nimic, prietenii găsesc în baie un tigru, iar în şifonier un bebeluş de şase luni! Cu un Doug dat dispărut, cei trei vor fi nevoiţi să reia traseul din noaptea trecută pentru a-şi da seama ce s-a întâmplat şi pentru a-l face...Taguri: Zach Galifianakis, The Hangover, Inglourious Basterds, G-Force, Ed Helms, Bradley Cooper, The Hangover. vanzari, dvd
22.12.2009
Regizorul filmului The Hangover, Todd Phillips, vrea sã îl aducă în distribuţia continuării lungmetrajului pe celebrul jucător de golf Tiger Woods, scrie Femalefirst.co.uk. În primul film, o altă legendă din lumea sportului, Mike Tyson, a jucat propriul rol."Vom încerca să îl aducem pe Tiger Woods pentru cel de-al doilea film şi să îl ajutăm să îşi refacă imaginea", a spus Todd.The Hangover a fost una dintre surprizele anului. A avut încasări de 459 de milioane de dolari în întreaga lume.Cu două zile înainte de nuntă, Doug şi trei prieteni ai lui merg până la Las Vegas pentru o binemeritată petrecere a burlacilor. După o noapte de pomină, din care nu-şi mai aduc aminte nimic, prietenii găsesc în baie un tigru, iar în şifonier un bebeluş de şase luni. Din distribuţia filmului fac parte: Ed
...Taguri: Zach Galifianakis, Todd Phillips, mike tyson, Ed Helms, Bradley Cooper, The Hangover, Tiger Woods, golf
26.07.2009
Robert Downey Jr. va interpreta rolul unui viitor tătic în noua comedie Due Date, conform Empire. Personajul său va trebui să străbată în mare viteză Statele Unite pentru a asista la naşterea copilului său.Comedia va fi regizată de Todd Phillips, iar din distribuţie mai face parte şi Zach Galifianakis. El va fi însoţitorul personajului principal pe parcursul călătoriei.Zach Galifianakis şi Todd Philips au mai colaborat la recent-lansatul The Hangover care a înregistrat un mare succes.Filmările la Due Date ar urma să înceapă toamna aceasta şi în cinematografe ar urma să ajungă în vara anului 2010....Taguri: Zach Galifianakis, Todd Phillips, The Hangover, Robert Downey Jr.