Pe 25 august, Radu Jude lansa documentarul Ţara moartă, despre participarea României în primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial în tabăra Germaniei naziste, un episod greu de digerat din istoria noastră. O cronică a filmului, aici. Regizoarea Anca Damian (Muntele magic, Crulic - drumul spre dincolo) propunea, la mijlocul lunii septembrie, un studiu pe tema doliului calat pe o intrigă poliţistă în filmul Perfect sănătos. Pe 22 septembrie se lansa „Un pas în urma serafimilor”, povestea unei maturizări. Apoi, regizoarea Iulia Rugină alături de scenaristele Ana Agopian și Oana Răsuceanu lansau Breaking News, un film nu despre pericolele muncii de jurnalist de investigație, cum am fi inițial tentați să credem, ci un film despre o generație pierdută, pe care cameramanul care moare o portretizează. O generație care s-a bătut cu minerii și care a strigat „Zonă liberă de comunism!” în Piața Universității, o generație de la care ne-am fi așteptat să ajungă să conducă România... Pe 6 octombrie, Alexandru Solomon lansa documentarul „Ouăle lui Tarzan”, un studiu al cercetărilor pe maimuţe dar și al Abhaziei, paradis şi iad în acelaşi timp. Dan Chișu lansa pe 10 noiembrie Aniversarea, un film cu „o frescă a României de azi” (cronica filmului, aici). Hawaii, cu Dragoș Bucur, Cristina Flutur și Andi Vasluianu, rulează în premieră pe marile noastre ecrane iar Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, cu Șerban Pavlu protagonist, se pregătește să intre în cinematografe. Pe 1 decembrie va avea premiera filmul Marița, un road movie despre momentul desprinderii unui fiu de tată, iar din 8 decembrie vom avea pe ecrane comedia Ghinionistul.
Iată mai multe detalii despre ce ne-a plăcut la producțiile românești care au intrat deja pe marile ecrane sau urmează să se lanseze:
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, din 24 noiembrie în cinematografe
Parcursul moral al unui tată căruia lumea în care trăiește nu îi oferă șansa de a supraviețui decât pășind în ilegalitate
Prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo 2017, unde a obținut Premiul pentru Regie și Premiul pentru Cel mai bun actor- Șerban Pavlu, filmul Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor urmărește mai multe aspecte: un portret al relației familiale tată-fiică, o investigație despre copiii aflați în plasament, o radiografiei socială a vieții la munte în România, condiția precară a copiilor de la sate și, mai ales, parcursul moral al unui tată, căruia lumea în care trăiește nu îi oferă șansa de a supraviețui decât pășind în ilegalitate.
Personajul principal și fiica sa adoptivă, adolescentă, se pot lăuda cu o relație reușită tată-fiică: însă reușitele se opresc aici: toate relațiile cu lumea din jur sunt eșecuri. Soția bărbatului a murit, iar socrii îl învinuiesc pentru asta. Bărbatul se zbate în mizerie, deși încearcă să facă bani din tăiatul lemnelor și vânzând vaci. Ceilalți săteni, unii aparent binevoitori, alții alcoolici și violenți, luptă fiecare pentru sine și nu dovedesc nicio solidaritate. Și autoritățile, chiar dacă afișează o anumită complicitate (dezinteresată sau nu) lucrează împotriva personajului.
Am apreciat tonul neutru, nici laudativ și nici lipsit de orice speranță. Cinematograful românesc a căzut de obicei pradă clișeelor prezentând viața rurală, de cele mai multe ori exacerbând latura sordidă și lipsa oricărui orizont, cu unele excepții (Moromeții). Lumea lui Doru (Șerban Pavlu) este și ea sordidă, dar nu cu totul fără speranțe: drama lui are loc mai ales în contextul neșansei personale și poate a propriilor sale slăbiciuni. Satul lui de munte este sărac - dar nu unul dintre cele mai sărace din România. La fel de sincer cu spectatorii e regizorul și când vine vorba de personaj: Doru este un bărbat introvertit și mai degrabă apatic, trăsături care nu sunt calități într-o lume în care subzistența este asigurată doar de munca grea și doar în combinație cu diverse acțiuni mai mult sau mai puțin legale.
Trăsătura cea mai puternică (și cea mai pură) este iubirea de tată pentru Meda, și de aici frustrarea cea mai mare: imposibilitatea de a o ține în coninuare pe Meda, fetița pe care au avut-o, el și soția acum decedată, timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Aceasta este grija lui cea mai urgentă. Pe parcursul filmului, vedem cum posibilitatea unui câștig legal se năruie. Faptul că fetița va trebui ulterior să fie dată la liceu (tânăra învață bine), deci să o întrețină, probabil cu vreo 200-300 de euro pe lună, cum îi spune un vecin din sat, e un obiectiv la care încă nu se poate gândi.
Breaking News a avut premiera pe marile noastre ecrane pe 29 septembrie
Va avea o proiecție specială la Baia Mare pe 12 decembrie
Un film despre o generație pierdută, pe care cameramanul care moare o portretizează
După moartea tragică a operatorului său, jurnalistul Alex Mazilu (Andi Vasluianu) face un reportaj in memoriam despre viaţa acestuia. Alex pune laolaltă puzzle-ul existenţei lui, totul văzut prin ochii încercatei lui fiice adolescente. Incidentul fatal din timpul reportajului jurnalistic făcut de Alex Mazilu împreună cu cameramanul său e doar un pretext pentru a face o incursiune în viața celui pe care noi îl considerăm adevăratul personaj principal al filmului, Andrei Paraschiv (jucat de Dorin Andone). Nu e un film despre pericolele muncii de jurnalist de investigație, ci un film despre o generație pierdută, pe care cameramanul care moare o portretizează.
Personajul Andrei Paraschiv are o dimensiune nebănuită; inițial un personaj secundar, decizia postului de a-l trimite pe Alex Mazilu (Vasluianu) în provincie pentru a-i face necrologul, duce la descoperirea unei vieți bogate, o viață activă cultural. Paraschiv și-a crescut frumos fiica și a avut o viață care merită să fie cunoscută.
Spre deosebire de personajul lui Andi Vasluianu, protagonistul adevărat al filmului face parte dintr-o generație uitată, iar scenaristele Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină au meritul de a pune reflectoarele pe ea. Deși oameni foarte talentați, culți, cei care aveau în jur de 20 de ani la Revoluție au devenit o generație pierdută: fie au plecat din țară, fie au ajuns ratați sau alcoolici, fie au lucrat joburi mult sub nivelul lor intelectual, sub nivelUl a ce putea face, cum depildă eroul nostru, Andrei Paraschiv, a lucrat fie ca DJ, fie în calitate de cameraman, deși avea potențialul de a fi un mare artist. Anii 1990 nu le-a oferit șanse. Să ne gândim la un Ovidiu "Kempes" Ioncu care a înființat trupa Cargo apoi a emigrat în Australia unde a făcut diverse munci necalificate pentru a-și putea întreține familia, în condițiile în care în România anilor 1990 nu câștiga din turnee, deși avea succes. Acestei generații întregi de oameni talentați, de intelectuali, care din cauza conjuncturii aceleia nu s-au putut dezvolta, nu au putut evolua, scenaristele Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină îi face dreptate.
Cameramanul Andrei Paraschiv (jucat de Dorin Andone) pare să fie personajul principal, căruia - în absență - i se construiește portretul. Prin el, filmul face practic portretul unei generații. Prin moartea lui se atrage atentia asupra unui om care a fost marginalizat, care s-a ratat pentru că nu i s-au oferit oportunitățile pe care astăzi le avem. „Au fost trei prieteni”, zice fiica lui, jucată de adolescenta Voica Oltean, „unul acum alcoolic, unul a emigrat iar al treilea tata”. Iată, așadar, că regizoarea Iulia Rugină a adus pe marile noastre ecrane o generație interesantă care, în pofida faptului că nivelul de viață în România era foarte scăzut în anii 1990, avea o viață culturală foarte bogată. O generație care s-a bătut cu minerii și care a strigat „Zonă liberă de comunism!” în Piața Universității, o generația la care ne-am fi așteptat să ajungă să conducă România...
Dar iată că această generație nu a pierdut totul, după ea rămâne fiica acestui cameraman, copiii acestei generații. Personajul lui Vasluianu, copil la Revoluție, care a avut șansă să se dezvolte într-o Românie a corporațiilor, a locurilor de muncă, unde se putea pleca ușor din țară, are șansa, făcând reportajul despre colegul său defunct, să cunoască această generație, să fie martorul ei.
În noiembrie, filmul Breaking News a fost în competiția oficială de la Cottbus Film Festival iar la Festivalul Filmului Românesc de la Munchen, Iulia Rugină a primit „Premiul de onoare" al festivalului (pe 12 noiembrie)
Hawaii, rulează în premieră pe marile noastre ecrane
Un film sensibil şi bine recreat, Hawaii are un îndemn: să nu ne uităm istoria, nici măcar pe cea recentă şi trăită direct
Aşa cum poate era de ghicit, Hawaii nu este un film despre insulele omonime: este, în schimb, imaginea unei familii surprinse în ultimii ani de comunism. Punctul culminant al evenimentelor din film e plasat în primăvara anului 1989.
Scenariştii descriu cu o fidelitate aproape perfectă provocările vieţii de zi cu zi ale anilor 1980: a avea carne pe masă este un lux, ţigările sunt monedă de schimb, valuta adevărată este un sfânt Graal. Spre lauda lor, scenariştii Jesús del Cerro, Manuel Feijóo, Beatriz G. Cruz și Ruxandra Ghițescu şi-au făcut bine temele, sau au cunoscut perioada pe propria lor piele.
Hawaii este un film cu eroi pozitivi şi negativi. Protagoniştii - oamenii simpli, dar care au suportat sistemul până la exasperare, sunt filaţi de securitate, care e mereu gata să îi perdepsească cu brutalitate şi să îi ţină mereu în mizerie. Andrei (Dragoș Bucur), fratele mai mic al Vioricăi (Rodica Lazăr), va fi cel care, motivat de o ştire neaşteptată, va căuta să iasă din ţară prin orice mijloace. Şi se va lega în mod neaşteptat de un personaj enigmatic, jucat de Cristina Flutur.
