Primele imagini din Tintin

de Ştefan Dobroiu în 1 Nov 2010
Primele imagini din Tintin

Mai e o groază de vreme (un an fără câteva zile, adică) până vom vedea aventurile lui Tintin (şi cum descoperă el secretul unicornului) în noul film regizat de Steven Spielberg şi produs de Peter Jackson.

Până atunci, iată cum arată eroul pe coperta revistei Empire, care publică în exclusivitate câteva cadre din noul proiect 3D. Dacă stăm să ne gândim un pic, nu arată deloc spectaculos şi nici măcar mai interesant decât alte proiecte motion capture, precum O poveste de Crăciun sau Beowulf. Dar să nu uităm că mai e un an pentru a pune lucrurile la punct şi că în filmele lui Steven Spielberg povestea are o importanţă cel puţin la fel de mare ca efectele speciale de ultimă generaţie.

O discuţie a celor de la Empire cu Peter Jackson şi Steven Spielberg dezvăluie că următoarea aventură a lui Tintin (interpretat de britanicul Jamie Bell) ar putea fi inspirată de benzile desenate despre "Cele şapte globuri de cristal", sau despre aventurile balcanice, precum "Sceptrul regelui otoman" sau "Afacerea Calculus".

În The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn, eroul va face echipă cu vajnicul căpitan Haddock (interpretat de Andy Serkis), şi el în galeria foto ataşată acestui articol, pentru a descoperi o comoară ascunsă de strămoşul acestuia, Sir Francis Haddock.

Cum ţi se par fotografiile?

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Imperator pe 1 noiembrie 2010 16:45
Steven Spielberg & Peter Jackson! Mai bine nu se poate!
cetateanu pe 1 noiembrie 2010 18:17
Foarte slabe zici ca sunt luate dintr-un desen animat.
rar pe 1 noiembrie 2010 19:17
@cetateanu , "zici ca sunt luate dintr-un desen animat." ,poi tocmai ca este o animatie, este pe langa total.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells