Favoritul criticilor la Cannes, în premieră la Bucureşti

de Cinemagia în 15 Sep 2011
Favoritul criticilor la Cannes, în premieră la Bucureşti

Filmul Le Havre, în regia lui Aki Kaurismäki, va fi proiectat în premieră în România, în cadrul evenimentului „Les Films de Cannes à Bucarest", care va avea loc între 14 şi 20 octombrie 2011. Tot în premieră absolută în România, „Les Films de Cannes à Bucarest" aduce This Must Be the Place, cu un Sean Penn machiat şi îmbrăcat după modelul Robert Smith, de la The Cure.

O altă surpriză plăcută pentru cinefili va fi şi Arirang, cel mai recent film al regizorului sud-coreean Kim Ki-duk, distins cu Marele Premiu al secţiunii Un Certain Regard (ex aequo cu „Stopped on Track”, de Andreas Dresen). Proiecţiile vor avea loc la Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român, din cadrul Muzeului Ţăranului Român.

Aflat la a doua ediţie, evenimentul „Les Films de Cannes à Bucarest" va aduce, în premieră absolută, câteva dintre cele mai apreciate, discutate sau premiate filme din selecţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes.

Filmul „Le Havre” a sedus anul acesta jurnaliştii de la Cannes, care l-au aplaudat minute în şir la premieră şi l-au dat drept favorit la Palme d’Or. Mica bijuterie a cineastului finlandez Aki Kaurismäki este o comedie despre prietenia dintre un bătrân artist şi un băieţel african imigrant, urmărit de poliţie, care încearcă să-şi regăsească mama. Stilul aparte, inconfundabil al lui Kaurismäki este, după cum remarca publicaţia „Variety”, „o plăcere de la un capăt la altul”. În mai, pelicula a obţinut Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) şi o menţiune specială din partea Juriului Ecumenic de la Cannes. Totodată, a fost nominalizată la Premiul LUX, acordată de Parlamentul European, şi este propunerea Finlandei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Pe de altă parte, primul film în limba engleză al regizorului italian Paolo Sorrentino (premiat în 2008 la Cannes pentru „Il divo”), This Must Be the Place îl distribuie în rol principal pe Sean Penn. El joacă rolul unui fost star rock care decide, atunci când tatăl său moare, să termine ceea ce el nu reuşise: să-l răzbune pentru o umilinţă pe care o suferise în timpul Holocaustului. În „Arirang”, un film-confesiune, cineastul întoarce camera înspre el şi îşi chestionează alegerile, trecutul, succesul. Unul dintre cei mai celebraţi autori asiatici, Kim Ki-duk a regizat 16 filme, majoritatea incluse în marile festivaluri - „Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring”, „Breath”, „The Isle” şi „Samaria” sunt câteva dintre cele mai cunoscute pelicule ale sale.

Spectatorii vor putea viziona şi laureatul cu Palme d’Or de anul acesta, „The Tree of Life”, în regia lui Terrence Malick, cu Brad Pitt şi Sean Penn pe afiş – o ocazie rară, pentru că pelicula nu va rula în cinematografele din România. În program se vor regăsi şi „Melancholia” lui Lars von Trier, pentru care Kirsten Dunst a primit trofeul de interpretare feminină la Cannes, sau „Midnight in Paris”, savuroasa comedie a lui Woody Allen. Programul integral Les Films de Cannes à Bucarest va fi anunţat în luna octombrie.

Evenimentul este organizat de Voodoo Films.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 15 septembrie 2011 18:40
Ma intereseaza The tree of life si Melancholia.
marcusARCUS pe 15 septembrie 2011 21:02
Mi se pare ca Melancholia oricum apare pe 30 septembrie.
geese1 pe 16 septembrie 2011 12:12
evenimentul a fost organizat destul de bine și anul trecut. mi-a plăcut că a existat acea cerere și s-a stat la coadă și unii care au venit în ultimul minut nu au mai avut cum să intre. a fost prima oară când am fost într-o sală plătitoare de bilete plină și, contrar a ceea ce spui tu, au existat destul de puține persoane care au plecat. părerile însă erau destul de împărțite. abia aștept să văd The tree of life.
alex_il_fenomeno pe 16 septembrie 2011 13:20
si eu optez tot pentru "The tree of life" .
Piotr Buendia pe 26 septembrie 2011 10:28
Nu e vorba de optat. Sunt doua lucruri total diferite. La Melancholia si The Tree of Life ma astept la experiente aproape extra-senzoriale din cauza spectacolului vizual plin de sens si viziuni.
Dar, in acelasi timp iubesc stilul lui Kaurismaki, mult mai inchis, mai minimalist si deseori mai inteligent prin adaugarea umorului. Ceva mai tandru decat La Vie de Bohème sau Drifting Clouds nu cred ca am vazut intr-o forma atat de apropiata de ceea ce isi propune Aki - amuzamentul. Genial ! I-am vazut toate filmele si sunt 100% sigur ca Le Havre este un Mare Film.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells