Eroinele lui 2013

de Cristina Grigore în 26 Ian 2013

Dacă anul trecut protagonistele marelui ecran au fost luptătoare desăvârşite (Snow White and the Huntsman, Underworld Awakening, Resident Evil: Retribution, Brave) anul acesta ele par a sta sub imperiul puterilor supranaturale/extraterestre... Descoperă-le, alături de alte prezenţe ceva mai ancorate în real, în aceste pagini.

Afișează:
1 din 13
Melanie Stryder - The Host

În The Host, adaptarea unui alt roman al scriitoarei Stephenie Meyer, vorbim practic de două personaje. Extraterestra, entitatea numită Wanda, şi Melanie Stryder (Saoirse Ronan), o adolescentă sigură pe ea, o luptătoare, hotărâtă să ţină piept invadatorilor veniţi de pe altă planetă, care se infiltrează în corpurile oamenilor şi le preiau existenţa.

I se întâmplă şi ei acelaşi lucru, însă reuşeşte să comunice cu entitatea-parazit care o stăpânește şi să o impregneze cu amintirile sale cu povestea sa de dragoste. Aventuri, emoţii extreme, iubire necondiţionată, totul este trăit diferit de cele două suflete care trebuie de acum nu doar să împartă un trup, dar şi o viaţă. Probabil că, după vizionarea peliculei, ce intră din 29 martie în cinematografele noastre, te vei întreba cine a fost, de fapt, eroina producţiei, şi care din ele merită mai mult admiraţia ta?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 26 ianuarie 2013 11:30
Cam toate mi se par interesante .
MikkaelWolfganger pe 26 ianuarie 2013 11:40
Personajul Miei Wasikowska pare cel mai complex.In rest, e inflatie de adolescente.Nu prea mai au oamenii astia imaginatie...
Miiku pe 26 ianuarie 2013 12:31
Ramane de vazut daca o sa fie chiar asa " eroine " .
FlorinMovieFreak pe 26 ianuarie 2013 13:18
Jessica Chastain :X cea mai frumoasa si talentata .. in rest toate zici ca-s BatGirl .. bullshit ..
radu3455 pe 26 ianuarie 2013 17:29
astept sa o vad pe Katniss Everdeen
legolas05 pe 26 ianuarie 2013 19:08
toate mi se par interesante
sebybog pe 26 ianuarie 2013 20:08
A doua ecranizare a romanului Carrie? Deja am vazut doua, deci mai numarati ....
alex_il_fenomeno pe 26 ianuarie 2013 20:22
Le asteptam pe toate in productiile amintite.
ginulet pe 26 ianuarie 2013 23:46
astept the host din 2011 de cand am citit cartea, hunger games continuare va fi tot atat de stearsa ca prima? ma refer in comparatie cu cartile..
patizaharia pe 27 ianuarie 2013 03:05
Hansel und Gretel este un basm al Fratilor Grimm, nu al lui Charles Perrault. Daca ati putea modifica...
ghalexandra pe 27 ianuarie 2013 06:39
Katniss Everdeen, Clary Fray si Melanie Stryder! In carti sunt portretizate perfect, astept cu nerabdare filmele!! Multumesc pentru articol! Frumos!
Sebastian96 pe 27 ianuarie 2013 12:59
Hansel si Gretel ma amuza maxim!
monicarusu25 pe 27 ianuarie 2013 18:08
super tare!
SANDA45 pe 2 februarie 2013 15:22
the host?!:))))
PLaurentzyu pe 3 februarie 2013 21:09
Carrie, Katniss si India. Deabia astept sa le vad in actiune. :D
MissBlossom01 pe 21 februarie 2013 00:03
Saoirse.
Amy9998 pe 28 mai 2013 15:12
Katniss și India.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells