Cristian Mungiu, inspirat de romanul „Spovedanie la Tanacu"

de Gloria Sauciuc în 12 Mar 2012
Cristian Mungiu, inspirat de romanul „Spovedanie la Tanacu"

După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu - filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d'Or pentru lungmetraj României, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu" şi „Cartea Judecătorilor", conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este aproape o ecranizare", completează scriitoarea , într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.

Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din 'Spovedanie la Tanacu', iar al doilea roman şi filmul documentar făcut de autoare au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor, declară Tatiana Niculescu Bran, care a văzut filmul (aflat încă în lucru) săptămâna trecută.

Cele două romane non-ficţionale reconstituie cronologic şi factual, după trei ani de documentare, întâmplările care au avut loc în vara anului 2005, în judeţul Vaslui, când o fată orfană, Irina Cornici, vine la Mănăstirea din satul Tanacu să-şi vadă prietena de școală, suferă o criză de violenţă extremă, este internată la Psihiatrie, apoi externată, după care se manifestă din nou violent, iar preotul şi maicile de la mănăstire decid că trebuie exorcizată, totul finalizându-se cu moartea fetei. Al doilea roman este povestea procesului.

Cu titlurile de lucru „Provizoriu" şi „Dincolo de dealuri", filmul lui Mungiu concentrează cele mai mari aşteptări legate de o selecţie în principala secţiune competiţională a festivalului de Film de la Cannes şi de un premiu important anul acesta. Mungiu a început turnajul la După dealuri în luna noiembrie a anului trecut, în Câmpina (judeţul Prahova), unde a fost construit de la zero decorul mănăstiresc (conform declaraţiei pentru Cinemagia a scenaristei Mihaela Poenaru), apelând la actori mai puţin cunoscuţi în filmul românesc (cu excepţia lui Valeriu Andriuţă, în rolul stareţului mănăstirii). În acest moment, După dealuri are o durată de 2 ore şi 40 de minute.

Nu în primul rând un film despre exorcism

„Filmul lui Mungiu este unul inteligent, nu e un fel de Exorcistul nr. 5, sau Exorcistul din Carpaţi. Nu este un film care are în centru un exorcism spectaculos. Nu vedem nici măcar, ca în filme precum The Exorcism Of Emily Rose, scene terifiante sau efecte extraordinare. E filmat într-o cheie foarte subtilă prin care regizorul evită astfel de efecte şi scene, şi pune accentual, în schimb, pe dezorientarea personajelor; asta este interesant, frumos, uman, inteligent. Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a 'Spovedaniei la Tanacu', anume 'un dincolo', o dimensiune spirituală", spune Tatiana Niculescu Bran.

„Cristian Mungiu merge împotriva curentului ce face din subiecte ca exorcizarea o mare desfăşurare de efecte înfricoşătoare. În acest caz se preta o abordare discretă, mai realistă, mai puţin spectaculoasă, ori fabuloasă. Nu e un film despre exorcisme, în care să tremuri stând pe scaun la cinema, dar este un film impresionant, pentru că toate personajele sunt luate de valul unor evenimente pe care nu le înţeleg, care li se întâmplă şi nu ştiu ce să facă, trăind o situaţie fără ieşire", explică scriitoarea, producător de programe, prezentator şi redactor șef la BBC WS între 1995 şi 2008.

Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva", concluzionează T.Niculescu Bran.

Aproape o ecranizare

Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu". Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din "Spovedanie…" Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet - şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru - o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste..."

Film de ficțiune și nu o anchetă asupra cazului Tanacu 

Pe 16 iunie 2005, un comunicat al Poliţiei din Vaslui informa redacţiile de presă că la Spitalul Judeţean ambulanţa adusese o tânără de 23 de ani, decedată, care fusese sechestrată într-o chilie, legată cu sfori de mâini şi de picioare, că pe 13 iunie, ca urmare a unor manifestări violente ale tinerei, a fost legată cu lanţuri de o cruce din lemn, aplicându-i-se un căluş la gură dintr-un prosop şi că a fost ţinută aşa până pe 15 iunie când a decedat. Abia după deshumarea fetei s-a arătat că moartea s-a datorat unei insuficienţe cardiace acute, survenite în urma administrarii contraindicate şi incorecte de adrenalină, în ambulanţă. Prin urmare, raportul redactat de medicul Dan Gheorghiu, medic primar de medicină legală, ajunge la concluzia că moartea Irinei Cornici a fost cauzată de o eroare medicală făcută de medicul ambulanţei, care i-a administrat tinerei şase fiole de adrenalina. Prima analiză medico-legala, făcută sub presiunea emoţiilor stârnite de cazul de la Tanacu, îl acuza pe preotul Daniel Corogeanu de omucidere. Mai mult, versiunea vehiculată în media a fost cea a unui preot asasin, 'Satana în sutană, care a răstignit o tânără maică inocentă, pe o cruce, cu sadism".

Rostul filmului e să pună pe gânduri, pentru că e o poveste despre nişte oameni obişnuiţi aflaţi într-o situaţie neobişnuită....

Tatiana Niculescu Bran a mers în carte contra acestui curent, pentru că aceasta era direcţia în care o duceau documentele găsite, mărturiile, scrisorile parcurse, interviurile luate. „Spre meritul lui, filmul lui Mungiu nu trage concluzii şi nu dă verdicte. Cristian Mungiu nu trage vreo concluzie, şi-a asumat perspectiva din Spovedanie la Tanacu, fără să încerce să ia partea nimănui, şi fără să încerce să îngroaşe lucrurile, pentru că povestea este în sine suficient de puternică, e suficient să fie prezentată cât de cât onest ca să fie impresionantă, emoţionantă şi să te pună pe gânduri. Mungiu a avut flerul şi subtilitatea de a păstra perspectiva cărții", spune autoarea romanelor. Nici miza filmului nu e să aducă vreo clarificare cazului, e de părere T. Niculescu Bran, întrucât persoanjele au cu totul alt nume, povestea din film se întâmplă în alt loc. „Rostul filmului e să pună pe gânduri, pentru că e o poveste despre nişte oameni obişnuiţi aflaţi într-o situaţie neobişnuită".

Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu"

Întâlnirea cu Mungiu:

În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2", după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d'Or.

Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru 'Spovedanie la Tanacu'. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.

Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea - altfel decât o citise toată lumea din ziare... Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.

Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit  în toamna lui 2011,  când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.

Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu", dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar - Cazul Tanacu - realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.

Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.

Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.

„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din 'Spovedanie la Tanacu'. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare".

După dealuri... mai bun decât „4,3,2"?

Reprezentantul Wild Bunch, Vincent Maraval, declara la sfârşit de ianuarie, că filmul are elemente din „4,3,2", dar o întorsătură de situaţie mult mai intensă. Întrebată cum comentează această afirmaţie, acum că a văzut filmul, Tatiana Niculescu Bran spune cititorilor Cinemagia:

„Da, în După de dealuri e vorba, din nou, de două prietene, ca şi în '4,3, 2'. Întorsătura mai intensă despre care vorbeşte Maraval e una fatală, în sensul că una dintre prietene moare, ceea ce în 4,3,2 nu se întâmpla".

Cristian Mungiu lua Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 2007 cu „4, 3, 2".

În acelaşi an obţinea Premiul Academiei Europene de Film
pentru Cel mai bun film european şi Cel mai bun regizor european.

„4,3,2" a fost considerat Cel mai bun film străin al anului de către New York Film Critics, Los Angeles Film Critics, Toronto Film Critics, New York Times, revista Times etc.

Legat de scena din film care ar avea potenţial să se distingă de celelalte, să se discute despre ea ca referinţă la După dealuri, precum momentul avortului sau fătul pe prosopul din baie în „4,3,2", T. Niculescu Bran e de părere că „în film sunt multe scene impresionante. N-aş şti să aleg una anume. Fiecaruia ne raman in minte alte scene, in functie de sensibilitatea, de educatia cinematografica si de privirea fiecaruia. Există, de pildă, o scenă filmată din spate, în care o vedem pe una dintre fete îngenuncheată, ca pentru rugăciune, şi treptat umerii îi sunt scuturaţi de hohote de plâns. Nu vedem lacrimi, zbucium, disperare, nu-i vedem faţa. E o scenă statica şi sobră, aproape ascetică.

Remarcabil în filmul lui Cristi Mungiu e că a rezistat tentaţiei de a se dezlănţui în patetisme şi efecte emoţionale facile, deşi subiectul s-ar fi pretat la orice îngroşari de contururi. Din acest punct de vedere, mie mi se pare un film mai bun decât 432. Sper să ia premiu la Cannes!".

 

 

 

Actorii:

„Mungiu şi-a ales actori care nu declamă, nu îngroaşă, nu-şi dau replici, sunt autentici, fireşti, încât ai senzaţia că a făcut un film cu nişte oameni dintr-un sat, deşi toţi sunt actori profesionişti, moldoveni", spune Tatiana Niculescu Bran. „Şi asta e cuceritor, de la început. Felul cum arată, raporturile între ei, sunt de o fermecătoare naturaleţe".

Actriţa Cristina Flutur, care o joacă pe Alina (Irina din carte şi din realitate), fata care venise la Chiţa (Voichiţa din film, jucată de Cosmina Stratan) la mănăstire, o joacă bine, fără să devină centrul atenţiei, totul se învârteşte în jurul ei, dar ea nu confiscă vieţile celorlalţi, şi felul în care ceilalţi îşi trăiesc rolurile, nu e eroina de care te ataşezi, te detaşezi, ţi-e milă, ţi-e silă, o iubeşti sau urăşti, rămâne şi ea într-un colectiv, un personaj cu multiple feţe.

Pe Irina Cornici mi-am imaginat-o altfel, avea - cred - o anumită profunzime rezultată dintr-o experienţă amară de viaţă, și un fel de ghiduşie, la Mungiu este mai sobră, mai încrâncenată decât am intuit-o eu...

 

 

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 12 martie 2012 18:24
Mi se pare un articol bun care m-a convins ca acest film ar avea ceva sanse sa fie un film interesant de urmarit.
AndreiMihai38 pe 30 mai 2012 08:02
Un film "politic corect " ! Bineinteles ca tot ce este antiromanesc este apreciat de occident. Si printre romani sunt o groaza de japite care se inghesuie sa batjocoreasca tara si valorile nationale. Cum e si Mungiu asta. Dar oare el si scroafa de sora-sa or fi romani ? Mungiu e secularist si privilegiaza o anume interpretare a propriului film. Flacaul este fratele anti-crestinei faimoase Alina Mungiu-Pippidi. Interesul fata de film ne-a fost provocat, evident, din pricina subiectului (cazul Tanacu) si, mai ales, pentru ca s-a inspirat din cartile Tatianei Niculescu-Bran, singura care a facut o cercetare exhaustiva, onesta, a cazului, prin care a demontat toate abordarile criminal-tabloide ale mass-media si ale “liderilor de opinie” ce au repetat obsesiv placa “fanatismului religios”, “crucificarii maicutei” si a tuturor poncifelor bine-stiute. De altfel, insasi jurnalista avea impresii favorabile despre scenariul si regia filmului, principalul sau interes fiind ca filmul sa fie cat mai realist si sa NU transmita un mesaj anti-clerical previzibil. Chiar daca filmul lui Mungiu ar respecta realismul romanelor Tatianei Niculescu-Bran, e limpede ca deformarea ideologica in lumea noastra e mult prea profunda ca ecoul filmului sa nu fie decat unul eminamente anti-clerical. Practic, Mungiu o sa se indeparteaza foarte mult de intentia autoarei romanelor non-fictonale, care nu dorea ca vreun personaj sa iasa in mod deosebit in evidenta ci sa fie reprezentat un “suflet colectiv”. Occidentul traieste din anti-clericalism, traieste pe mesajul revolutiei franceze, pe coordonatele corectitudinii politice si, prin urmare, NU MAI POATE (si nici nu mai vrea) sa iasa din tiparele sale culturale anti-crestine.
mafalda pe 5 iunie 2012 11:16
Nu ma surprinde deloc, ca dupa "Evanghelistii" Alinei Mungiu, trebuia sa isi arate si frate-sau ura si dispretul fata de religia crestina, ca evrei ce sunt ! Nu vreau sa fiu inteleasa gresit: NU sunt antisemita! Am prieteni evrei si musulmani! Respect orice om indiferent de confesiunea sa religioasa, atata vreme cat si ei imi respecta credinta in Cristos. Dar cum sa mai pot respecta un evreu care isi bate joc de religia mea? Pe evreii care ii numesc pe crestini “Goimi” (termen foarte jignitor in idis!) nu ii condamna nimeni, dar daca un crestin il numeste pe evreu “jidan” toata lumea il eticheteaza ca fiind antisemit! In paranteza fie spus, in ultimul film (sper sa fie ultimul!) a lui Sergiu Nicolaescu “Ultimul corupt…” scenaristul evreu Adrian Lustig, isi bate joc de insemnele religiei crestine, pune actorii sa injure de biserica si de cruce. De ce nu a scris in scenariu in loc de “Biserica ma-tii” sa scrie “Sinagoga ma-tii” sau in loc sa puna actorii sa spuna “tu-i crucea ma-sii” sa fi spus “tu-i steaua ma-sii” (ma refer la steaua lui David) ? Sa mai spun ca domul Lustig isi bate joc si de sfanta taina a spovedaniei cand aduce pe ecran un popa turnator (Vasile Murariu). Si acuma vine Cristian Mungiu cu “Dupa dealuri” o capodopera de anticrestinism! De ce se intampla asa ceva in cinematografia romana? Pai, sa va explic de ce. Pentru cine nu a aflat inca: Centrul National al Cinematografiei nu poate aloca nici un leu pentru productia de filme fara aprobare de la Bruxelles. Daca “Stapanirea” nu ne aproba, cinematografia romana nu are voie sa faca filme! Si daca Occidentul ne vrea pagani si vulgari, noi trebuie sa ii facem pe plac, daca vrem sa mai facem filme. Asadar, cu cat mai multe filme anticrestine si pline de obscenitati, ca am depasit de mult limita vulgarului, cu atat avem mai multe sanse sa film premiati la festivaluri internationale de film, musai de categoria A !
Arlequinade pe 12 martie 2012 19:32
Deci sa-nteleg ca filmul asta este o apologie pentru nenorocitii aia bisericosi, ai caror superstitii si lipsa de logica si incapatanare au dus la moartea unui om nevinovat? Regizor premiat international, sau nu - orice incercare de a prezenta niste criminali ca astia intr-o lumina pozitiva sau chiar neutra mi se pare scarboasa.
a1976 pe 13 martie 2012 08:30
Filmul e film, iar viata e viata. Nu cred ca cineva si-a propus o pledoarie de vreunfel, mai ales acum, dupa ce justitia s-a pronuntat si cei gasiti vinovati au executat deja pedepsele. La ce ar mai folosi? Unii se pare ca au insa ceva frustrari si mai ales le stiu pe toate foarte bine (de la stiri, fireste)... Chiar nu ne putem detasa sa privim o opera cinematografica? Despre asta e vorba aici.
AndreiMihai38 pe 30 mai 2012 08:01
Scopul meu nu este să fac un tratat de demonologie, ci doar să spun că demonii nu sînt o născocire a subconştientului colectiv, ci făpturi reale; amintite frecvent în Sfînta Scriptură. Adică, dacă spunem că demonii nu există, putem spune că nici Hristos, Care S-a pogorît la iad, n-a existat . Am înşiruit pasaje din Sfînta Scriptură pentru a arăta că dracii şi exorcismele nu sînt făuriri ale Evului Mediu şi nici obiceiuri populare care nu-şi mai au loc în Europa. Altă problemă este că, pentru mulţi, nici Evanghelia nu este o autoritate. Dar şi în acest caz, stimate spirite europene, să ne hotărîm: spunem sau nu pe faţă că nu credem în Evanghelie şi nu mai rostogolim de colo colo butoiul cu slogane, care mie, personal, îmi aduc aminte de copilăria mea sovietică – „Gata cu dracii, gata cu popii, gata cu biserica!”?
a1976 pe 13 martie 2012 08:32
Un film al lui Cristian Mungiu facut cu sprijinul unei documentari a Tatianei Niculescu Bran nu poate fi decat o capodopera. Si asta pentru ca ambii sunt super profesionisti. Sper sa ia premiul! Multumiri si autoarei articolului pentru "dezvaluri".
Arlequinade pe 13 martie 2012 22:48
Si iata si ce spuneam in comentariul de mai sus, despre faptul ca nu esti capabil sa gandesti pentru tine si te uiti mereu catre 'critici" ca sa-ti valideze opiniile; si dupa nume "mari" ca sa stii daca un film are VOIE sa aiba "valoare" sau nu. Cam penibilut.
alex_il_fenomeno pe 18 martie 2012 11:21
merita urmarit , pentru ca vine cu un suflu nou .
clyde007 pe 3 septembrie 2012 21:26
Cristi Puiu si Cristian Mungiu ironizatii de actorii din "Soptitorul Fantomelor 2" in unul din promo-urile "nereusite" ale filmului :)))
Vezi video aici: http://www.youtube.com/watch?v=G9mB19DgZy4&list=HL1346247396&feature=mh_lolz

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback