Regizorul lui Cloverfield pregăteşte un nou SF

de Cristina Grigore în 12 Apr 2011
Regizorul lui Cloverfield pregăteşte un nou SF

Matt Reeves, regizorul lui Cloverfield şi al recentului Let Me In, şi-a ales viitorul proiect. Care va fi acesta? Unul bazat pe nuvela SF a lui Ray Nelson, scrie Deadline, intitulat 8 O’Clock in the Morning, acelaşi material din care a fost inspirat şi filmul lui John Carpenter din 1988, They Live.

Povestea nuvelei are în centru un bărbat care realizează într-o dimineaţă un fapt cât se poate de clar şi de covârşitor, acela că ne aflăm permanent, zi de zi, în prezenţa extratereştrilor, sub controlul cărora se află întreaga societatea umană.

În filmul lui Carpenter, pentru a putea vedea extratereştrii trebuia să porţi nişte ochelari speciali, ceea ce nu va fi, se pare, şi cazul noii pelicule. În plus, se pare că filmul lui Reeves nu va fi un remake al celui din 1988, perspectiva sa asupra intrigii poveştii fiind total diferită: „Mi-am dat seama că am ocazia de a face un film ce va fi definit de felul în care personajul principal vede situaţia în care se află, un thriller SF psihologic care sondează coşmarul trăit de acesta”, a spus el.

„Ar putea fi şi o poveste de dragoste dramatică în centrul acestei poveşti. Viziunea lui Carpenter asupra acestui subiect a fost una satirică şi îndreptată spre implicarea politică de proporţii care s-a aflat în centrul său. Eu sunt mult mai atras de partea emoţională, de experienţa terifiantă, împletită cu paranoia din Invasion of the Body Snatchers, sau a unui film de Roman Polanski”, a mai adăugat Reeves.

Ei bine, nu este tocmai continuarea lui Cloverfield, aşteptată de fani, dar este tot un SF cu subiect atractiv. Cel puţin asta este părerea regizorului, care se va apuca în curând şi de scenariul peliculei.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
danymury pe 12 aprilie 2011 20:18
suna bine....suna foarte bine povestea...astep sa vad ce se intampla
alex_il_fenomeno pe 14 aprilie 2011 11:44
parerea mea este ca in aceste tipuri de filme regizorul face o treaba excelenta ! mi-e greu sa cred ca acesta va dezamagi !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells