Oscar 2024: luptă acerbă pentru categoriile de interpretare

de Ştefan Dobroiu în 18 Sep 2023
Iată patru actori care au mari şanse la o nominalizare

Unul din sporturile favorite de la Hollywood, după anunţarea nominalizărilor la premii importante e să se comenteze cine a fost "snubbed", adică ignorat sau trecut cu vederea. Aceste comentarii sunt evident sterile (dacă într-un an ai zece interpretări foarte bune şi doar cinci posibilităţi pentru o nominalizare, este clar că cinci actori vor fi "snubbed"), dar s-ar putea ca ediţia de la anul a Oscarurilor să provoace şi mai multe: sunt multe, foarte multe nume de avut în considerare. Îţi prezentăm mai jos doar patru dintre ele.

Sandra Hüller
Începem cu actriţa din Toni Erdmann pentru că ea are şanse să aducă o premieră în istoria Oscarurilor: să fie prima actriţă care primeşte două nominalizări, ambele pentru roluri în filme nonamericane. Hüller joacă rolul principal în Anatomy of a Fall, câştigătorul Palme d'Or-ului la ediţia din acest an a festivalului de la Cannes, şi este avută în vedere şi pentru o nominalizare la Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru The Zone of Interest (foto). Aici, actriţa o interpretează pe soţia comandantului nazist al lagărului de la Auschwitz, Hedwig Höss, care face tot ce-i stă în puteri să creeze o viaţă perfectă pentru ea şi familia ei în imediata proximitate a ororilor din lagăr.

Colman Domingo
Variety scrie despre filmul Netflix Rustin că oferă un actor care pur şi simplu dispare în rol, atât de dedicat este interpretării personajului său. Interesant este faptul că Rustin, film biografic despre viaţa activistului de culoare Bayard Rustin, este produs de soţii Barack şi Michelle Obama, două voci extrem de populare şi cu siguranţă eficiente într-o campanie de promovare. Bayard Rustin a avut un rol hotărâtor în organizarea protestului rămas în istorie drept Marele marş spre Washington, în timpul căruia Martin Luther King Jr. a ţinut discursul "I Have a Dream". Acest marş ce a reunit 250.000 de oameni a influenţat adoptarea Legii drepturilor civile din 1964, care scotea în ilegalitate orice formă de discriminare pe bază de rasă şi sex.

Jeffrey Wright
Cu un subiect extrem de actual, despre compromisurile pe care eşti dispus să le faci pentru a-ţi vinde arta ("artă, nu conţinut" a fost mantra celei mai recente ediţii a festivalului de la Veneţia), American Fiction a fost etichetat de Variety drept "unul dintre cele mai entuziasmante debuturi de la American Beauty al lui Sam Mendes încoace". În centrul atenţiei este Monk (Wright), un romancier de culoare excedat de modul în care elita culturală forţează scriitorii afroamericani să exploreze aceleaşi teme obosite. În semn de frondă, Monk scrie o carte care şochează, arătând cu degetul ipocrizia establishment-ului literar.

Annette Bening
Una dintre cele mai respectate de la Hollywood, Bening a fost de patru ori nominalizată la Oscar, dar a piedut de fiecare dată. Lucrurile s-ar putea schimba datorită lui Nyad, film Netflix în care actriţa o interpretează pe Diana Nyad, înotătoare care, la 64 ani, a înotat 177 de kilometri între capitala Cubei şi statul american Florida, fără ajutorul unei cuşti care s-o protejeze de rechini. Variety scrie că unica problemă cu acest rol nu este interpretarea excelentă a lui Bening, ci faptul că Nyad este "arogantă, rea, egoistă şi îi tratează oribil pe cei din jur". Cum Oscarurile sunt premii de popularitate, sunt şanse ca filmul biografic să pornească cu un handicap în cursa pentru Oscaruri.

În acest moment, actriţele cotate de Variety drept favorite sunt Anjanue Ellis-Taylor (pentru Origin), Emma Stone (Poor Things), Carey Mulligan (Maestro), Sandra Hüller (Anatomy of a Fall) şi Natalie Portman (May December). La actori, pe primele cinci poziţii se află Leonardo DiCaprio (Killers of the Flower Moon), Colman Domingo  (Rustin), Paul Giamatti (The Holdovers), Cillian Murphy (Oppenheimer) şi Jeffrey Wright (American Fiction).

Exploreaza subiecte similare:

Sandra Hüller, Toni Erdmann , Colman Domingo, Jeffrey Wright, Annette Bening, Nyad, Rustin, Anatomie d'une chute, The Zone of Interest, American Fiction

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells