Gran Turismo: lecţie de viaţă sau gigantic product placement?

Într-o singură lună, am avut pe ecrane trei filme care sunt de fapt reclame de două ore la diverse proprietăţi intelectuale ale unor corporaţii globale. După ce Barbie a făcut reclamă la Mattel şi Casa bântuită la parcurile tematice Disney, iată că avem o reclamă la PlayStation, Sony şi seria de jocuri Gran Turismo. Filmul biografic regizat de Neill Blomkamp (District 9, Elysium) retrasează extraordinarul itinerariu al lui Jann Mardenborough, un britanic în vârstă de 19 ani care ajunge să concureze în prestigioase curse de maşini după ce câştigă o competiţie Gran Turismo.

Trebuie spus de la bun început că puţine sunt genurile cinematografice cu o reţetă mai evidentă decât filmul biografic, poate doar comediile romantice de Crăciun să întreacă biopicurile în fidelitatea lor pentru reţeta specifică. Chiar dacă Gran Turismo nu inovează deloc, povestea adolescentului care joacă Gran Turismo în dormitor şi apoi participă în cele mai brutale curse de pe glob ar putea să inspire şi să-i determine pe spectatori să se reîntoarcă la cine ştie ce vis au pus pe stop din cauza iureşului vieţii de zi cu zi.

Gran Turismo se apropie de Ford vs. Ferrari (film lansat în Europa cu titlul mult mai puţin catchy The Grand Challenge: Le Mans '66) atât prin faptul că punctul său culminant are loc la Le Mans, cât şi prin explorarea eternului conflict dintre talent, adică sportiv, şi bani, adică finanţatori. De menţionat aici că Ford vs. Ferrari (îl poţi vedea pe Disney+ şi HBO Max) este un film mult mai bun decât Gran Turismo şi nici nu te copleşeşte cu poate cea mai agresivă avalanşă de logouri şi brand-uri văzută vreodată la cinema...

Totul începe când adolescentul Jann (Archie Madekwe) este deja o adevărată legendă printre jucătorii de Gran Turismo, spre nemulţumirea tatălui său, Steve (Djimon Hounsou), fost jucător profesionist de fotbal pentru care jocurile video sunt o pierdere de vreme. În paralel, Danny Moore (Orlando Bloom) este director de marketing la Nissan şi vine cu o propunere ce pare la început dementă: ce-ar fi să ia cei mai buni jucători de Gran Turismo şi să-i antreneze pentru a concura în cursele reale cu maşini? Nu trece mult şi Jann începe antrenamentul alături de alţi nouă tineri, sub oblăduirea exigentului Jack Salter (David Harbour), fost pilot de curse.

Nu spun ce urmează pentru că în doar câteva cuvinte aş da spoilere majore. Oricum, filmul biografic există pe principiul "dacă n-ar fi, nu s-ar povesti", adică pentru a retrasa un destin exemplar, deci spectatorul ştie încă de când urmăreşte trailerul că nu există decât o direcţie posibilă pentru Jann. Filmul oferă şi o lecţie de manageriere a eşecului, sugerând pe bună dreptate că succesul nu este nimic altceva decât rezultatul reacţiei noastre la eşec.

Din păcate, trebuie spus un lucru extrem de important despre Gran Turismo: fără să fie lipsit de merite, acest film alimentează eterna discuţie despre falimentul creativ de la Hollywood şi frica de risc a marilor studiouri gata de orice pentru a face bani. Un efect al acestei frici este reticenţa studiourilor de a investi în filme care nu au un public deja format, de unde avalanşa de remake-uri, continuări şi spin off-uri care vor sufoca în curând orice aşteptare de originalitate din partea publicului.

Gran Turismo păcătuieşte şi cu unele dintre cele mai evidente product placement-uri (la un moment dat sigla Sony literalmente umple ecranul) văzute vreodată la cinema. Şi te întreb: îţi convine să dai bani din buzunar pentru a fi captiv două ore într-o sală de cinema pentru a ţi se face reclamă la produse Sony? Mi se pare ceva deosebit de toxic în modul cum povestea adevărată a visului unui adolescent e folosită ca o megacorporaţie să devină încă şi mai mare...

P.S. În rolul mamei lui Jann o poţi vedea pe Geri Halliwell, fosta membră a trupei Spice Girls. Pe generic ea apare cu numele Geri Horner, nume adoptat după mariajul cu Christian Horner, liderul echipei de Formula 1 a Red Bull.