2018: cele mai aşteptate animaţii

de Ştefan Dobroiu în 9 Ian 2018
Iată cele mai promiţătoare titluri ale genului gata de lansare anul acesta

Genul cel mai potrivit pentru o vizită la cinema alături de întreaga familie, animaţia este nelipsită de pe marile noastre ecrane, numărul de titluri crescând şi ca urmare a faptului că filmele adresate celor mai mici spectatori pot fi aduse şi doar în versiune dublată. Ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului să se lanseze pe ecrane cel puţin 20 de animaţii, dar mai jos trecem în revistă doar cele mai promiţătoare titluri, în stare să binedispună şi publicul adult.

Early Man
16 februarie
Studiourile Aardman, responsabil pentru Chicken Run, animaţia stop-motion cu cele mai mari încasări din toate timpurile, revine în atenţie cu acest film despre aventuri preistorice. Într-o lume plină de primejdii, o comunitate de oameni ai peşterilor trăieşte în pace într-o vale ferită. De liniştea lor se va alege praful când în peisaj apare lordul Nooth, un invadator înarmat până în dinţi. Din distribuţia vocală fac parte Tom Hiddleston, Eddie Redmayne şi Maisie Williams.

Peter Rabbit/Peter Iepuraşul
30 martie
L-am văzut recent pe Domhnall Gleeson gata să distrugă planete întregi în Star Wars: Ultimii Jedi, iar acum iată-l gata să extermine o comunitate de iepuraşi. În această ecranizare a aventurilor lui Peter Rabbit, personaj creat de autoarea Beatrix Potter, Gleeson este dl. McGregor, un fermier ale cărui succese agricole sunt sabotate de Peter şi de gaşca lui de iepuri. Când în vecini se mută o iubitoare de animale (Rose Byrne), conflictul dintre cele două tabere se dezlănţuie total.

Duck Duck Goose
20 aprilie
Un gâscan teribilist află ce înseamnă responsabilitatea de părinte în această animaţie realizată de echipa răspunzătoare pentru franciza Shrek. Peng refuză cu îndârjire să respecte regulile în cârdul său ce se pregăteşte de următoarea migraţie spre ţările calde, dar viaţa îi va da curând o lecţie: salvarea a doi pui de raţă din ghearele unei pisici îl va învăţa că uneori regulile şi comportamentul previzibil sunt cele mai indicate atunci când ai în grjă fiinţe neajutorate.

Isle of Dogs
4 mai
Animaţia va fi proiectată în deschiderea festivalului de la Berlin, la mijlocul lui februarie. Scenariul scris de Wes Anderson explorează evenimente dintr-un viitor distopic, când câinii sunt surghiuniţi pe o insulă din cauza unei epidemii de gripă canină. Eroii sunt cinci dintre câini, care vor ajunge să ajute un băieţel, Atari, venit pe insulă pentru a-şi căuta căţelul dispărut. Wes Anderson revine la tehnica stop-motion după succesul global al lui Fantastic Mr. Fox (2009).

Hotel Transylvania 3: Summer Vacation
13 iulie
Puţine sunt titlurile recente care să se fi bucurat de o popularitate mai mare decât Hotel Transylvania. În cea de-a treia parte a francizei, familia contelui Dracula (Adam Sandler) are parte de aventuri nebănuite în timpul unei croaziere de lux. Cea mai mare provocare o va reprezenta atracţia pe care Drac o simte pentru căpitanul vasului, Ericka, fără să aibă habar că aceasta este descendenta lui Abraham van Helsing, cel mai temut duşman al său.

The Incredibles 2/Incredibilii 2
27 iulie
Am vorbit despre îndelung aşteptatul sequel în articolul nostru despre filmele cu supereroi ale anului 2018.

Teen Titans Go! To the Movies
17 august
Serialul Cartoon Networks Teen Titans Go! se transformă într-un lungmetraj pentru marele ecran pornind de la o premisă cel puţin interesantă: supăraţi că ei sunt singurii supereroi care nu avut parte de un blockbuster de succes, membrii echipa de supereroi Teen Titans pornesc spre Hollywood, doar-doar or convinge vreun mogul din showbiz să le ofere propria aventură cinematografică. Dar aceasta nu va fi singura provocare a echipei, căci un supervillain este gata să cucerească Pământul.

Arctic Justice
31 august 2018
O nouă animaţie cu subtext ecologic, filmul regizat de Aaron Woodley ne poartă în Arctica, unde vulpoiul Swifty visează să facă istorie, devenind membru al unei echipe exclusiviste de curieri formate doar din câini husky. În timpul antrenamentelor la tras sania, Swifty dă peste o misterioasă fortăreaţă unde un geniu malefic, Otto Von Walrus, pregătească un plan malefic: să inunde mapamondul topind gheaţa de la poli. Va reuşi neajutoratul Swifty să-i dejoace planul?

Smallfoot
26 octombrie
Dacă în lumea oamenilor Bigfoot este o creatură legendară, oare omul nu este la fel în lumea lui Bigfoot? Aceasta este premisa animaţiei din octombrie, în care Channing Tatum îl interpretează pe Migo, un bigfoot convins că smallfoot (adică oamenii) există. Întâlnirea providenţială dintre Migo şi Percy (James Corden), un om, va zdruncina din temelii prejudecăţile ambelor rase în această animaţie ce promite să fie una dintre cele mai amuzante ale anului.

The Grinch
23 noiembrie
Un personaj care nu mai are nevoie de nicio prezentare după premiera din anul 2000 a filmului cu Jim Carrey în rolul titular. De această dată Benedict Cumberbatch şi studiourile Illumination Entertainment (Despicable Me) fac echipă pentru a explora planurile morocănosului Grinch de a distruge sărbătoarea Crăciunului în coloratul orăşel Whoville.

Ralph Breaks the Internet: Wreck-It Ralph 2/Ralph Rupe Netu'
7 decembrie
Sequelul popularei animaţii din 2012 îl face pe Ralph să evadeze, cu un simplu router, din lumea jocurilor mecanice în mult mai complexul univers al internetului. În încercarea sa de a rezolva o problemă a jocului Sugar Rush, Ralph va da peste o mulţime de personaje colorate, inclusiv prinţesele Disney (interpretate de aceleaşi Jodi Benson, Paige O'Hara, Irene Bedard şi Ming-Na Wen) şi C-3PO, R2-D2 şi Yoda.

Spider-Man: Into the Spider-Verse
28 decembrie
Terminăm anul cu această aventură animată a lui Spider-Man. Noutatea absolută este faptul că nu mai avem de-a face cu Peter Parker: Spider-Man este Miles Morales, un puşti de culoare care îi ia locul lui Peter după ce acesta moare. De proiect s-a aflat prima oară în noiembrie în 2014 când hackerii au spart serverele Sony, descoperind discuţii la nivel înalt despre o reinventare a personajului.

Exploreaza subiecte similare:

Smallfoot, How the Grinch Stole Christmas, Ralph Breaks the Internet: Wreck-It Ralph 2, Spider-Man: Into the Spider-Verse, Arctic Justice, Incredibles 2, Teen Titans Go! To the Movies, Hotel Transylvania 3: Summer Vacation, Isle of Dogs, Duck Duck Goose, Peter Rabbit, Early Man

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 9 ianuarie 2018 17:41
cele mai promitatoare nu este acelasi lucru cu cele mai asteptate,fa o sedinta cu Gloria ca vad ca amandoi aveti probleme cu acesti termeni,Singura explicatie pentru folosirea unui titlu necorespunzator cu restul articolului a la Libertatea SENZATIONAL e pentru a atrage cititori

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells