Vittorio Storaro

       Vittorio Storaro s-a născut la data de 24.06.1940, în Roma, Lazio, Italia. Tatăl său a fost proiecționist la Lux Film Studio din Roma. La vârsta de 11 ani, a început să studieze fotografia la o școală tehnică. S-a înscris la CIAC (Centrul de Formare Cinemagrafică Italiană) și apoi și-a continuat studiile la școala de cinematografie de stat Centro Sperimentale di Cinematografia. Când s-a înscris la școală la vârsta de 18 ani, era unul dintre cei mai tineri elevi pe care...

       Vittorio Storaro s-a născut la data de 24.06.1940, în Roma, Lazio, Italia. Tatăl său a fost proiecționist la Lux Film Studio din Roma. La vârsta de 11 ani, a început să studieze fotografia la o școală tehnică. S-a înscris la CIAC (Centrul de Formare Cinemagrafică Italiană) și apoi și-a continuat studiile la școala de cinematografie de stat Centro Sperimentale di Cinematografia. Când s-a înscris la școală la vârsta de 18 ani, era unul dintre cei mai tineri elevi pe care instituția i-a avut. La vârsta de 20 de ani, a fost angajat ca asistent cameraman și a fost promovat operator de cameră în decurs de un an. Storaro a petrecut câțiva ani vizitând galerii și studiind lucrările marilor pictori, scriitori, muzicieni și alți artiști. În 1966, a lucrat ca asistent cameraman la Prima della rivoluzione, unul dintre primele filme regizate de Bernardo Bertolucci. Cu acest regizor a avut o îndelungată colaborare. Storaro a fost director de film în 1968 pentru „Giovinezza, giovinezza”. A continuat alături de Bertolucci, cu Strategia del ragno (1970), Il conformista (1970), Ultimul tango la Paris (1972), Luna (1979), The Sheltering Sky (1990), Little Buddha (1993). A câștigat primul său premiu Oscar la categoria Cea mai bună imagine pentru Apocalypse Now (1979), regizat de Francis Ford Coppola. Rezultatele colaborării lor au fost magistrale, iar mai târziu a filmat scurtmetrajul Captain EO (1986), lungmetrajele One from the Heart (1981), Tucker: The Man and His Dream (1988), segmentul "Viața fără Zoe" din New York Stories (1989) pentru Coppola. Storaro a câștigat cel de-al doilea premiu Oscar ca director de imagine al filmului Reds (1981) regizat de Warren Beatty, și apoi a filmat Dick Tracy (1990) și Bulworth (1998) tot pentru Beatty. A câștigat al treilea premiu Oscar ca director de imagine, la categoria Cea mai bună imagine pentru Ultimul împărat regizat de Bertolucci, în 1987. Storaro a spus: "Scriem povești cu lumină și întuneric, mișcare și culori. Este un limbaj cu vocabular propriu și posibilități nelimitate de exprimare a gândurilor și sentimentelor noastre interioare." În domeniul lui de activitate, a fost extrem de inovator. El a creat sistemul de filmare „Univision”, care este un format de 35 mm bazat pe suport de film cu trei perforații care oferă un raport de aspect de 2: 1, despre care Storaro consideră că este un compromis bun între ecranul larg 2.35: 1 și 1.85: 1. Storaro a dezvoltat noua tehnologie cu intenția ca 2: 1 să devină raportul de aspect universal atât pentru filme, cât și pentru televiziune în era digitală. A filmat mai întâi mini-serialul de televiziune „Dune” cu sistemul Univision. Storaro a primit premiul American Society of Cinematographer's Lifetime Achievement Award după Sven Nykvist. A fost membru al juriului „Concurs oficial” la al 44-lea Festival Internațional de Film de la Veneția în 1987, membru al juriului „Competiției oficiale” la cel de-al 44-lea Festival Internațional de Film de la Cannes în 1991.