Totò

Totò, pe numele real Antonio Griffo Focas Flavio Angelo Ducas Comneno Porfirogenito Gagliardi De Curtis di Bisanzio, s-a născut la 15.02.1898, în Napoli, Campania, Italia, și a decedat în urma unui atac de cord la 15.04.1967, la Roma, Lazio, Italia. El a fost un descendent al lui Comneno di Bizanzio, fiul natural al Annei Clemente și al lui Giuseppe de Curtis (fiul marchizului de Curtis). În copilărie, a preferat sportul în locul studiului, iar într-un incident cu o minge de fotbal sau în...

Totò, pe numele real Antonio Griffo Focas Flavio Angelo Ducas Comneno Porfirogenito Gagliardi De Curtis di Bisanzio, s-a născut la 15.02.1898, în Napoli, Campania, Italia, și a decedat în urma unui atac de cord la 15.04.1967, la Roma, Lazio, Italia. El a fost un descendent al lui Comneno di Bizanzio, fiul natural al Annei Clemente și al lui Giuseppe de Curtis (fiul marchizului de Curtis). În copilărie, a preferat sportul în locul studiului, iar într-un incident cu o minge de fotbal sau în ringul de box, o parte din nasul său a paralizat, dându-i acel aspect care mai târziu a devenit semnătura sa distinctivă. Mama sa își dorea ca el să devină preot, dar încă din 1913, la vârsta de 15 ani, juca deja roluri de comedian în teatre mici, sub pseudonimul Clerment. A fost unul dintre cei mai populari actori de comedie din istoria filmului italian. Din 1917 a fost actor în companiile „comedia dell'arte” și poet, scriitor de cântece napolitane. A călătorit la Roma pentru a lucra în teatrele locale. În 1929 locuiește cu Liliana Castagnola, cântăreață de cafe-concert, care se sinucide după ce a fost abandonată în 1930, că el nu a refuzat un contract în Padova. În 1931 a întâlnit-o pe Diana Bandini Rodigliani. Au avut o fiică, Liliana, în 1934 și s-au căsătorit în 1935. În 1933 este adoptată de marchizul Francesco Maria Gagliardi Focos, de la care moștenește titlurile. A intentat divorțul în Ungaria pe motiv de infidelitate a acesteia, iar divorțul a fost în cele din urmă pronunțat în Italia în 1940. De dragul fiicei lor, și-au continuat viața de familie locuind în continuare împreună, dar fiind liberi să aibă și alte relații. În 1939 și-a început cariera în cinematografie, iar în 1947 s-a lansat cu rolul Gaspare din I due orfanelli. Pe platourile de filmare ale peliculei 47 Morto Chi Parla, a întâlnit-o pe actrița Silvana Pampanini. Presa a relatat despre această relație înfloritoare, iar Diana a acceptat o cerere în căsătorie din partea unui avocat. Se pare că Toto s-a simțit foarte rănit și, când a scris piesa Malafemmina, s-a zvonit că a scris-o de fapt pentru Diana, nu pentru Silvana. S-a îndrăgostit de Franca Faldini în 1951, când a fost luat prin surprindere de fotografia ei de pe coperta revistei Oggi. Ea avea doar 21 de ani, el 53. S-au căsătorit în secret în Elveția în 1954, iar în octombrie același an, Franca aproape a murit dând naștere fiului lor, Massenzio, care, din păcate, a murit câteva ore mai târziu. Toto s-a reîntors la muncă, dar în 1956 a suferit o criză gravă de bronșită. Trei zile mai târziu, la Milano, s-a forțat să urce pe scenă, dar a trebuit să se întoarcă la pat. A fost în turneu la Geneva, Florența, Palermo. În fiecare dintre aceste locuri a suferit o pierdere treptată a vederii, care avea să-l chinuie pentru tot restul vieții sale. Până cu două zile înainte de moartea sa, lucra, dar era încă bolnav. Inima lui a cedat în cele din urmă pe 15 aprilie 1967, iar ultimele sale cuvinte au fost adresate adevăratei iubiri a vieții sale: „Te-am iubit foarte mult, Franca. Foarte mult.” Cu Diana Bandini Rogliani a fost căsătorit din 1935 până în 1939; au avut o fiică, Liliana De Curtis. În 1946, Curtea din Napoli i-a acordat titlurile de Alteță Imperială, Prințul Don Antonio Focas Flavio Angelo Ducas Comneno de Curtis di Bisanzio Gagliardi, Contele Palatin, Cavaler al Sacru Imperiului Roman, Esarca de Ravenna, Duce de Macedonia, Principe de Cicilia și Illitino Ponte, Principe de Cicilia și Illitino, Ponte de Cicilia, Illitinoria Moldova, Dardania, Peloponez, Conte de Cipru și Epiro, Conte și Duce de Drivasto și Durazzo. A dezvoltat o relație foarte strânsă cu Dino Valdi, cascadorul care l-a dublat, mai ales după ce a suferit o dublă dezlipire de retină care l-a lăsat aproape orb. După aceea, Valdi a jucat în aproape toate scenele de mișcare sau de alergare, de exemplu în Șoimii și vrăbiile (1966). Totò s-a remarcat în comedii, precum: Totò Tarzan (1950), Totò le Moko (1951), Un turco napoletano (1953), Miseria e nobilita (1954), Aurul Neapolelui (1954), Legea e lege (1958), I ladri (1959), I due marescialli (1961), I due colonnelli (1962), Totò e Cleopatra (1963), La Mandragola (1965), Vrăjitoarele (1967), Don Giovannino (1967). După moartea sa, i-a lăsat lui Valdi un set complet de costume de scenă, costumele personajului Totò. În anii 1950, a început să compună poezie. Cea mai cunoscută este probabil A Livella. Totò a fost și compozitor: Malafemmena (Femeia rătăcită), dedicată soției sale Diana după despărțirea lor, este considerată un clasic al muzicii populare napolitane.Totò avea o reputație de playboy. A fost actor, comedian, scenarist, dramaturg, poet, cântăreț și textier italian. Totò a murit la 69 de ani, pe 15 aprilie 1967, la Roma, după o serie de atacuri de cord. Datorită cererii copleșitoare, au avut loc nu mai puțin de trei slujbe funerare: prima la Roma, a doua în orașul său natal, Napoli, și câteva zile mai târziu, a treia, oficiată de șeful local al Camorra, un sicriu gol a fost purtat pe străzile aglomerate ale popularului cartier Rione Sanità, unde s-a născut.