19.11.2014
Regizorul Marian Crişan a început filmările la cel de-al treilea lungmetraj al său, Orizont, inspirat de nuvela clasică „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici. Scenariul scris de Crişan păstrează elemente din nuvelă, adaptându-le prezentului şi unei situaţii foarte actuale în România: tăierile ilegale de păduri. Filmul ar putea fi lansat pe marile ecrane în 2015.„Orizont descrie drama unei familii care începe o viaţă nouă preluând în administrare o cabană undeva în inima Munţilor Apuseni. Familia se instalează la cabană, dar în scurt timp se trezeşte în mijlocul conflictului dintre oamenii legii şi mafia tăierilor ilegale de lemn”, descrie Marian Crişan subiectul filmului. „Este o adaptare liberă, o reinterpretare a nuvelei clasice Moara cu Noroc, a ...Taguri: Emilian Oprea, Viorel Sergovici, Bobby Păunescu, Rocker, Morgen, orizont, Oleg Mutu, Rodica Lazăr, András Hatházi, Marian Crişan
19.03.2013
Una dintre cele mai iubite actriţe ale României s-a stins din viaţă astăzi, la spitalul Elias din Capitală, unde era internată de două săptămâni. În acest moment nu se cunoaşte cauza decesului, dar reprezentanţi ai spitalului au declarat pentru Mediafax că Irina Petrescu a avut parte de "o scurtă, dar foarte grea suferinţă". Actriţa avea 71 de ani.Poţi citi mai jos materialul aniversar pregătit de colegul nostru Mihnea Columbeanu pe 19 iunie 2011, atunci când Irina Petrescu împlinea frumoasa vârstă de 70 de ani. AICI poţi citi un material despre cele mai frumoase cupluri ale filmului românesc: o vei găsi pe Irina Petrescu, alături de Liviu Ciulei, pe chiar prima pagină a materialului.
(copyright fotografii: MediafaxFoto)
"Irina Petrescu, anti-'doamna teatru...Taguri: actor, O lumina la etajul zece, Acţiunea Autobuzul, Dincolo de pod, Prin cenuşa imperiului, Facerea lumii, Duminică la ora 6, Nu vreau sa ma insor, Răutăciosul adolescent, Valurile Dunării
21.02.2012
Paul Ipate şi Ioana Blaj au anunţat marţi, 21 februarie, într-o trasmisie filmată de la Grand Cinema Digiplex nominalizaţii la cele 19 categorii ale Premiilor Gopo.
Premiile Gopo sunt echivalentul românesc al britanicelor premii BAFTA, francezelor distincţii César sau spaniolelor trofee Goya, onorând performanţele anului anterior din industria cinematografică autohtonă.Nominalizările la cele 19 categorii ale Premiilor Gopo 2012 au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit în acest an din 11 profesionişti ai domeniului.
Iată nominalizaţii:Cel mai bun filmAurora (România-Franţa-Elveţia-Germania, 2010)Producător: Anca Puiu (Mandragora, Parisienne de production, Bord cadre films, Essential Filmproduktion)Regia: Cristi PuiuCrulic - drumul spre dincolo (România-Polonia, 2011)Producăt...Taguri: Bună! Ce faci?, Mănuşi Roşii, Principii de viaţă, Draft 7, Luiza Pârvu, O mie de lucruri în comun, Sarra Tsorakidis, Tournée, Mathieu Amalric, Melancholia