Transfer de captivi/ Rendition

de Gloria Sauciuc în 8 Nov 2007
Transfer de captivi/ Rendition

Rendition pune niste probleme serioase, onorand in acelasi timp necesitatile unui film comercial. Cu un regizor - Gavin Hood - din Africa de Sud (a luat Oscarul cu “Tsotsi” in 2006 , filmul tratand un subiect autohton), Rendition este un thriller politic despre repercusiunile rapirii unui potential terorist american de origine araba retinut de CIA in sistem de “extradare speciala”. Rendition devine astfel un “punct fierbinte” intr-o perioada post-Guantanamo. Disparitia americanului de origine egipteana Anwar El-Ibrahimi (Metwally) e urmata de cautari febrile din partea sotiei sale Isabella (Witherspoon). Investigatia scoate la iveala ca Anwar, suspectat pentru legaturi cu presupusii autori ai unui atentat recent, a fost rapit de CIA sub comanda oficialului Corinne Whitman ( Meryl Streep). Retinut in “transfer special” – procedura a serviciilor de securitate americane de a retine suspecti in inchisori din tari straine – prizonierul e interogat de analistul CIA Freeman ( Gyllenhaal). Impreuna cu acesta din urma actioneaza seful politiei locale, Abasi ( Naor), care face legatura cu alta poveste locala: fiica acestuia, Fatima, a facut o pasiune periculoasa pentru un tanar islamist pus pe fapte mari.

Tinand cont de actualitatile politicii americane, orice suna a “Rendition” este un subiect fierbinte. Insa filmul abordeaza implicat – mai degraba decat impartial – probleme ca tortura, rapirile si alte abuzuri , incercand – in acelasi timp - sa fie corect. In “Rendition”  se vede totodata un efort de a portretiza lumi diferite prin ideologie, religii si emotii – in acord cu regula stabilita de “Crash”, “Syriana”, “Babel”  care merg pe mai multe planuri paralele. La locul torturilor (o tara din Africa de nord, unde un agent CIA fusese ucis de curand) Douglas Freeman ( Gyllenhaal), analist CIA trimis sa supervizeze “prelucrarea” lui Anwar, incepe sa - si puna intrebari legate de reala vinovatie a prizonierului . Si aceleasi dubii apar la Washington intre oficialii care conduc programul “Rendition” si cei care se agata de principiul “Americanii nu tortureaza” – Corrinne Whitman ( alias Meryl Streep) dixit.

Igal Naor (seful politiei locale) are expresie si gesturi foarte accentuate, Gyllenhaal, dimpotriva, mizeaza pe minimalism / atitudine retinuta, Reese Witherspoon este convingatoare pana in momentul in care scenariul ii cere sa tipe, iar Meryl Streep – din nou “scorpie”, intr-o ipostaza autoritara, sigura pe sine. Acestei distributii foarte bune se alatura  Alan Arkin si Peter Sarsgaard.

Per total filmul merita o abordare mai subtila, insa eforturile au, intr-adevar, un scop dificil de atins: acela de a indrepta atentia publicului larg catre o criza morala si o problema internationala sensibila.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells