Totul despre Falcon, mâna dreaptă a Căpitanului America

de Gloria Sauciuc în 19 Iul 2012
Totul despre Falcon, mâna dreaptă a Căpitanului America

Zilele trecute anunţam că Anthony Mackie, actorul din The Hurt Locker şi recentul Abraham Lincoln: The Vampire Hunter, va fi mâna dreapta a Primului Răzbunător. Mackie îl va interpreta pe Falcon în Captain America: The Winter Soldier, film cu o premieră programată în aprilie 2014.

Detaliile legate de acţiunea filmului sunt ţinute, pentru moment, departe de presă, însă titlul sequel-ului sugerează o legătură cu benzile desenate din anii 2000, în care Bucky - prietenul lui Captain America - e înviat şi readus în acţiune, însă ca super-asasin, cunoscut sub numele de Soldatul Iernii.

Scenariştii Stephen McFeely şi Christopher Markus declarau, în aprilie 2011, că sequel-ul pentru Captain America se află în pregătire la studiourile Marvel, iar în iunie acelaşi an completau: "Povestea va fi, cel mai probabil, plasată în prezent. Încă mai experimentăm cu flash-backuri pentru scenele de epocă, din Al Doilea Război Mondial. Filmul conţine mai multe poveşti plasate în trecut".

Indiferent care va fi povestea, Căpitanul America va fi ajutat de Falcon, iar Cinemagia a săpat să afle cât mai multe despre isotria personală a acestui supererou.

Cel care va fi pentru o vreme mâna dreaptă a Căpitanului America, Falcon (Şoimul), s-a născut ca Sam Wilson. Vine din Harlem şi a trecut prin mai multe aventuri alături de Captain America în benzile desenate ale anilor '70. Pe numele complet Samuel Thomas Wilson, eroul de culoare este fiul lui Paul Wilson, un preot destul de faimos, având o copilărie fericită. Pasionat de păsări, dresează porumbei încă din copilărie. Totuşi, experienţele nefericite cu rasişti îl dezamăgesc la adolescenţă. La 16 ani, tatăl său este ucis atunci când intervine într-o altercaţie din cartier, apoi peste numai doi ani mama sa este împuşcată de un hoţ. Chinuit de mânie şi "supărat pe lume", Sam îşi descoperă o nouă faţă, una de delincvent, membru al unei bande şi proxenet.

În timpul zborului către "un pont mare la Rio de Janeiro", avionul în care se află se prăbuşeşte pe o insulă izolată, Exile Island (Insula Exilaţilor), controlată de către un grup de nazişti care lucraseră, cândva, alături de Red Skull în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În acest timp, Wilson îl descoperă pe Redwing, un şoim pentru care are o afecţiune aparte.

Cum s-a născut Falcon

Red Skull foloseşte Cubul Cosmic, un dispozitiv care permite celui care îl deţine să schimbe realitatea, pentru a crea o legătură mentală între Wilson şi şoimul Redwing. Această "verigă de legătură mentală" îi va da lui Wilson puteri surprinzătoare asupra tuturor păsărilor. Următorul pas al Craniului Roşu este ca, folosindu-se de Cub, să rescrie trecutul în mintea lui Falcon - şi anume să îndepărteze amintirile din timpul vieţii de infractor. În această poveste, Falcon e un personaj cinstit şi demn, al cărui rol pe insulă este de a-i ajuta pe localnici să lupte pentru propria lor libertate.

Atunci când Steve Rogers (Captain America) se împrieteneşte cu Falcon, cei doi creează un personaj mascat, cel care îi va conduce pe localnici în lupta de eliberare: într-adevăr, cei doi reuşesc să îi învingă pe Exilaţi şi pe Craniul Roşu. Astfel, the Falcon devine ajutorul lui Captain America în lupta împotriva criminalităţii, purtând uneori el însuşi costumul în locul lui Rogers. Însă, în scurt timp, Craniul Roşu îi dezvăluie lui Falcon adevăratul său trecut de delincvent, încercând să-l manipuleze în aşa fel încât Falcon să îl ucidă pe Captain America. Falcon înţelege acum ce fel de om era în trecut, însă hotărăşte să treacă de partea binelui, numit fiind în fruntea superagenţilor de la agenţia de informaţii numită SHIELD.

Are  şase miliarde de ochi numai în SUA

În anii 2000, Falcon devine membrul noii echipe a Răzbunătorilor, pornită pe urmele pericolelor internaţionale. Deja Falcon ştie să îşi folosească puterile telepatice în legătură cu celelalte păsări, prin ochii cărora reuşeşte să vadă. De altfel, The Falcon e un dresor excelent de păsări, nemaipunând la socoteală calităţile de luptător deprinse de la Captain America. Nici Redwing nu e de neglijat: e un şoim atât de bine dresat încât e capabil să răspundă la comenzile mentale sau verbale ale stăpânului, ajutându-l în lupta cu adversarii. "Am doar şase miliarde de ochi numai în SUA", spune Falcon. Atunci când chemamă păsările, acestea vin în număr mare pentru a ataca.

Captain America: The Winter Soldier va fi regizat de Anthony Russo şi Joe Russo.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alexxtreme pe 19 iulie 2012 08:39
toate ziarele stiu sa publice despre marcel iures, maia morgenstern, ce au facut prin filmele din afara...despre iurie darie si alexandru arsinel, ce au facut pe aici....nicio problema...dar cum ramane cu `pustiul` care a avut roluri in Black Swan (castigator Oscar), Rachel Getting Married(nominalizat Oscar), Gossip Girls, The Architect , Hot Tub Time Machine, Spread, si primul Captain America...adica alaturi de Ashton Kutcher, Chris Evans, Anthony LaPaglia, John Cusack, Anne Hathaway.....iar acum in al doilea Blockbuster in rolul lui Winter Soldier....DE EL NU SCRIE NIMENI NIMIC? apropo, se numeste SEBASTIAN STAN!!!!
Gloria pe 19 iulie 2012 10:04
Despre Sebastian Stan s-a scris pe Cinemagia, in mai multe randuri, o cautare cu numele lui pe site iti va afisa toate stirile despre el de pana acum. Despre Winter Soldier si antagonistii supereroilor din filmele urmatorilor ani (pana in 2014, inclusiv) avem in pregatire zilele acestea un articol mare. Putintica rabdare!
alexxtreme pe 19 iulie 2012 08:41
aaa si apropo...observati cine apare pe imdb: http://www.imdb.com/name/nm1962884/
_alien_ pe 19 iulie 2012 10:03
wtf?
Chelbos pe 19 iulie 2012 10:18
hahaha
scandarelli pe 19 iulie 2012 12:26
"Oana Zavoranu was born in Bucharest, the capital of Romania, in a wealthy family that provided her all the beauty of a happy childhood." - Dovada clara ca psihanaliza se inseala, nu e totul sa ai o copilarie fericita ca sa ajungi un adult "normal". Lol...
alexxtreme pe 19 iulie 2012 13:10
iti dai seama ca daca era violata si batuta constant, si traia intr-o saracie mare...acum era poate vreun inginer electromecanic:))))cu vreo 4 facultati, maritata cu 2 copii...
scandarelli pe 19 iulie 2012 17:59
Corect!!!
alexxtreme pe 19 iulie 2012 13:13
Gloria nu era vorba de voi...apreciez munca voastra...e vorba de `tabloidele`, blogurile si stirile de la tv...
alex_il_fenomeno pe 9 august 2012 20:07
promite multe acest "ajutor " .
Tyson_Kyd pe 17 august 2012 12:54
Super, ma bucur sa vad un actor de seama lui Anthony Mackie in filmele celor de la Marvel, iar personajul care il va juca va promite multa actiune .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells