Ştiri cu tagul "Mohamed Diab"
-
Regizorul serialului Moon Knight critică controversata scenă plasată în Egipt din Wonder Woman 1984
27.03.2022 Mohamed Diab, un regizor de origine egipteană, încearcă să transmită imaginea potrivită a Egiptului modern în noul serial Disney+ Moon Knight, dar subliniază că un alt film cu supereroi a transmis imaginea greșită, scrie IndieWire. Dacă ne gândim la Femeia Fantastică 1984, probabil cunoașteți scena în care eroul negativ Maxwell Lord merge în Egipt pentru a-l întâlni pe un baron al petrolului, pentru ca imediat apoi Femeia Fantastică să înceapă o urmărire cu mașini. Scena a fost criticată imediat ce filmul lui Patty Jenkins a avut premiera, iar poziția publicului nu s-a îmbunătățit de atunci încoace. În interviul său cu publicația SFX Magazine, Diab a fost sincer privind necesitatea unei reprezentări corecte a unei culturi, mai ales cea egipteană. Diab ... citeşte Taguri: Moon Knight, Mohamed Diab, Wonder Woman 1984 -
Ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-Al Doilea Război Mondial, în competiția Cinepolitica 2017
06.04.2017 În anul în care se împlinesc 90 de ani de la proclamarea Principelui Mihai ca Rege, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica (20 - 23 aprilie, Cinema Elvira Popescu) aduce, în premieră, la București, documentarul istoric Războiul Regelui/The King Who Tricked Hitler (r. Trevor Poots), narat de Marcel Iureș. Aceasta este ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-Al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață, Regele Mihai I al României. Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale și am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.” Povestea deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, în... citeşte Taguri: Mohamed Diab, Trevor Poots, Junfeng Boo, Me'ever Laharim Vehagvaot, Putin Forever?, Chez nous, The Apprentice , Războiul Regelui, Human Harvest -
Farhadi, Kolirin și Mertoğlu la Les Films de Cannnes à Bucarest
16.09.2016 Povești din Orientul Mijlociu, scrise și regizate de câțiva dintre cei mai talentați cineaști ai momentului vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). The Salesman, în regia lui Asghar Farhadi, singurul film din competiția oficială Cannes 2016 distins cu două trofee, va rula pentru prima dată pentru publicul din România. Renumitul regizor israelian Eran Kolirin, multi-premiat pentru filmul The Band’s Visit, își va prezenta la București Beyond the Mountains and the Hills, iar cineastul turc Mehmet Can Mertoğlu va vorbi cu publicul despre debutul remarcabil cu Album, co-produs de o echipă românească. The Salesman a câștigat Premiul pentru scenariu și interpretare masculină, acordat lui Shahab Hosseini și a fost unul dintre favoritele... citeşte Taguri: Mohamed Diab, Eshtebak, Asghar Farhadi, album, Mehmet Can Mertoglu, Me'ever Laharim Vehagvaot, The Band's Visit, Eran Kolirin, Forushande
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later
Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel - 5 detalii captivante despre Rebel Moon Partea 2: Cea care lasă cicatrici
- Veteranii revin în atenție cu proiecte epopeice. Iată ce au în pregătire Scorsese, Coppola, Spielberg, Ridley Scott și Clint Eastwood
- Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin
- Alec Baldwin „nu se putea controla” pe platoul de filmare de la Rust, susțin procurorii
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Cascadorul: escapism la superlativ şi încă un pic pe deasupra
Pe lângă entertainment, comedia de acţiune omagiază cineaştii de care nu o să auzi niciodată - Abigail: cu poantele (şi incisivii) pe jugulară
- Nasty - mai mult decât tenis
- Micuța Ping și dragonul: despre puterea din adâncul nostru
- La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
Warner TV
22:30
|
The Wolf of Wall Street(2013)Lupul de pe Wall Street
|
HBO
20:00
|
Mamma Mia! Here We Go Again(2018)Mamma Mia! O luăm de la capăt
|
HBO
18:05
|
Mamma mia!(2008)Mamma mia! - Filmul
|
CineCloud
Odysseus and the Isle of the Mists
Profu'
Hung
Into the Blue 2: The Reef
Anthony Gonzalez
Cheung gong 7 hou
Brad Dourif
Marauders
Brothers
Rocky
Emil Botta
Pier Paolo Pasolini
Haute Cuisine
Thumbsucker
Ryna
My Best Friend Is a Vampire
Premature
The Net 2.0
Melania Cârje
Emma Stone
Pyaar Kiya To Darna Kya
The Boxtrolls
Gotham Knights
Gökçe Yanardag
The Penguins of Madagascar
Murat Ünalmis
Liza Minnelli
Lee Pace
Dead in Tombstone
El Final del Paraíso
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- The Exorcism
- Clipped
- Prom Dates
- Summer Camp
- Jim Henson Idea Man
- The Big Cigar
- Becoming Karl Lagerfeld
Filme populare
Premiere cinema
- The Fall Guy
- Sting
- Government of Children II
- Challengers
- Combat Wombat: Back 2 Back
- The Book of Solutions
- Only the River Flows
- Buzz House: The Movie
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
Filme noi în SUA
- Jeanne du Barry
- Captain America: New World Order
- Dragonkeeper
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- Despicable Me 4
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Mohamed Diab