Ştiri cu tagul "cristian mungiu"
-
CNC, proiecte şi proteste
11.03.2015 Opt lungmetraje de ficţiune au primit finanţare la a doua sesiune de concurs organizată de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Iată detalii despre unele proiecte câştigătoare, dar şi problemele ridicate de regizori cu privire la regulamentul concursului. Pe primul loc în ordinea punctajelor şi a sumelor primite este filmul Fotografii de familie, noul film al lui Cristian Mungiu. Regizorul premiat cu Palme d'Or a câştigat şi la sesiunea anterioară cu misteriosul său proiect RMN, care ar putea intra în producţie în cursul acestui an. Fotografii de familie a fost urmat de filmul lui Radu Mihăileanu, Povestea iubirii. În curând detalii despre aceste două lungmetraje.Cel de-al treilea proiect câștigător la concursul organizat de CNC, sesiunea II pe 2014, este ??... citeşte Taguri: Ada Solomon, Mona Nicoara, Ivana Mladenovic, Florin Şerban, radu mihaileanu, cristian mungiu, Paul Negoescu -
Valeriu Andriuţă terorizează Kremlinul, în remake-ul serialului Homeland, regizat de celebrul Pavel Lungin
04.06.2014 Valeriu Andriuţă, actorul pe care Cristian Mungiu l-a distribuit în majoritatea filmelor sale, inclusiv în După dealuri, a fost invitat de celebrul regizor rus Pavel Lungin să joace în remake-ul serialului cu cinci Globuri de Aur, Homeland. Varianta rusească se numeşte Rodina, adică „Patria”, şi este scrisă şi regizată de autorul celebrelor Taxi Blues (Premiul de regie la Cannes, 1992) şi Ostrov (2006). Andriuţă este principalul antagonist al filmului, un terorist saudit, ce plănuieşte să pună o bombă chiar în Mausoleul aflat în Piața Roșie din Moscova. Protagonistul serialului (echivalentul rus al actorului Damian Lewis) este unul dintre cei mai cunoscuţi actori ruşi, Vladimir Mashkov. Povestea este adaptată la realităţile ruseşti ale anilor 1990, cola... citeşte Taguri: cristian mungiu, Damian Lewis, Ostrov, Taksi-Blyuz, Homeland, Pavel Lungin, După dealuri, Valeriu Andriuţă -
Câştigătorii concursului CNC aprilie 2014
09.04.2014 Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) anunţă câştigătorii primului concurs de proiecte organizat în 2014. Pe primul loc în ordinea sumei primite se află Cristian Mungiu, cu proiectul RMN, ce urmează a fi regizat, conform listei CNC, de laureatul cu Palme d'Or pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile împreună cu Cristian Movilă. RMN, produs de Mobra Film, a primit o finanţare de 4,455 milioane de lei (aproximativ un milion de euro), o sumă record în istoria concursurilor CNC.În ordinea punctajelor urmează proiectul Libra Film Apropierea, cu Tudor Giurgiu ca regizor şi Marin Malaicu Hondrari ca scenarist în colaborare cu Giurgiu. Apropierea a primit 2 milioane de lei. O sumă puţin mai mare, 2,089 milioane, o primeşte Fata munţilor, un film produs de Strada Film, c... citeşte Taguri: Alexandru Solomon, Jesús del Cerro, Iura Luncaşu, Ruxandra Zenide, Corneliu Gheorghiţă, Iulia Rugină, Anca Damian, Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Cătălin Mitulescu -
La grande bellezza a deschis, miercuri, B-IFF
26.03.2014 Prezentată în premieră mondială în competiţia de la Cannes 2013, producţia italiană La grande bellezza a deschis la Cinema Studio festivalul. Filmul lui Paolo Sorrentino a câștigat până acum peste 30 de premii, inclusiv trei dintre cele mai importante distincții ale cinematografiei internaționale: Globul de Aur, BAFTA și Oscar, toate la categoria „Cel mai bun film străin”, plus patru premii ale Academiei Europene de Film (Cel/cea mai bun/ă film/regie/actor - Toni Servillo - și montaj).De-a lungul celor 8 zile de festival, vor fi proiectate 34 de filme din 15 țări, printre care Georgia, Polonia, Belgia, Australia, Canada, Marea Britanie, România și Statele Unite. Pe lângă secțiunile tradiționale ale festivalului (Competiție, Panorama și Proiecții speciale),... citeşte Taguri: Andrei Creţulescu, Paranoid Park, Toni Servillo, Bethlehem, Dallas Buyers Club, Jean-Marc Vallee, C.R.A.Z.Y., Yuval Adler, La belle vie, Jean Denizot -
Umor românesc, la Weekendul Comediei Scurte
27.01.2014 Sâmbătă şi duminică, pe 1 şi 2 februarie, ShortsUP propune cea mai bună metodă pentru descreţirea frunţilor şi ”dezgheţarea” spiritelor cinefile. Două seri consecutive de comedii scurte şi bune care explorează tema narcisismului contemporan, o expoziţie de artă colectivă şi spaţiu de entertainment ce tolerează manifestările amorului propriu. Weekendul Comediei Scurte, ediţia a II-a, va avea loc la Cinema Patria începând cu ora 20.Selecţia de filme include scurtmetraje internaţionale premiate, dar şi producţii autohtone ce traversează treisprezece ani de umor autentic românesc în patru scurtmetraje memorabile. Fiecare dintre cele patru poveşti îşi extrage inspiraţia din realitatea societăţii româneşti în tranziţie, rezerva inepuizabilă de perso... citeşte Taguri: Cecília Felméri, Adrian Silişteanu, Corneliu Porumboiu, cristian mungiu, Şanţul, Călătorie la oraş, The pill of happiness, Mâna lui Paulista -
10 omisiuni majore în istoria Oscarurilor
19.01.2014 Alegerile Academiei Americane de Film stârnesc, an de an, proteste și controverse în rândul celor ”uitați” de către membrii acesteia și în rândul susținătorilor acestora. Pur și simplu nu există loc pentru toată lumea la nominalizări, însă acest lucru pare și mai greu de acceptat atunci când cei cu adevărat merituoși par a fi excluși pe nedrept de pe lista finală. De această dată, Academia i-au lăsat fără nominalizări pe Robert Redford (All is Lost), Emma Thompson (Saving Mr. Banks), Tom Hanks (Captain Phillips), Joaquin Poenix (Her), Oprah Winfrey (The Butler). Cele 10 cazuri prezentate, neîndreptățite la Oscaruri sunt însă mult mai regretate de fanii celei de-a șaptea arte. ... citeşte Taguri: cristian mungiu, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Harrison Ford, Shakespeare in Love, Saving Private Ryan, Kramer Vs. Kramer, Robert Benton, Apocalypse Now, The Godfather, Francis Ford Coppola -
Industria europeană de film, protejată de competiţia directă cu Hollywood-ul
17.06.2013 Excepţia culturală susţinută, printre alţii, şi de cineaştii români Cristian Mungiu şi Radu Mihăileanu, a fost acceptată de miniştrii UE, scrie The Hollywood Reporter. Întâlnirea acestora de vineri, 14 iunie, ce a avut loc în Germania, nu a exclus totuşi posibilitatea revenirii în viitor asupra deciziei, pe motiv că şi Statele Unite ar putea adopta în acest caz măsuri protecţioniste. „Este o victorie nemaipomenită pentru Cultura Europeană”, au declarat vineri seara regizorii belgieni Jean Piere şi Luc Dardenne, cei care au stat în fruntea grupului de cineaşti europeni care şi-au asumat rolul de apărători ai industriei europene de film în faţa competiţiei directe a Hollywood-ului. Printre cei are au susţinut excepţia culturală – adusă şi în faţ... citeşte Taguri: Daniele Luchetti, Pedro Almodóvar, Stephen Frears, Aki Kaurismäki, Michel Hazanavicius, Mike Leigh, Michael Haneke, Luc Dardenne, Radu Mihăileanu, cristian mungiu -
Cannes, în momente memorabile
15.06.2013 52 de lungmetraje în selecţia oficială (Competiţie, Quinzaine des réalisateurs şi Semaine de la Critique), 5000 de filme proiectate în secţiunea Piaţa de film şi o cifră de afaceri de aproximativ un miliard de dolari (în 2012), aproape 4800 de jurnalişti acreditaţi, provenind din 88 de ţări şi 27.700 de regizori, distribuitori, producători veniţi din toate colţurile lumii. Cam aşa arată în cifre cel mai important festival de film al lumii. Festivalul de Film de la Cannes decernează cel mai râvnit trofeu (provenit dintr-o competiţie festivalieră de film): Palme d'Or-ul. Festivalul Internaţional de Film de la Cannes a fost creat la iniţiativa lui Jean Zay, ministru al Educaţiei şi al Artelor Frumoase, din dorinţa de a înfiinţa în Franţa un eveniment cultur... citeşte Taguri: Poliţist adjectiv, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Moartea domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost?, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, cristian mungiu, Cătălin Mitulescu, Trafic, Prea târziu -
Cristian Mungiu şi Radu Mihăileanu, printre cineaştii ce vor susţine excepţia culturală în Parlamentul European
08.06.2013 O delegaţie condusă de nume celebre ale industriei cinematografice europene, printre care actriţa franceză Bérénice Bejo (nominalizată la Oscar pentru rolul din The Artist, câştigătoare anul acesta la Cannes a premiului de interpretare), Costa-Gavras, regizorul belgian Lucas Belvaux, actorul şi regizorul italian Daniele Luchetti, dar şi cineaştii români recompensaţi în competiţiile de film europene, Cristian Mungiu şi Radu Mihăileanu, se vor afla marţi, 11 iunie, la Strasbourg, pentru a continua lupta de susţinere a excepţiei culturale, anunţă filmneweurope.com. Intenţia acestora este de a convinge Parlamentul European să voteze excluderea sectorului audiovizual din acordul de liber-schimb ce urmează să fie negociat între SUA şi UE. „Excepţia culturală... citeşte Taguri: Pedro Almodóvar, Stephen Frears, Aki Kaurismäki, Michel Hazanavicius, Mike Leigh, Michael Haneke, Costa-Gavras, Bérénice Bejo, Radu Mihăileanu, cristian mungiu -
Filmele de Cannes vin la Bucureşti în octombrie
23.05.2013 Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 şi 31 octombrie 2013. Filme mult-aşteptate din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes vor fi proiectate la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu. Datorită cererii mari de bilete din anii trecuţi, în program a fost adăugată o a treia locaţie, Sala ArCuB din Bucureşti.Cristian Mungiu, iniţiatorul Les Films de Cannes à Bucarest, este unul dintre cei care va decide, anul acesta, câştigătorii trofeelor Festivalului de la Cannes. Regizorul premiat cu Palme d'Or pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007) face parte din juriul competiţiei, alături... citeşte Taguri: Elia Suleiman, Matteo Garrone, Jacques Dutronc, Maurice Pialat, Van Gogh, A nos amours, Loulou, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, cristian mungiu -
Cristian Mungiu, decorat de ministrul francez al Culturii
21.05.2013 Cristian Mungiu a fost decorat, alături de cineastul indian Anuraq Kashyap şi directoarea de imagine Caroline Champetier, cu insigna Ordinului Artelor şi al Literelor, luni, la Cannes, de către ministrul francez al Culturii. Acesta a salutat pe cei doi regizori care au demonstrat "talent şi dăruire, fiind exponenţi ai unui nou val cinematografic". Membru al juriului celui de-al 66-lea Festival de la Cannes, după ce a câştigat Palme d'Or în 2007 cu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Cristian Mungiu a fost decorat cu ordinul de ofiţer. "Cinematograful dumneavoastră dezvăluie cu o amărăciune realistă absurditatea tragică a realităţilor sociale şi politice, totul cu ajutorul ironiei muşcătoare a perspectivei dumneavoastră.", a subliniat Aurelie Filippetti în prezen... citeşte Taguri: Des hommes et des dieux, După dealuri, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Caroline Champetier, cristian mungiu, festival:cannes 2013 -
Mungiu, parodiat în Franţa
18.05.2013 Ediţia de miercuri seară a emisiunii franceze de satiră "Les Guignols de l'Info" a avut o secţiune dedicată Festivalului de Film de la Cannes, în care Cristian Mungiu, membru al juriului ce va decerna Palme d'Or-ul anul acesta, a fost parodiat. Marioneta care îl reprezintă pe Mungiu îi cere lui Steven Spielberg, preşedintele juriului de la Cannes 2013, o cameră de filmat, spunând că nu are bani să o cumpere, apoi că tatăl său este în închisoare, iar mama bolnavă şi că trebuie să aibă grijă de un bebeluş. Concluzia marionetei - prezentator e ca Mungiu "e - se pare - la începutul carierei". Contactat de Mediafax în legătură cu acest incident, Mungiu a declarat: "Oricât de neinspirate pot fi asemenea comentarii la adresa noastră ca români, cred că e preferab... citeşte Taguri: cristian mungiu, festival:cannes 2013 -
Euforicul Marele Gatsby a dat startul Festivalului de Film de la Cannes
16.05.2013 La 12 ani după Romeo+Juliet, Baz Luhrmann a demarat lucrul la ecranizarea faimosului roman al lui Francis Scott Fitzgerald, Marele Gatsby. Filmul a avut premiera de gală miercuri seara, la Cannes, în sala Grand Théâtre Lumière din Palatul Festivalului. Cu o zi înainte, o serie de vreo 12 dansatori cu tricouri branduite „The Great Gatsby" făcea buzz cu repetarea câtorva momente de coregrafie, pe muzică antrenantă, chiar pe covorul roşu. Au revenit în seara galei, costumaţi de epocă (galerie de imagini la finalul articolului). La conferinţa de presă a filmului Marele Gatsby, organizată miercuri, Leonardo DiCaprio a participat alături de Tobey Maguire, producătoarea Catherine Martin, scenaristul Craig Pearce, şi actorii Carey Mulligan, Tobey Maguire, Isla Fisher, Joel ... citeşte Taguri: cristian mungiu, Audrey Tautou, Steven Spielberg, Robert Redford, Mia Farrow, Amitabh Bachchan, Joel Edgerton, Isla Fisher, Carey Mulligan, Craig Pearce -
Cristian Mungiu, în juriul Festivalului de Film de la Cannes 2013
24.04.2013 Cristian Mungiu va face parte din juriul care va acorda Palme d'Or-ul anul acesta la Cannes, juriu prezidat de Steven Spielberg. Regizorul român se alătură lui Ang Lee (Oscar în 2013 pentru regia filmului Viața lui Pi) și actorilor Nicole Kidman și Christoph Waltz (Oscar 2013 pentru interpretarea din Django). Vidya Balan (actriță indiană), Naomi Kawase (regizoare japoneză), Lynne Ramsay (scenaristă, regizoare, producătoare britanică), și Daniel Auteuil (actor/regizor francez) completează juriul din acest an al principalei secțiuni competiționale de la cel mai important festival de film al lumii. Juriul celei de-a 66-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes va urmări toate filmele din principala secțiune competițională pentru a alcătui Palmaresul ce va fi anunț... citeşte Taguri: festiva:cannes 2013, Daniel Auteuil, Lynne Ramsay, Naomi Kawase, Vidya Balan, Django Unchained, Christoph Waltz, Nicole Kidman, Life of Pi, ang lee -
Eugen Şerbănescu nu mai este directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei
05.04.2013 Centrului Naţional al Cinematografiei va rămâne fără director general timp de şase luni, cât va dura interimatul unui locţiitor al lui Eugen Şerbănescu. Peste şase luni se va organiza un concurs pentru această funcţie. Şerbănescu, fost liberal, în prezent conservator, a fost numit consul general la Bologna. Anunţul vine la două zile de la publicarea rezultatelor concursului de proiecte cinematografice organizat de CNC în 2013. Lista câştigătorilor o puteţi consulta aici, iar subiectele viitoarelor filme româneşti le puteţi afla aici. În 2012 a fost organizat un singur concurs, deşi în anii precedenţi existau două sesiuni pe an, rezultatele fiind anunţate pe site-ul oficial al instituţiei pe 3 aprilie 2013. Prin urmare, creditul total alocat de CNC proiecte... citeşte Taguri: Răzvan Georgescu, Tudor Giurgiu, cristian mungiu, Eugen Şerbănescu -
Universul concentraţionar de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, drama unui martor fără voie la o crimă şi un musical, printre noile proiecte de film româneşti
05.04.2013 Miercuri Cinemagia anunţa rezultatele concursului de proiecte cinemtografice organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei: cel mai mare punctaj la categoria lungmetraj l-a obţinut Nae Caranfil cu filmul 6,9 pe scara Richter, proiect produs de Mobra Film (Cristian Mungiu). Astăzi Cinemagia vă prezintă subiectele câştigătoare la secţiunea "Lungmetraj ficţiune", prin urmare poveştile româneşti pe care le vom putea vedea pe marile ecrane în 2014 şi 2015. 6, 9 pe scara Richter va prezenta "relaţia complicată dintre un tată şi fiul său, creată în cheie comică", după cum declară pentru cititorii Cinemagia regizorul şi scenaristul filmului, Nae Caranfil. Filmul va îmbina "trei teme, aparent de nepus împreună: obsesia pentru cutremurul care urmează, depresia şi ... citeşte Taguri: Ada Solomon, Radu Jude, Aferim!, Chefu', Marian Crişan, Claudia Silisteanu, Adrian Sitaru, Adrian Silisteanu, Fixeur, Un etaj mai jos -
Ediţia Premium a DVD-ului „După dealuri”, disponibilă începând cu 29 martie
27.03.2013 Ediţia Premium a DVD-ului „După dealuri" va fi disponibilă în librării începând cu 29 martie. Pachetul conţine două DVD-uri, unul cu filmul şi celălalt cu materiale video suplimentare, plus un booklet cu fragmente din comentariile şi recenziile cele mai relevante despre filmul lui Cristian Mungiu. În broşură sunt incluse şi comentarii ale lui Horia Roman Patapievici şi Andrei Pleşu. Bonusul video e constituit din 12 secvenţe neincluse în montajul final, un masterclass al regizorului Cristian Mungiu susţinut la "Forum des Images" din Paris, un making of despre cum se realizează un film în plan-secvenţă, interviuri, precum şi o serie limitată de cartoline cu fotograme din film. Pachetele premium cu „După dealuri” vor fi disponibile începând cu 29 martie, ... citeşte Taguri: cristian mungiu, După dealuri -
Premiile Gopo 2013: câştigătorii
25.03.2013 Toată lumea din familia noastră devine Cel mai bun film al anului 2012, filmul regizat de Radu Jude câștigând cele mai importante trofee ale galei Gopo 2013! Oscarurile româneşti s-au decernat în seara zilei de 25 martie, ceremonia fiind găzduită de Opera Naţională din Bucureşti. Cele mai importante premii ale industriei de film din România sunt împărţite în urma voturilor a 400 de cineaşti, actori şi jurnalişti, premiile fiind cu atât mai importante cu cât reprezintă aprecierea breslei din care câştigătorii fac parte. Această ediţie a premiilor Gopo a fost umbrită de refuzul lui Cristian Mungiu de a înscrie în concurs După dealuri, producţia premiată la Cannes care ar fi primit categoric trofeul suprem al ediţiei, statueta pentru Cel mai bun film. Din ... citeşte Taguri: Gabriel Spahiu, Visul lui Adalbert, Gabriel Achim, Adrian Silisteanu, Mihaela Sîrbu, Şerban Pavlu, Undeva la Palilula, După dealuri, Toată lumea din familia noastră, cristian mungiu -
Premiile Gopo 2013: vezi cum a votat un regizor şi cum un critic de film
25.03.2013 Premiile Gopo se vor decerna seara aceasta la Opera Naţională din Bucureşti, iar Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul evenimentului, contează pe participarea a 952 de persoane la eveniment. Din păcate, acestă ediţie este umbrită de două decizii contestabile ale organizatorului, iar Cinemagia pune astăzi în discuţie legitimitatea Premiilor de anul acesta, în condiţiile în care cel mai bun film românesc al anului trecut, După dealuri, nu a fost luat în considerare, la solicitarea regizorului Cristian Mungiu. Cinemagia a întrebat un critic de film şi un regizor cum au votat anul acesta. Marian Ţuţui, critic şi istoric de film, a spus "pas" la câteva categorii, în semn de protest. Ţuţui a declarat pentru cititorii noştri: "Din păc... citeşte Taguri: Visul lui Adalbert, Tatăl fantomă, Corina Sabău, Radu Jude, Johannes Malfatti, Cristian Tarnoveţchi, Eckehard Dux, Ionel Popa, Minela Popa, Dana Roşeanu -
Iată nominalizările la Gopo 2013! "După dealuri" neinclus, la solicitarea lui Mungiu
27.02.2013 Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul Gopo acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor ce va avea loc pe 25 martie la Opera Română din Bucureşti: Toată lumea din familia noastră (regia Radu Jude), Despre oameni şi melci (regia Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (regia Gabriel Achim) şi Undeva la Palilula (regia Silviu Purcărete). După dealuri, cel mai premiat film românesc al anului trecut (Premiul pentru scenariu şi pentru interpretarea celor două actriţe principale, la Cannes), nu a fost luat în considerare, la solicitarea regizorului Cristian Mungiu.Gestul a fost comentat ieri de către publicistul Cristian Tudor Popescu, preşedintele juriului de nominalizări de anul acesta; el a vorbit despre "dispreţul afişat de Mungiu pentru premiile Gopo; ... citeşte Taguri: Şi caii sunt verzi pe pereţi, Iura Luncaşu, Minte-mă frumos, Aki Kaurismäki, Le Havre, Leos Carax, Holy Motors, Luc Dardenne, Le Gamin au Vélo, Tomas Alfredson
Articole 41 - 60 din 181
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru The Class, a murit. Avea 62 de ani
Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale - Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later
- 5 detalii captivante despre Rebel Moon Partea 2: Cea care lasă cicatrici
- Veteranii revin în atenție cu proiecte epopeice. Iată ce au în pregătire Scorsese, Coppola, Spielberg, Ridley Scott și Clint Eastwood
- Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Briganzii, cel mai nou serial italian de pe Netflix (lansat pe 23 aprilie) și unul dintre cele mai vizionate la acest moment, propune un context istoric plasat la scurtă vreme după ce așa-numitului Regat al celor Două Sicilii, care a existat până în 1860, a fost anexat de regatul Piemontului. - Combat Wombat: Eroi de serviciu - Alegerea perfectă pentru o seară de film în familie
- Sting: păianjenul domestic cu poftă de viețuitoare
- Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției
- Shōgun: captivi între ambiţie, datorie şi onoare
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
HBO 2
22:40
|
Shakespeare in Love(1998)Shakespeare îndrăgostit
|
PRO TV
22:45
|
Kickboxer: Retaliation(2018)Kickboxer: Răzbunarea
|
Pro Cinema
20:30
|
Into the Blue(2005)Adâncul albastru
|
CineCloud
The Matrix Resurrections
Mouse Hunt
La mexicana y el güero
Vin Diesel
Keeping the Faith
Tirelire Combines & Cie
Steve McQueen
Shia LaBeouf
Andy Lau
Cassandra Scerbo
Curb Your Enthusiasm
The Dyatlov Pass Incident
The Divide
Fallen
The Guru
Before I Fall
Susan Sarandon
Home Sweet Hell
Martin Campbell
Mușatinii
Michael B. Jordan
En nombre del amor
Ali MacGraw
The Grandmaster
Bonnie and Clyde
Barbie
El ministerio del tiempo
Blythe Danner
Examen
She's a Good Skate, Charlie Brown
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- The Fall Guy
- Sting
- Government of Children II
- Challengers
- Combat Wombat: Back 2 Back
- The Book of Solutions
- Only the River Flows
- Buzz House: The Movie
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
Filme noi în SUA
- Jeanne du Barry
- Captain America: New World Order
- Dragonkeeper
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Exorcism
- The Crow
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Despicable Me 4
- Mufasa: The Lion King
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
cristian mungiu