Saptamana 9 - 15 Martie

de Alin-Adrian Moise în 9 Mar 2007
Saptamana 9 - 15 Martie

Intr-o epoca in care televiziunea face si desface, showul radio A Prairie Home Companion a rezistat cat a putut. Acum insa, dupa o schimbare la nivelul conducerii, noii detinatori si-au trimis reprezentantul (Tommy Lee Jones) ca sa puna lacat, si deci showul lui Garrison Keillor (care se joaca pe sine) mai are de dat o singura reprezentatie. In continuare, A Prairie Home Companion, ultimul film al marelui Robert Altman (a murit la cinci luni dupa lansare), prezinta acest spectacol. Si o face in maniera tipica Altman: prin multe personaje. Asadar: Meryl Streep, Lily Tomlin (surorile Johnson, Yolanda si Rhonda, un duo de cantarete country); Lindsay Lohan (fiica Yolandei); Kevin Kline (Guy Noir, detectiv falit care are si functie de narator); Woody Harrelson, John C. Reilly (cantareti cowboy); si Virginia Madsen (un inger care da tarcoale cladirii, pentru a lua pe unul dintre cantareti). Muzica, improvizatie si un mare regizor american la lucru. Am spus destul.

Dupa aceea, cu dedicatie pentru doamne si domnisoare, ca tot abia a trecut 8 martie, intoarcerea lui Hugh Grant in comedii romantice (ca de la Bridget Jones 2 incoace, American Dreamz nu se pune), Music and Lyrics. Sub bagheta lui Marc Lawrence (care a lucrat cu Grant si la Two Weeks Notice), Music and Lyrics este despre Alex Fletcher, fosta vedeta a muzicii pop prin anii '80, a carui stea s-a stins de tot. Cand Cora Corman, mare nume al momentului, ii propune sa inregistreze impreuna un duet, Alex se confrunta cu o oarecare dificultate. E praf la scris versuri iar ultima melodie compusa de el e veche de ani buni. Si aici intra in scena Sophie Fisher (Drew Barrymore), o cunostiinta a lui Alex care-i ingrijeste plantele si tocmai s-a despartit de prietenul ei. Restul, puteti banui si singuri.

Daca in America biopicurile despre cantareti (vezi Ray, Walk the Line) sunt la moda si scot pe langa bani si cronici bune (basca premii la Oscar), e momentul ca si Franta sa scoata la export numele ei sonore in materie de muzica. Saptamana aceasta, Edith Piaf. Regizat de Olivier Dahan, La Mome (caci asta e numele filmului) vine cald si proaspat, abia scos din editia incheiata a Festivalului de la Berlin, unde a fost destul de bagat in seama, alaturi de 300 si filmul lui Bille August despre Nelson Mandela. Cat despre subiect, e simplu, fiind vorba despre marea cantareata franceza si viata acesteia, de la copilaria in suburbiile pariziene Belleville pana la culmile gloriei. De vazut de toti cei care vor detalii despre acest personaj si de toti fanii lui Marion Cotillard (Taxi, A Good Year). Macar ca sa vedeti cum au uratit-o cei de la machiaj.

Pentru final, ceva ce nu se intalneste pe tot drumul. Primul lungmetraj de animatie 3D realizat in Romania de catre studiourile Dacodac. E drept, in colaborare cu producatori francezi, dar lucru notabil oricum. In Piccolo, Saxo et compagnie, personajele principale sunt niste instrumente muzicale care pleaca in cautarea cheilor de pe portativ si a altor instrumente prietene care au fost furate de un doctor malefic si fac parte din planurile acestuia de a construi instrumentul perfect.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells