Proiectul X, de vineri pe ecrane

19 Apr 2012
Proiectul X, de vineri pe ecrane

De la Todd Phillips, producătorul filmelor din seria "Marea Mahmureală", vine pe marile ecrane din 20 aprilie, o nouă petrecere epică: "Proiectul X". Filmul  redă într-un mod mai mult decât realist povestea unor elevi anonimi de liceu, care pe final de an încearcă cu orice preţ să-şi câştige popularitatea. Ideea de la care au plecat a fost initial una nevinovată: să dăm o petrecere pe care toata lumea o va ţine minte, dar nimic nu i-ar fi putut pregăti pentru această petrecere!

Vestea că se pregăteşte un eveniment epic s-a împrăştiat repede şi în timp ce haosul ia amploare, numărul de participanţi creşte văzând cu ochii, iar celebritatea celor trei organizatori ajunge la cote maxime.  

Un film interzis minorilor, "Proiectul X"  este un adevărat avertisment pentru părinţii şi agenţii de poliţie din intreaga lume. Nima Nourizadeh debutează ca regizor de lungmetraj în fruntea unei distribuţii formate din debutanţi, care au obţinut roluri în urma unei preselecţii naţionale.

Todd Phillips (filmele din seria "Marea Mahmureală") este cel care a produs acest lungmetraj, alături de Joel Silver, Scott Budnick, Andrew Rona, Alex Heineman şi Marty P. Ewing, în calitate de producător executiv. Scenariul a fost semnat de Matt Drake şi Michael Bacall ("Scott Pilgrim impotriva tuturor"), după o poveste dezvoltată de Bacall.

"Proiectul X" îi aduce în rolurile principale pe Thomas Mann, Oliver Cooper, Jonathan Daniel Brown, Dax Flame, Kirby Bliss Blanton, Brady Hender, Nick Nervies, Alexis Knapp şi Miles Teller (“Footloose").

Echipa din spatele camerelor de filmat îi include pe directorul de imagine Ken Seng (Step Up 3D), scenograful Bill Brzeski (filmele din seria "Marea Mahmureală" şi "Due Date"/ "Sorocul"), montajul este semnat de către Jeff Groth (TV’s “Entourage") şi designerul de costume Alison McCosh (asistent designer de costume al filmelor din seria "Marea Mahmureală").

MediaPro Distribution va distribui filmul “Project X" în Romania din 20 aprilie, în următoarele cinematografe: Hollywood Multiplex (Bucuresti si Oradea), Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex - Baneasa, Glendale Studio (Bucuresti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacau, Braila, Baia Mare, Iasi, Timisoara, Pitesti, Targul Mures), Cityplex (Constanta), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina) si Grand Mall Cinema (Satu Mare).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 11 mai 2012 13:52
pare ceva tentant , astfel ca merita urmarit , cel putin din curiozitate .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells