Premiile Goya 2011: Javier Bardem şi The King’s Speech, printre câştigători

de Cristina Grigore în 14 Feb 2011
Premiile Goya 2011: Javier Bardem şi The King’s Speech, printre câştigători

Cea de-a 25-a ediţie a premiilor Goya şi-a acordat trofeele, în aceeaşi seară cu cele ale Academiei Britanice de Film, iar marele câştigător a fost Pa negre (Black Bread).

Pelicula lui Agustí Villaronga, filmată în catalană, spune povestea anilor dificili ce urmează războiului civil spaniol, prin ochii unui copil (Francesc Colomer, de 11 ani, premiat pentru cel mai bun debut). Pa Negre este primul film în limba catalană câştigător al unui premiu Goya. El şi-a adjudecat nouă dintre cele mai importante distincţii, printre care cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu adaptat.

Distins şi cu cele mai importante premii BAFTA, The King’s Speech a fost ales cel mai bun film european, iar Javier Bardem, surpriza nominalizărilor la Oscar de anul acesta, a fost numit cel mai bun actor.

În topul nominalizărilor au condus Balada triste de trompeta (15), urmat de Pa negre (14), También la lluvia (13) şi  Buried (10), în timp ce  Biutiful, care s-a ales cu un singur premiu, a concurat la opt categorii.

Balada Triste de Trompeta (A Sad Trumpet Ballad/The Last Circus) comedia scrisă şi regizată de Alex de la Iglesia, preşedintele Academiei Spaniole de Film, a câștigat doar la cele mai bune efecte speciale şi machiaj. También la Iluvia, filmul lui Iciar Bollain, cu Gael Garcia Bernal într-unul din rolurile principale, şi-a adjudecat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Karra Elejalde), cea mai bună scenografie şi cea mai bună coloană sonoră.

Buried (Enterrado), cu Ryan Reynolds drept protagonist, a fost câştigătorul premiilor pentru cel mai bun sunet, cel mai bun montaj şi cel mai bun scenariu original (Chris Sparling).

 

Lista premiilor Goya 2011:

 

Cel mai bun film: Pa Negre (Black Bread), Agustí Villaronga

Cel mai bun debut regizoral: David Pinillos pentru Bon Appétit

Cel mai bun scenariu original: Chris Sparling pentru Buried (Enterrado)

Cel mai bun scenariu adaptat: Agustí Villaronga pentru Pa negre

Cel mai bun actor: Javier Bardem în Biutiful, al lui Alejandro González Iñárritu

Cea mai buna actriţă: Nora Navas în Pa Negre (Black Bread)

Cea mai bună actriţă debutantă: Marina Comas în Pa Negre

Cel mai bun actor debutant: Francesc Colomer în Pa Negre

Cel mai bun film latino american (în limba spaniolă): La vida de los peces (The Life of Fish), Matías Bize, Chile

Cel mai bun film european: The King’s Speech

Cele mai bune efecte speciale: Balada triste de trompeta (A Sad Trumpet Ballad/The Last Circus)

Cel mai bun montaj: Buried

Cea mai bună imagine: Pa Negre

Cea mai bună scenografie: También la lluvia (Also the Rain)

Cele mai bune costume: Lope

Cel mai bun machiaj: Balada triste de trompeta

Cel mai bun sunet: Buried

Cea mai bună coloană sonoră originală: Alberto Iglesias pentru También la lluvia

Cel mai bun cântec original: “Que el soneto nos tome por sorpresa”, Jorge Drexler, Lope

Cel mai bun film de animaţie: Chico y Rita

Cel mai bun scurt metraj de animaţie: La bruxa

Cel mai bun documentar: Bicicleta, cuchara, manzana (Bicycle, Spoon, Apple)

Cel mai bun scurt metraj: Una caja de botones (A Box of Buttons)

Cel mai bun documentar - scurt metraj: Memorias de un cine de provincias

 

 

 

 

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 14 februarie 2011 16:29
interesant
alex_il_fenomeno pe 15 februarie 2011 11:39
din nou , Javier Bardem a arata ca este un om foarte altruit si le-a dedicat trofeul proaspat cucerit familiei sale ! aprecierile mele !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells