Pelerinajul este o calatorie spirituala pe care omul a simtit nevoia s-o faca, incepand cu secole in urma. Vorbind despre Omul nelinistit, care-si pune intrebari despre ce este el, care e menirea lui pe Pamantul asta si cum sa faca sa si-o implineasca. Pelerinajul poate deveni o calatorie magica. Una la capatul careia te intorci in lume cu ochii mult mai deschisi catre miracolul vietii care s-a aflat tot timpul langa tine, fara ca tu sa-l fi vazut pana acum.
Pentru Paulo Coelho, scriitorul brazilian de 57 de ani care la aceasta ora este cel mai vandut autor din lume, publicat in 140 de tari, in 54 de limbi, vandut in 34 de milioane de exemplere, cea mai intensa experienta din viata sa, dupa cum marturiseste, a fost pelerinajul pana la locul sacru, Santiago de Compostela. Coelho spune ca pentru el aceasta calatorie a fost un pelerinaj activ, o lupta cu sine la capatul careia cea mai importanta lectie pe care a invatat-o a fost aceea ca “extraordinarul” nu este un drept castigat prin nastere doar al celor privilegiati, al celor “alesi” si putini, ci al tuturor, chiar si al celor mai umili. Pentru ca noi toti suntem expresia divinului pe care Dumnezeu l-a pus cu iubire, fara discriminare, in fiecare dintre noi. Atunci, la 38 de ani, Paulo Coelho s-a hotarat sa-si implineasca ceea ce el numeste "egenda personala", si-a luat inima in dinti si a inceput sa scrie. O dorinta mai veche inabusita si de parinti care-l vroiau un avocat de succes, dar mai ales de teama de esec si de ridicolul de care s-ar putea acoperi daca n-ar reusi. A indraznit si astfel s-a nascut cu un an mai tarziu prima lui carte, intitulata chiar asa: “Pelerinajul”. Cartea a trecut neobservata. Pentru ca stia ca a-ti inplini visul nu e o batalie usor de dus, ca un adevarat “razboinic al luminii”, cum ii place sa spuna ca e, nu a abandonat. A scris un an mai tarziu “Alchimistul”, cartea care avea sa faca inconjurul lumii si, in ciuda vocilor critice, sa-l consacre fara drept de apel.
Si… a venit si ziua in care la ora 4 a dupa-amiezii eram asteptati la casa lui din Saint Martin. Ne intrebam ce fel de om o sa avem in fata, cum o sa mearga interviul, daca o sa fie amabil, cald, rabdator, sau dimpotriva, va avea aerul acela detasat, chiar distant pe care il au uneori oamenii imbatati de atata celebritate, sau pur si simplu va fi ursuz, plictisit fiind de asaltul atator jurnalistidornici sa-I scotoceasca viata si gandurile. Tot ce stiam despre el de la altii, tot ce intuiam dupa ce I-am citit interviurile pe care le-a dat in ultimii ani ar fi trebuit sa ne risipeasca temerile. Si totusi …
Am ajuns la adresa cu pricina si ne-am trezit in fata unei case extrem de simple, lipsite de orice opulenta, austera chiar. Ne-am adus aminte cat de mult pretuieste el simplitatea si ne-am zis ca, iata, n-au fost doar vorbe menite sa-I creeze o imagine de om modest si neatins de fascinatia luxului.
Ne-a intampinat chiar el la poarta, cu zambetul pe care se cuvine sa-l aiba orice gazda buna si cu pofta de vorba inafara interviului promis. Si, pentru ca una dintre formele de meditatie pe care le practica este trasul cu arcul, nu ca sport ci ca exercitiu de concentrare , fara sa-l rugam, a vrut sa ne faca o demonstratie. Mai mult decat atat, a avut rabdare, si-nca multa, sa ne initieze putin in acest tip de meditatie. Desi abia asteptam sa incepem interviul, acest preludiu a avut menirea – si Coelho stia asta – de a ne relaxa putin si noi si el, de a ne introduce in universul lui fara s-avem senzatia ca o facem abrupt si fara delicatete.
Era inca lumina, lumina aceea de toamna, calda, chiar asa fara soare, asa ca ne-am asezat pe doua scaune de lemn din gradina, simple si ele, si am inceput sa vorbim.
Duminica dupa-amiaza de la ora cinci Paulo Coelho vorbeste la Prima TV in primul interviu acordat in exlusivitate unei televiziuni din Romania.
Părerea ta
Spune-ţi părerea