Mariana Mihuţ, pe Aleea Celebrităţilor

Actriţa Mariana Mihuţ a primit duminică, 27 noiembrie, o stea în Piaţa Timpului din Bucureşti, echivalentul românesc al Walk of Fame-ului ce omagiază starurile hollywoodiene. Victor Rebengiuc, deţinătorul unei stele pe Aleea Celebrităţilor încă din luna februarie a acestui an, a fost alături de soţia sa la eveniment.

Proiectul Walk of Fame din Piaţa Timpului a fost lansat la iniţiativa Magazinului Cocor, în semn de apreciere şi promovare a valorilor artistice din România. Florin Piersic a fost primul actor român care a primit o stea în Piaţa Timpului din Bucureşti, pe 31 ianuarie anul acesta.

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a înmânat actriţei Mariana Mihuţ, la rândul său, o plachetă a oraşului Bucureşti, ca expresie a "respectului şi a iubirii pe care o avem faţă de dumneavoastră".

Mariana Mihuţ a absolvit I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale" în 1964, ca membră a unei a doua "generaţii de aur" (după cea din 1957), compusă din mari talente ca Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Rodica Mandache, Virgil Ogăşanu şi alţii. Destinul i-a surâs în continuare, ajutând-o să se angajeze imediat la Teatrul Giuleşti (azi, Odeon) - şi, concomitent, să fie distribuită de Liviu Ciulei în rolul Martei, din "Pădurea spînzuraţilor" - debut şi consacrare dintr-o lovitură (în plan cinematografic, căci pe scândura scenei păşise încă din 1963, la Studioul Casandra, cu Rosalind din "Cum vă place", de William Shakespeare).

Andrei Blaier i-a oferit o "blondă" în "Dimineţile unui băiat cuminte" (1967). A jucat susţinut în spectacole de teatru şi televiziune, până în 1974, când Geo Saizescu a "văzut-o" în soţia perceptorului din "Păcală".

În sfârşit, filmul românesc a redescoperit-o cu un rol din nou semnificativ: Silvia, utecista care apare în treacăt la începutul "Conspiraţiei" lui Manole Marcus (1974), pentru ca personajul ei să se dezvolte plenar un an mai târziu, în "Capcana". Rămâne unul dintre cele mai elocvente "roluri politice" din cinematografia noastră: în condiţiile în care prezentarea într-o lumină eroică a abuzurilor din anii de instaurare a comunismului în România era obligatorie, Mariana Mihuţ realiza portretul unei tinere idealiste şi naive, care chiar credea în demagogia de inspiraţie sovietică şi vorbea numai în lozinci - o compoziţie prefect echilibrată de candoare şi entuziasm în cheie ironică.

Cineaştii începeau să-i acorde iar atenţie - deşi nici de această dată aşa cum merita - în "Profetul, aurul şi ardelenii" (1978, Dan Piţa), în "Ultima frontieră a morţii" (1979, Virgil Calotescu), sau în "Un echipaj pentru Singapore" (1981, Nicu Stan) unde, deşi apărea doar pentru scurt timp, la început, ca soţie a protagonistului ce pleca peste mări şi oceane (Gheorghe Cozorici), avea măcar posibilitatea de a închega o mică bijuterie actoricească de mare dramtism din doar câteva cadre şi cuvinte.

A fost nevoie să se întoarcă în ţară Lucian Pintilie, pentru a-i dărui rolul principal care i se cuvenea de atâta vreme - dar, culmea, nici de data asta n-am avut parte să ne bucurăm de talentul ei vreme de aproape zece ani, până a căzut comunismul şi s-a putut scoate din seif, finaliza şi proiecta acel "De ce trag clopotele, Mitică?" (1981) în care Mariana Mihuţ portretiza o Miţa Baston mai complexă decât şi-o imaginase însuşi Caragiale, îmbinând suavitatea perversă cu isteria mahalagească, umorul crud şi izbucnirile ce frizau demenţa - ca un jalon solid al imbatabilului cvintet central format împreună cu Petre Gheorghiu, Gheorghe Dinică, Tora Vasilescu şi Victor Rebengiuc. Pintilie a mai distribuit-o şi în soţia preotului (Dorel Vişan) din "Balanţa" (1992) după ce, în 1989, Şerban Marinescu avusese intuiţia de a i-o oferi pe Nora, din "Cei care plătesc cu viaţa", după "Jocul ielelor" şi alte fragmente ale operei camilpetresciene - compoziţie economică a unei prostituate trecute care marchează cu umor amar drumul spre tragedia din final. De o întindere la fel de redusă, însă nu mai puţin percutantă, într-un registru complet diferit, avea să fie şi rolul din "Cel mai iubit dintre pământeni" (1993, Şerban Marinescu): soţia securistului care trage să moară de cancer (Mitică Popescu), schiţă tulburătoare de portret al unei femei cumsecade a cărei viaţă a fost mutilată de un soţ canalie care acum îşi primeşte pedeapsa chiar sub ochii ei. Horaţiu Mălăele o distribuie apoi în "Nunta mută" (2008) - şi, în 2011, Lucian Georgescu, în "Tatăl fantomă", căruia-i aşteptăm încă premiera.

Teatrul i-a rămas la fel de credincios pe cât îi fusese şi ea tot timpul, cea mai recentă dintre culmile artei sale scenice fiind acea incredibilă variantă feminină a Regelui Lear care în 2009 i-a adus şi al şaselea premiu UNITER din carieră - prilej cu care Mariana Mihuţ, cu modestia şi mărinimia care n-au părăsit-o niciodată, mărturisea: "Mă bucur când întâlnesc oameni care sunt generoşi şi buni, care oferă celorlalţi din preaplinul lor." Cuvinte cum nu se poate mai fireşti din partea unei artiste care vreme de aproape cinci decenii şi-a dăruit preaplinul vocaţiei pe altarul actoriei româneşti.