Lindsay Lohan a refuzat să îl sărute pe Charlie Sheen în Scary Movie 5. Află mai jos de ce

de Cristina Grigore în 24 Dec 2012
Lindsay Lohan a refuzat să îl sărute pe Charlie Sheen în Scary Movie 5. Află mai jos de ce

Charlie Sheen şi Lindsay Lohan au colaborat împreună la Scary Movie 5, iar filmările au fost pentru ambii actori un prilej de a se cunoaşte mai bine. Impresionat de problemele financiare ale actriţei – datorate taxelor neplătite la timp dar şi numeroaselor probleme cu legea – Sheen chiar i-a oferit acesteia 100 de mii de dolari, însă nu numai că nu a primit vreun cuvânt de mulţumire pentru gestul său, dar Lohan a refuzat categoric să joace în scenele în care trebuia să îl sărute pe fostul star al lui Two and a Half Men.

Potrivit TMZ.com, motivaţia actriţei a făcut referire la reputaţia de afemeiat a lui Sheen, aceasta menţionând că nu doreşte să contracteze de la el vreo boală. În consecinţă, producătorii filmului au limitat cât s-a putut de mult contactul intim dintre cei doi, majoritatea scenelor de acest gen fiind interpretate de dublura lui Lohan. Asta în ciuda faptului că turbulenta actriţă semnase un contract, în care se menţiona şi faptul că actorilor nu le este permis să refuze scenele pe care s-au angajat să le joace.

Se pare însă că Sheen nu a fost deranjat de acest aspect al producţiei. A ţinut însă să menţioneze, într-o declaraţie, că gestul lui Lohan – care nu numai că nu i-a mulţumit pentru banii oferiţi, dar i-a şi cheltuit de altceva decât plata taxelor – l-a supărat.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Fierbinte pe 24 decembrie 2012 11:30
Se potrivesc ambii foarte bine! O ***/** și un **/*/*
Kos_min pe 25 decembrie 2012 14:30
Lohan e mai debila!Macar Charlie are o cariera in spate si nu a ramas pe drumuri,doar s-a distrat.Asta e o idioata fara cariera,doar o nulitate ca actrita si caracter zero.
octavinspector pe 26 decembrie 2012 02:10
Corect !!
rizea.alex70 pe 27 decembrie 2012 15:20
Cam aiurea gestul ei....macar putea sa-i multumeasca.
alex_il_fenomeno pe 31 ianuarie 2013 19:38
Doamne, ce sume se invart! Oricum, urat gestul lui Lindsay.
puffulette pe 7 mai 2013 19:09
Cam nasoala faza, in primul rand ea nu s-a comportat profesional, ca o actrita adevarata refuzand acest lucru
LorenzoRS1 pe 17 iulie 2013 14:41
Charlie om bun s-a oferit sa dea bani la o taratura. Distrusa a luat banii si nici macar nu a multumit pentru ei,dar a bagat ca poate lua boli de la Charlie daca il saruta!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells