Joaquin Phoenix şi Leonardo DiCaprio, amanţi în Hoover?

de Ştefan Dobroiu în 22 Sep 2010
Joaquin Phoenix şi Leonardo DiCaprio, amanţi în Hoover?

Clint Eastwood va regiza un film biografic despre J. Edgar Hoover, controversatul director al FBI-ului din zorii acestei agenţii a guvernului Statelor Unite, şi, dacă pentru rolul principal este curtat Leonardo DiCaprio, Joaquin Phoenix ar putea pune şi el mâna pe unul consistent.

Neimpresionat de cariera în derivă a lui Phoenix, Eastwood intenţionează să-i ofere rolul lui Clyde Tolson, asociatul lui Hoover la conducerea FBI-ului şi presupusul amant al acestuia. Conform slahsfilm, DiCaprio nu a semnat contractul încă, dar imediat ce o face o ofertă va zbura şi la impresarul lui Phoenix.

Scenariul este scris de Dustin Lance Black, care a câştigat un Oscar pentru scenariul lui Milk (premiat şi pentru interpretarea lui Sean Penn). Fervent susţinător al căsătoriei între persoane de acelaşi sex, Black a fost angajat de Imagine Entertainment, compania lui Ron Howard, să transforme într-un scenariu viaţa lui Hoover, despre care s-a zvonit la un moment că era homosexual şi că obişnuia să se travestească. În acest moment nu se ştie dacă biopicul va explora şi presupusa relaţie dintre Hoover şi Tolson.

Clint Eastwood mai are câteva luni pentru a găsi actori, filmările fiind programate să înceapă în primele zile ale lui 2011. Până atunci, regizorul promovează Hereafter, thriller-ul său supranatural cu Matt Damon, a cărui premieră românească este programată pentru 28 ianuarie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cetateanu pe 22 septembrie 2010 14:20
Daca este in regia lui Clint Eastwood si ii va vaea in distributie pe 2 din cei mai bine cotati actori in acest moment cred ca va iesi un film foarte bun.
smiley3abe pe 22 septembrie 2010 17:52
Deci WOW! Ce revenire pentru Joaquin Phoenix. Clint Eastwood+Dustin Lance Black+Leonardo DiCaprio+Joaquin Phoenix=CAPODOPERA :X Abia astept sa apara filmul :X
alexandra...1992 pe 23 septembrie 2010 00:05
da este frumos pt k seamana cu un baiat kre lam iubit eu mult...da e un barbat atractiv...dar leonardo dicaprio il intrece...leo e superb..i love you leo
denisse pe 23 septembrie 2010 14:49
Il ador pe omul asta !!!Joaquin este ,in opinia mea,cel mai bun actor al zilelor noastre si cel mai frumos,din pacate este incredibil de subestimat..:-DSper sa fie adevarata acesta stire ,abia astept sa-l revad pe marile ecrane.
maryyy pe 2 noiembrie 2010 20:43
sa vedem ce o sa iasa! Un film bun cred! Abia astept sa apara :D
maryyy pe 2 noiembrie 2010 20:43
sa vedem ce o sa iasa! Un film bun cred! Abia astept sa apara :D
Sanex pe 23 noiembrie 2010 20:14
Pun pariu ca Joaquin Phoenix o sa ajunga o legenda vie cat mai curand mai ales cu ultima lui isprava ( Im still here)
Deja eclipseaza actori care sunt cotati ca fiind "mari grei"

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells